Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Ancheta României literare Anul 2012 – Ce rămâne?:
Zeul uşii dintre ani de Vasile Dan

Ce rămîne din 2012? E o întrebare bună. E un an în care rămînem? Sau e unul din care am fugit? Aşa aş nuanţa întrebarea. În vremuri de criză, îndoieli şi lipsuri spiritul viu, de creaţie poate să se activeze cumva ca o compensaţie tămăduitoare. Anul 2012 are pentru mine două feţe. Chiar a mea, adică a scrisului meu, atîta cît e, şi a afinilor şi colegilor mei scriitori. Cei din mediul literar al Filialei din Arad a Uniunii Scriitorilor. Mi le asum – cum aş putea altfel – pe amîndouă deopotrivă. Ca un Ianus, zeu al uşii.
Voi începe chiar cu a doua faţă. 2012 a fost anul în care revista „Arca” a apărut, slavă Domnului, fără sincope. Vi se pare ceva normal, la mintea cocoşului? Oho, ce mers pe sîrmă trebuie să ai! Ce abilităţi comparabile, vă rog să mă credeţi, cu cele de dinainte, de dinainte de 1989, spre a te face agreat de cei puternici, cu bani, agreat dar fără să cedezi presiunilor extraliterare. Şi nu mă refer doar la cele politice, ci şi la cele ale falangei, ce se îngroaşă văzînd cu ochii, a mediocrităţilor – dar cu veleităţi mari! – locale. „Arca” a apărut în condiţiile dificile în care finanţarea culturii, mai ales a celei scrise, elitiste, cum i se spune peiorativ, are din ce în ce mai puţini susţinători generoşi, fie că vorbim de persoane fizice (pe care le linguşim spunîndu-le de fiecare dată „Mecena”), fie instituţii, consilii locale, judeţene, fundaţii, minister fantomatic al culturii, societăţi comerciale.
Apoi alt moment bun al anului 2012 a fost participarea Filialei U. S. R. din Arad la „Turnirul poeţilor din Efes”, Turcia, o iniţiativă splendidă a Uniunii, între 17 şi 27 septembrie. Andrei Bodiu, Romulus Bucur, Vasile Dan, Gheorghe Mocuţa, Ioan Moldovan şi Traian Ştef au format echipa cîştigătoare a turnirului, o competiţie amiabilă între valoroşi colegi din mai marile şi vechile filiale ale Olteniei (Craiova) şi Moldovei (Iaşi).
Pentru o filială tînără (1994) şi mică (puţin peste 50 de membri) performanţa e remarcabilă.
În fine, literatura mea, atîta cît a fost ea, s-a risipit exclusiv în peisajul revuistic al anului. Şi nu mă refer doar la „Arca”. Dimpotrivă, le mulţumesc celor interesaţi de poezia mea, revistelor România literară, „Familia, „Viaţa Românească”, „Discobolul”, „Orizont”, „Poesis”,TVR Cultural, Radio România Cultural, media locale.
Am comentat în „Arca”, în 2012, la cronica literară, cărţi admirabile semnate de Marta Petreu, Nicolae Prelipceanu, Daniel Turcea şi Aurel Pantea. Am fost solicitat la lecturi publice, ultima la Bucureşti, sub genericul „Scriitori la ei acasă, scriitori pe Calea Victoriei – Scriitori din ţară”. Am răspuns la anchete şi interviuri. Am scris, poate din reflex, pentru sertar. Încă mi-e teamă să-l deschid. Aştept. Poate dă în afară.


Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara