Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Tichia de margaritar:
Vulva prehensilă de Alex. Ştefănescu

Ion M. Mihai, autorul volumului de critică literară Lecturi sublimate, apărut la Ed. Dacia din Cluj-Napoca, se pronunţă dezinvolt şi hazardat asupra cărţilor pe care le citeşte. Deşi nu stăpâneşte perfect limba română, dezvoltă o retorică de specialist în domeniu:
"Pentru a preveni orice neînţelegere [...], trebuie să precizăm de la început că nu este vorba de o antologie exhaustivă".
Dar cum ar putea fi exhaustivă o antologie, care prin definiţie este o selecţie?!
Ion M. Mihai practică o superficialitate voioasă în evaluarea textelor. El obişnuieşte să scrie cu aceeaşi consideraţie despre scriitori clasici şi autori obscuri. Între Eminescu şi M. N. Tomi, între Caragiale şi Vasile Dobra nu sunt, din punctul lui de vedere, mari diferenţe de valoare.
M. N. Tomi, un versificator în general neinspirat, este tratat ca un clasic în viaţă:
"Neliniştit de gravele probleme existenţiale actuale din societate, obsedat de propria-i stare fizică ce-l urmăreşte ca o existenţă paralelă, poetul face dese recursuri în sine însuşi, reuşind să creeze stări poetice elevate."
În mod similar, Vasile Dobra, autorul unor impresii de călătorie lipsite de semnificaţie literară, are parte de de o cascadă de caracterizări elogioase:
"Un joc agreabil care place, încântă şi creează satis­facţii psihice majore. Totul e plin de lirism ca un poem romantic medieval." etc.
Găsind satisfacţii psihice majore în lectura unor texte fără valoare, Ion M. Mihai ne provoacă insatisfacţii psihice majore.
*
Volumul de "noeme şi dianoeme" Claunul de neon publicat de Ion Antoniu (la Editura Palimpsest din Bucureşti) reprezintă, în felul lui, o performanţă. Textele din acest volum sunt pline de neologisme răsunătoare, dar nu transmit nici o emoţie. Zdrăngănesc strident, ca nişte tinichele lovite de copii cu piciorul pe o stradă pavată cu piatră cubică:
"Cufundându-ne-n plenitudine/ reconstituim Principiul Logic al Noncontradicţiei/ dintre Eu şi Ego-ul dictator subtil,/ agonia nous-ului în Logosul inospitalier când/ întâietatea nocturnului intangibil e o metafizică,/ dez­meticindu-mă-n sens, desacralizez umanitatea:/ contopirea Eului cu Absolutul Moale,/ identificat cu undele trans­cendente ale Fiinţei Vii/ pentru explorarea Abisului din EGO regene­rându-l!" (Supraraţionalitatea).
În mod curios, şi poemele de dragoste sunt scrise în acest stil inuman. Îţi vine greu să crezi că vreo femeie ar putea fi cucerită cu declaraţii care par compuse şi rostite de un robot:
"prescrise-mi sunt mângâieri de urgenţă tactilă/ dezlegând epiderma de amneziile gurmande/ trupul tău străfulgerat e legănat întru dorinţe/ te arde pofta-mi cas­tă-n vulva-ţi prehensilă!" (şăgalnicul logos).
Ca o supremă şi regretabilă dovadă de consecvenţă, chiar şi atunci când se joacă, poetul foloseşte un limbaj artificial şi greoi, făcându-te să te gândeşti la un cavaler medieval în armură care sare coarda:
"Să ne pregătim destructurarea-de-sine: O-H-O!
O-H-O! Bine!/ Deşurubându-ne alelele acizilor nucleici O-H-O! Încă o dată!"(Imposibila dedublare).
Uităm cu plăcere cartea, imediat după ce o închidem. Un singur gând ne urmăreşte: cum o fi, totuşi, vulva prehensilă?

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara