Literatura exilului a constituit şi încă mai
constituie o temă predilectă de studiu pentru
critica şi istoria literară românească. Treptattreptat
am făcut progrese dintre cele mai
însemnate într-un domeniu ce ne era total
interzis dinainte de 1989, încât majoritatea scriitorilor
noştri refugiaţi pe toate meridianele şi prin
toate ţările lumii au fost readuşi acasă şi integraţi
în fluxul general al culturii şi literaturii noastre.
Printre ultimii „veniţi” se numără şi poeta Yvonne
Rossignon, afirmată mai ales în revistele transilvănene
„Abecedar”, „Pagini literare”, „Gând românesc”,
„Braşovul literar şi artistic”, „Înnoirea”, poetă din
generaţia lui George Boldea, Ion Moldoveanu, Ion
Şugariu, Nicu Caranica, Teofil Lianu, aşa cum o
găsim în antologia realizată de Emil Giurgiuca în
1941 sub titlul Poeţi tineri ardeleni. Caracterizarea
pe care realizatorul ediţiei i-o consacră merită a
fi reţinută: „O poezie a peisajului în pastă dogorâtoare.
Un vers copt înflorit de imagini proaspete, încărcat
ca un fluviu fără sfârşit de toată vegetaţia de liane
şi de colburile solare ale unui pământ grav şi
fecund”. Cu toate că prefaţatorul o consideră drept
o poetă matură, aceasta nu s-a grăbit să-şi pregătească
un volum cu care să debuteze, pentru ca apoi,
plecând în Italia, să rămână să trăiască acolo,
intrând astfel în categoria „transfugilor” pe care
ţara a refuzat multă vreme să-i recunoască.
Gestul de a o fi adus „acasă” i-a revenit criticului
şi istoricului literar Maria Vaida din Cluj-
Napoca, cunoscută prin faptul că ne-a restituit
cu câţiva ani înainte poezia Lucreţiei Suciu şi
ne-a dat o bună monografie Gh. Pituţ, prezentată
şi ca teză de doctorat. Ediţia Mariei Vaida se
intitulează Cântec de lumină frânt, cu subtilul
„Debut postum” (ed.Grinta, 2015). Meritul autoarei
este acela de a fi făcut o documentaţie cvasicompletă
asupra vieţii şi operei poetei noastre
cu nume atât de exotic, oferindu-se şi datele
esenţiale înţelegerii şi receptării acesteia, prin
faptul că-şi însoţeşte întreprinderea cu o adecvată
prefaţă şi o bibliografie foarte bine venită. Aflăm
de acolo că poeta s-a născut la 26 ianuarie 1912
în satul Studina din judeţul Romanaţi, dintr-un
tată francez şi o mamă olteancă, că a urmat
liceul la Sibiu, între 1926-1930, şi Facultatea de
Litere a Universităţii din Cluj (1930-1935), după
care a plecat în Italia, unde a fost angajată la
ambasada noastră din Italia. Aici a trecut cu
bine peste anii războiului, publicând în limba
italiană volumul La vendemmia di Pan (Culesul
bătrânului Pan), apărut în 1943 la Milano în Editura
Garzanti, cu o prefaţă de Paolo Toschi, după ce
în ţară tradusese cartea lui G.Marcucci Apostolatul
educativ al lui Giovanni Cena (Cluj, 1933). Debutul
în presă şi-l făcuse în 1933 la revista „Abecedar”
cu poezia Pan, publicând în anii studenţiei şi cei
următori peste 80 de poezii în mai multe reviste
transilvănene, fiind o reprezentantă tipică a
curentului „localismului creator” pornit în acei ani
de către revista „Gând românesc” şi de alte reviste
transilvănene, producând o adevărată resurecţie
literară a scrisului tânăr ardelean printr-o generaţie
care fructifică în mod original sugestiile poeziei
lui Blaga, Pillat, Voiculescu, Arghezi. Importanţa
pe care ea o acordă vitalismului panic, freamătului
dionisiac al vieţii, plasticităţii imaginii senzoriale
vine tot din contactul cu poezia blagiană şi cu
mitologia unui sat viguros şi spiritualizat,
vădind o acută preocupare pentru drama modernă
a cunoaşterii şi a despicării fiinţei. Aceste trăsături,
accentuate de ameninţările singurătăţii, fricii şi
angoasei existenţiale le surprindem şi în volumul
debutului italian, tăietura expresionistă a versurilor
dând la iveală încă puternicile sedimente aduse
de acasă. Aderenţa la cultura şi solul italian devin
mai vădite în poeziile exilului, întrucât poeta va
opta să rămână pentru totdeauna în Italia, căsătorinduse
cu un oarecare Menchinelli, cu care a avut
trei băieţi. În 1961, când o vizitează Monica Lovinescu
şi e găzduită în casa sa de pe via Lisbona din Roma,
o găseşte deja văduvă şi luptând din greu, ca o
veritabilă „Vecchia Madre”, să-i crească pe cei trei
băieţi, ca angajată la Asociaţia Catolică Română
şi prin colaborări asidue la revistele exilului
românesc, precum la „Caete de dor” şi „Ethos”de
la Paris şi „Revista scriitorilor români” de la München,
întreţinând legături epistolare cu Aron Cotruş şi
cu alţii. Autoarea antologiei ne oferă reperele cele
mai importante pentru definirea poeziei acesteia
şi insistă pe profilul unei scriitoare care se încadrează
perfect în mişcarea literară a momentului interbelic
românesc. Valorificarea tuturor surselor acestei
poezii, surprinderea influenţelor şi a gradului de
originalitate marcat de evoluţia ei lirică merge
mână în mână cu o atentă şi supravegheată incursiune
în zonele de meditaţie metafizică ale acesteia, în
spiritualismul profund al psalmilor cultivaţi de
poetă în ultima parte a vieţii, când explorează „un
filon liric inedit şi autentic”. Concluzia îngrijitoarei
ediţiei este una demnă de atenţie: „Literatura
română se îmbogăţeşte cu o poetă născută în urmă
cu peste un veac, aşezată într-un con de umbră
de istoria nedreaptă, dar cu o operă modernă în
toate manifestările ei pentru că este cea mai
reprezentativă voce a liricii feminine interbelice
din România”. Alături de Magda Isanos, am adăuga
noi, cu care se şi înrudeşte în multe privinţe. Cum
poeta a plecat în lumea de dincolo la 15 ianuarie
2000, ediţia de faţă are nu numai un caracter
restitutiv, ci şi unul comemorativ, actul editorial
având loc la 15 ani de la moarte.
