Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Ochean:
Zbor de plăcere de Paul Miron




O călătorie cu avionul poate deveni un prilej de desfătare. Mai întîi motoarele care urlă îndată ce te apropii de aparat, lăudîndu-se cu puterea lor de a te urca deasupra norilor; apoi îmbarcarea si, dacă nu mergi cu Tarom, drăgălăsenia stewardeselor, tinere si frumoase. Si zborul în sine încîntă. Deasupra muntilor, lacurilor, oraselor, cîmpiei; tensiunea înscrisă pe fetele pasagerilor, dejunul apetisant, toate acestea îti alungă si ultima urmă de depresiune din suflet. Pe aeroportul din Zürich eram posesorul unei solide portii de voie bună. Evocam întîmplări si oameni din aeroplane.
La ghiseul de îmbarcare destinul îmi scoase de data asta în cale o damă îmbrăcată fără gust, dar scump, o matroană ce venea de la Londra. Mergînd spre avion mă acostă: "Am observat că avem numere apropiate. Eu am 16." Consultai biletul,: 17. "O să fim tot timpul vecini." Mă gîndii că altă posibilitate nu era. 2 ore si 40 de minute vom sta împreună.
Urcă alene treptele de la avion si se opri la intrare blocînd pe ceilalti ce veneau după ea. Se uită chiorîs la functionarul ce saluta politicos pasagerii: "Cu treptele astea îti poti rupe un picior. De ce le-ai montat atît de sus? Uite, cît trebuie să astepti la coadă de ti se umflă vinele." Functionarul se scuză mentionînd că nu el le-a ămontată. Dama noastră se vedea că avea un talent deosebit cum să se miste în societate. Se strecură în fată si intră prima în carcasă unde ocupă două locuri pe rîndul din mijloc. Se dezbrăcă de palton, îl puse alături si se aseză oftînd din greu: "ăstia n-au aflat că există si benzi rulante." Cînd să iau si eu loc, descoperii că paltonul îmblănit ocupa scaunul menit mie: "Doamnă, vă rog, puteti îndepărta paltonul de pe locul meu?" - "De ce?" - "Ca să mă asez pe scaun." Mă rugă
să-i tin îmbrăcămintea scumpă pe genunchi. Ceea ce si făcui pentru că în spatele meu pasagerii mă împingeau energic. Curînd căldura ce-mi învăluia picioarele deveni greu de suportat. Vecina mea sesiză cu finete chinurile la care eram supus: "E greu?" - "Da." - "Sigur că e greu, mie îmi spui, eu îl port. Vă e cald? Să chemăm stewardesa." Cînd aceasta veni, se plînse că nu mai poate respira si-i ordonă să apese pe butonul de aerisire. Nu trecură două minute si o altă stewardesă - o blondă scandinavă - se aplecă peste suferinta mea fără să o remarce. "Ventilatorul acesta îmi răvăseste părul. Opriti-l! Aveti un fön? Asa se înmbolnăvesc toti clientii vostri. Cunosc eu statisticile." Încercai să adorm, dar vocea vecinei mă făcu să tresar. Sunase. De data asta veni un bărbat. Îl întrebă: "Cine e pilotul care conduce nava noastră?" - "S-a prezentat la plecarea din Zürich. E comandantul Nüssli." Dama cîrîi îmbufnată: "Să-l schimbati pe loc! Trebuie schimbat neisprăvitul." Functionarul o rugă să repete. "Să-l schimbati, că altfel scriu companiei. Parcă ar conduce un camion cu bolovani. De ce ne hurducă asa?" - "A fost o zonă cu descărcări electrice. Acum s-a îndreptat", si ne arătă pe fereastră cum pluteam în soare peste nori de argint. Dama îsi strînse buzele ca semn că nu mai are nimic de adăugat, stewardul profită de pauză si dispăru în fund, după o perdea.
Totul ar fi rămas în ordine, dacă pilotul sef n-ar fi avut proasta idee de a anunta că am ajuns la Salzburg si în cîteva minute vom survola Viena. Mă întrebă speriată: "Cel ce a vorbit e Nüssli?" - "Îmi pare rău, n-am fost atent." Ea era însă sigură si sună din nou. Si iarăsi frumusetea scandinavă îmi atinse umărul: "Ce doriti de data asta?" - "Ce doresc?", izbucni dama. "Nu ti-am spus? Schimbati-l pe Nüssli. E un nepriceput. Grăbiti-vă înainte de a începe catastrofa." Cu un surîs de miere, fata mi se adresă: "N-ati putea potoli pe sotia dumneavoastră? Explicati-i că zburăm la 10.000 metri si în plus nu avem pe nimeni în crew care ar putea conduce aeronava." - "Ba, să aveti! Ce companie e si asta!" Auzind că am fost declarat membru al familiei vecinei, sării ca ars. Paltonul căzu mototol sub bancă, dar eu nu reusii să mă desfăsur cum trebuie, fiind atasat cu centura: "Nu e sotia mea, jur că o văd astăzi pentru prima dată."
Jocul cu chemarea personalului dură pînă la Otopeni. Nu era multumită de mîncare, Lasagne cu făină si sînge de bou; se plînse că pilotul n-a anuntat Budapesta, că nu i s-a servit sampanie, că morcovii erau cruzi si clătitele prea mici. Zburînd peste Oradea, ceru condica de reclamatii în care scrise cîteva pagini. La coborîre mai avu timp pentru un schimb de replici piperate cu personalul traumatizat. Dar o întîlnii la bagaje. Brat la brat, fragedă si vioaie, povestea unei femei care îi semăna leit: "Zborul a fost minunat!"