Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Visurile de celuloid de Tudorel Urian

Cel de-al patrulea volum al lui Cornel Ungureanu din ciclul Despre regi, saltimbanci şi maimuţe seamănă cu orice, mai puţin cu un jurnal (fie şi sub forma de antijurnal, cum îşi autodefineşte autorul scrierea). În scurta Notă introductivă autorul ţine să precizeze în legătură cu această carte că este "... al patrulea volum dintr-o serie de jurnale (sau, mai degrabă, antijurnale) care încearcă să studieze deteriorarea Ťspaţiului intimităţiiť. Primul se desfăşura între oameni de teatru, al doilea, într-un univers al religiei, al treilea, între vedete ale scrisului. Acesta ar fi legat de felul în care Istoria de lângă noi îşi alege personajele - eroii unui timp al Imaginii. Am adăugat fragmente din cartea pe care J.J. Fitzcarraldo ne-a trimis-o în 1993 (personajul principal al acestei cărţi-jurnal este Marilyn Monroe)." Mai clar spus, prezentul volum pune în pagină gândurile şi experienţele lui Cornel Ungureanu în domeniul cinematografiei. Dacă ar fi să luăm de bună sugestia autorului privind fragmentele reproduse din cartea lui J.J. Fitzcarraldo, ar trebui să admitem că vreo două treimi din textul prezentului volum îi aparţin, situaţie în care, probabil, numele înscris pe copertă ar fi trebuit să fie al acestuia. Cum însă eu -asumându-mi integral ignoranţa în materie de regizori de filme pornografice (J.J. Fitzcarraldo este recomandat ca cel mai celebru în domeniu) - cunosc un singur Fitzcarraldo în cinematografie (cel interpretat de Klaus Kinski în filmul omonim al lui Werner Herzog), cred că autorul paginilor despre Marilyn Monroe - excelente, de altfel - este chiar Cornel Ungureanu. Nu mi-e prea clar însă de ce într-o carte care se pretinde jurnal a fost nevoie de un asemenea truc specific unui roman.
Dacă legăturile lui Cornel Ungureanu cu literatura şi teatrul (a fost vreme de câţiva ani directorul Teatrului Naţional din Timişoara) sunt bine ştiute, unii s-ar putea întreba care sunt afinităţile criticului cu lumea filmului. Dincolo de faptul că încă din anii '80 avea reputaţia unui împătimit al filmului de autor (era unul dintre puţinii deţinători de video care deţinea casete cu filme artistice, în adevăratul înţeles al cuvântului), se pare că după revoluţie a ţinut o emisiune despre istoria filmului la o televiziune locală şi chiar a fost pe punctul să devină redactorul-şef al unei reviste de cinema.
Cărei specii aparţine o carte precum Despre regi, saltimbanci şi maimuţe? La nivelul construcţiei, beneficiind şi de prezenţa unui personaj (foarte probabil) fictiv, ar putea fi citită ca un roman. Mai ales prin caracterul ei circular (începe şi se sfârşeşte cu evocarea lui Iosif Costinaş - cineastul, şi ziaristul şi revoluţionarul timişorean, dispărut în condiţii extrem de dubioase - conţinutul propriu-zis fiind completat cu articole despre filme clasice sau devenite între timp parte a istoriei cinematografiei (redactate în anii '80), întâmplări legate într-un fel sau altul de lumea cinematografiei şi, mai cu seamă, eliadesca poveste a întâlnirii cu J.J. Fitzcarraldo şi fragmentele transcrise de Carla Ionescu din cartea acestuia despre Marilyn Monroe.

Dincolo de anecdotică şi de experienţele nefaste din primii ani ai tranziţiei, cel de-al patrulea volum din "jurnalul" lui Cornel Ungureanu poate fi citit şi ca un excelent eseu de istorie a cinematografului. Uneori cu ochi critic, alteori nostalgic ca într-un alt Nuovo Cinema Paradiso, dar mereu atent şi competent, autorul scrie despre efectele nefaste ale perestroikăi în cinematografie, despre divele de ieri şi de azi, despre "visul" cineaştilor care au compus "La Nouvelle Vague" şi felul în care au e/involuat în timp principalii reprezentanţi ai curentului, despre revoluţia produsă de apariţia lui Chaplin şi, bineînţeles, despre cel mai performant produs al cinematografiei, brand-ul Marilyn Monroe.

