Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Ziua Naţională de Cristian Teodorescu


Din motive care ţin în marea lor majoritate de un politicianism meschin, Ziua Naţională e la noi un prilej de a ne arăta mai ales dezunirea.

Nu sînt adeptul unanimităţii în general şi în politică în special, dar cred că măcar într-o asemenea zi ar trebui să fim atenţi, de ochii lumii măcar, la ceea ce ne leagă, nu la ceea ce ne dezbină.

Mulţi oameni obişnuiţi privesc ziua de 1 Decembrie ca pe o zi de repaus suplimentar în care se ţin discursuri politice şi eventual „se dau” focuri de artificii. În rest, nimic special.

O solemnitate de mucava prezidează această zi care în loc să fie prilej de sărbătoare populară a devenit, pe an ce a trecut, una de coterie politică şi de zîmbete mînzeşti pentru uzul televiziunilor.

Un fel de „Hai s-o facem şi pe-asta!” animă autorităţile, în vreme ce omul de rînd pare să aibă tot mai puţină legătură cu ceea ce se întîmplă. Nu există un tipic, ci în fiecare an se improvizează altceva, ca şi cum am tot aştepta ca sensul profund al acestei sărbători să ni se dezvăluie, iar asta nu se mai întîmplă.

Fireşte că ziua cu pricina e oricum un prilej de a ne reaminti ce s-a întîmpalt la 1 Decembrie 1818, fireşte că o asemenea zi ar fi trebui oricum însemnată cu roşu în calendar. Dar ce alt motiv avem de bucurie într-o atmosferă în care indiferent de numărul de grade celsius de afară totul pare atins de glaciaţiunea unei pioşenii în care nu crede nimeni. O gravitate de porunceală asezonată cu muzică de fanfară coboară asupra ţării, încît oricît de bine dispus ţi-ai începe ziua, pe la prînz te cuprinde o plictiseală de neînvins şi, în locul unei obşteşti bucurii, te laşi cuprins de o posomorîre tot mai nefirească. Serbarea oficială e, mai în fiecare an, strepezitoare. Prin măsurile de pază aminteşte de zilele de 23 August de odinioară. Iar dacă mai dă şi un frig, totul devine şi mai greu de contabilizat drept sărbătoare.

Faptul că politicienii de toate culorile nu uită să-şi facă numărul, confiscînd sărbătoarea în folosul lor, ceea ce fac şi de Crăciun şi de Paşti şi de Sfîntul Dumitru a devenit o calamitate cu care lumea pare să se fi deprins. Că televiziunile se inspiră una de la alta şi toate de la vechile scenarii cu care de 23 August TVR-ul ne intra în casă în ultimii ani de ceauşism nu mai surprinde pe nimeni, de asemenea.

Iar după încheierea părţii oficiale, iarăşi nu mai surprinde pe nimeni că autorităţile locale se strîng la un chef, de bucurie că au ieşit cu bine „manifestările”. Vechea spaimă de pe vremea lui Ceauşescu, aceea de a nu se întîmpla ceva, s-a transformat în prilej de aferare locală şi de petrecere, dacă se poate, pe banul public, dar departe de ochii publicului.

Din nenorocire, de la faimosul „S-au demascat!” al dlui Petre Roman şi de la busculadele politice de la primul 1 Decembrie, cel din 1990, cînd puţin a lipsit să nu înceapă o păruială generală la Alba Iulia, tradiţia e că de Ziua Naţională ne amintim ce avem de împărţit unii cu alţii. Norocul e că lumea nu-i mai ia în serios pe politicieni, ca pe vremuri.

Dar de la apatia faţă de politică pînă la seninătatea solidară pe care ar trebui să ne-o aducă această zi mai e, se pare, cale lungă.

Pînă atunci rămînem cu starea aceea de sărbătoare de carton şi cu impresia că nici în acest an n-am înţeles ce se întîmplă.

Bifăm Ziua Naţională şi ne mîngîiem cu gîndul că nu mai e mult pînă la Crăciun.