Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
"Vroiam..." de Rodica Zafiu

Percepţiile, evaluările, atitudinile vorbitorilor faţă de faptele de limbă joacă un rol destul de important în impunerea sau în abandonarea normelor lingvistice. Unele forme non-standard trezesc indignare sau ilaritate, altele sînt tolerate, altele - multe - trec neobservate. Adesea, eforturile canalizate au totuşi succes şi e instructiv să constatăm că anumite forme, considerate într-o vreme greşeli aproape generalizate, au dispărut sau cel puţin şi-au redus considerabil frecvenţa. Nu există însă reguli şi reţete: alte forme, la fel de aspru condamnate, au supravieţuit şi chiar s-au impus ca variante acceptabile sau recomandate. Formele hibride de tipul vroiam, vroiai, vroia; vroisem etc. au fost explicate prin suprapunerea dintre paradigmele verbelor a vrea şi a voi şi sînt destul de vechi; în momentul de faţă, ele apar mai ales la timpuri ale trecutului (în primul rînd la imperfect, mai rar la mai mult ca perfect). Norma care exclude seria vroiam nu a fost totuşi de la început explicită: în unele lucrări din prima jumătate a secolului al XX-lea (H. Tiktin, Gramatica română, I-A. Candrea, Cours complet de grammaire roumaine), forma este înregistrată ca o simplă variantă, fără nici o luare de poziţie normativă: "pe lângă a vrea se utilizează foarte mult şi a voi (vroi), prez. voiesc (vroiesc)" (Tiktin, ed. a III-a, 1945, p. 122). Interferenţa paradigmelor e produsă de identitatea semantică şi de apropierea fonetică a celor două verbe. De fapt, situaţia e ceva mai complicată, întrucât etimologia lui a voi este controversată (a fost explicat ca împrumut din slavă, ca derivat regresiv din substantivul voie sau chiar ca refăcut din forme ale lui a vrea - "eu voi"). Pentru unii lingvişti, evoluţiile în timp ale lui a voi şi a vrea sînt indisociabil legate (ca în atestările vechi sau în formele de auxiliar); de aceea, de exemplu, Dicţionarul limbii române (DLR), tomul XIII, 2005, nu tratează separat un verb a voi, ci îi include atestările sub forma-titlu a vrea (cu un record de 36 de pagini de citate şi descriere a sensurilor). Utilizarea mai frecventă la imperfect a fost explicată în mod foarte convingător prin necesitatea de a se evita omonimia supărătoare cu prezentul din paradigma verbului a vrea ("el vrea" = ‘el voia' şi el ‘voieşte'). În diferite lucrări normative şi în manualele şcolare din deceniile trecute s-a insistat destul de mult asupra caracterului nerecomandabil al formelor de tipul vroiam, sugerîndu-se înlocuirea lor cu paradigma lui voiam. Opţiunea are totuşi un dezavantaj stilistic: a voi este perceput, în comparaţie cu a vrea, ca uşor învechit, artificial, solemn. Valeria Guţu Romalo, în Corectitudine şi greşeală, ed. a II-a, 2000 constată "larga răspîndire a formelor hibride"; şi afirmă, pe baza unor citate din Noica, Şt. Bănulescu, M. Zaciu, că "raportul de frecvenţă pare a fi favorabil formelor respinse de lucrările normative", că "uzul actual pare a prefera, chiar la nivelul unor experimentaţi stilişti (...) formele rezultate din suprapunerea paradigmelor" (p. 103). O căutare pur orientativă pe Google (fără o verificare mai atentă a datelor) pare să confirme impresia că formele de imperfect de tip vroiam sînt cele mai numeroase în uz; ele sînt urmate la distanţă destul de mică de tipul voiam - şi, cu mult mai puţine atestări (dintre care o bună parte literare: din Camil Petrescu, Arghezi, Ion Barbu) de vream (vroiam - 556.000 de atestări; voiam - 308.000; vream - 19.500). Raportul numeric nu se păstrează în cazul formelor de mai mult ca perfect (vroise) sau de gerunziu (vroind), ale căror atestări sînt inferioare numeric formelor corecte. De altfel, pe unele forumuri din Internet se poartă discuţii îndîrjite despre aceste forme: se înfruntă susţinătorii normei (care citează dicţionare şi îndreptare şi cunosc destule despre originea fenomenului) şi cei ai uzului - cu opinii extreme ("poporul foloseşte vroiam. Tot poporul!"; "n-o fi existînd prin smîrcurile sudiste de unde v-aţi conectat la internet, aici in lumea civilizata vei auzi vroiam, în nici un caz vream. De fapt io în 27 de ani n-am auzit pe nimeni zicînd io vream", softpedia, mai 2006). Noul DOOM (2005) nu face în acest caz concesii uzului, formele de tip vroiam nefiind considerate variante literare. Se precizează, chiar în introducerea dicţionarului, că "sunt considerate la fel de corecte formele verbelor a voi şi a vrea, nu însă şi cele rezultate prin contaminarea lor (imperfect vroiam etc.)" (p. XCVIII). Totuşi, vroiam nu pare a fi considerat de vorbitori o greşeală descalificantă, ci mai curînd una tolerabilă; probabil că de multe ori nici măcar nu e perceput. În vreme ce unele abateri sînt imediat semnalate şi ironizate, vroia apare constant în paginile ziarelor. Frecvenţa sa poate fi cu uşurinţă ilustrată prin citate recente din mai multe cotidiene: "microbuzul pe care vroia să-l depăşească s-a răsturnat" (Evenimentul zilei = EZ 10.07.2006); "le-a spus anchetatorilor că vroia să ajungă într-o zonă aglomerată pentru a arunca ma­şina în aer" (EZ 27.06.2006); "Ceauşescu vroia cu disperare să aibă o Ťbombă atomică cât de micăť (Ziua = Z, 18.10.2006); "bani din afacerile sale, pe care vroia să le înstrăi­neze de urgenţă" (Z, 16.10.2006); "şi cu asta mă apropii de ceea ce vroiam să spun" (Cotidianul = C, 28.03.2006). O situaţie specială are apariţia formei într-o replică citată, într-un interviu sau într-un reportaj; prezenţă scuzabilă, motivată de nevoia autenticităţii, de păstrarea caracterului fami­liar-popular al exprimării: "Dacă vroiam, puteam să vorbesc cu o sută de antrenori" (Gândul, 13.10.2006); "Victor vroia să joace pentru că vineri nu a făcut un meci prea bun" (Libertatea, 13.02.2006); "Păi, dacă eram la percheziţie penală... Ce vroiai să fac?" (C, 10.08.2006). În acest caz, lupta dintre normă şi deviere pare echilibrată: nici norma nu cedează, dar nici devierea nu se lasă eliminată.