Ca un venerabil Monsieur Cinema, infinit mai com­pe­tent şi artist decât o arată statutul său de number 1 în pornografie, J.J. Fitzcarraldo a trăit toată istoria cele de-a şaptea arte. I-a cunoscut pe întemeietori, a ştiut totul despre divele mai vechi sau mai noi, a fost de faţă la bătălia pentru introducerea sonorului. Moartea sa, la câţiva ani după revoluţie ar putea reprezenta, simbolic, chiar moartea cinematografiei ca artă. Într-o lume a spectacolui, în care imaginile filtrate tot mai savant sunt singura realitate recognoscibilă, politicienii şi idolii de celuloid devin visul mulţimii. Pentru că, susţine autorul, cinematograful se adresează nu doar inteligenţei, ci şi simţurilor spectatorului. "El stimulează nu doar reflecţia, ci şi rotiţele noastre ascunse, derapante - fiinţa interioară abandonată sau mutilată de atâtea constrângeri. Marile vedete ale secolului XX, Lenin, Stalin, Hitler, şochează prin textele lor scandalos-reformatoare mulţimile care vor pâine şi spectacol, aşa cum le şochează celelate vedete, cele cinematografice. Marilyn Monroe a devenit iubita Americii, Brigitte Bardot, reprezentanta Marianei, simbolul galic, Silvia Kristel, simbolul rafinamentului falic, Madonna a succesivelor eliberări de constrângerile Divinităţii, după ce au şocat nu numai publicul iubitor de tradiţie, ci chiar publicul iubitor de circ şi de cozonac, de timp liber, de loazir."
Comedia este ridicată la rang de artă odată cu apariţia lui Charlot. Până la el comedia era doar o tehnică a gagului. Charlot introduce fragilitatea sufletească, lacrima, stropul de poezie care dă dreptul la visare. Spune Cornel Ungureanu prin Carla Ionescu, studenta care traduce din dosarele lui Fitzcarraldo: "Cu Charlie Chaplin cei invitaţi să se pronunţe cu privire la filme sunt poeţii. Chaplin redefineşte cinematograful ca artă - ca artă modernă. Iată de ce poeţii îl descoperă cu uimire, ca unul care aparţine gintei lor."

Volumul mai conţine şi un foarte foarte incitant Dicţionar secret al vedetelor de la Hollywood, la nivelul anului 1938. Fireşte, şi el are o istorie foarte îmbârligată, menită să îl bage în ceaţă pe cititor. Dincolo de povestea abracadabrantă a descoperirii documentelui, numele celor în cauză sunt cât se poate de reale. Cel puţin o parte dintre ele. Cât despre autenticitatea informaţiilor puse pe seama actorilor respectivi, fiecare este liber să creadă ce vrea. Este limpede că o serie de informaţii sunt reale şi fac personajele imediat recognoscibile. Altele sunt binişor fanteziste, par desprinse parcă din "argumentele" care dau sarea şi piperul Istoriei literaturii române de azi pe mâine, a lui Marian Popa. Iată câteva exemple, luate la întâmplare: "Astor (Mary) Fostă învăţătoare, descoperită la un concurs de frumuseţe. Divorţată de un doctor. Istoriile sale amoroase au iscat scandal după scandal. Bănuită că face dragoste cu animale sălbatice, îndeosebi veveriţe, dar şi cu animale domesticite, în momentul de faţă joacă roluri secundare. Are patruzeci de ani. Locuieşte într-o vilă din Beverly Hills.(...) Hepburn (Katharine) Fiica unui medic. Studentă. Pe urmă studiază la Conservator şi debutează în teatru la New York. Acum, la douăzeci şi şase de ani, vedetă la Hollywood. Inteligentă, plină de personalitate şi de talent. Dar foarte snoabă, foarte orgolioasă, caracter rău. Vagă logodnică a miliardarului Howard Hugues. Locuieşte la Beverly Hills cu o prietenă, Laura Harding".

Editura Palimpsest ar putea obţine cu greu o notă de trecere pentru felul în care a editat această carte. Ea pare tipărită după o versiune la prima mână, fără ca textul final să fi zăbovit vreo clipă sub ochii unui corector. Altfel nu se explică numărul impresionant de greşeli, de la cuvinte care se repetă în imediata lor succesiune până la dezacorduri gramaticale provenite probabil din tăieturi şi/sau adăugări de text operate în grabă, nume dactilografiate aiurea (Istambul în loc de Istanbul) sau semne de punctuaţie aberante (un capitol se încheie cu semnul două puncte (":").

Fără a şti cu precizie dacă o carte precum Despre regi, saltimbanci şi maimuţe de Cornel Ungureanu poate fi definită ca jurnal, memorialistică, ficţiune, eseistică, publicistică (are, cu siguranţă, ceva din toate) un lucru este cert. Mărturie a ataşamentului unui foarte rafinat intelectual pentru arta filmului, ea se citeşte cu folos de toţi cei dispuşi să înţeleagă rolul imens jucat de cinematografie în imaginarul colectiv al secolului XX.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara