Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Vinul,viţa, via de Rodica Zafiu

Vin, viţă şi vie sunt cuvinte moştenite din latină - din vinum, vitea (în latina clasică: vitis), vinea; s-au păstrat aproape în totalitate şi în celelalte limbi romanice, în forme foarte apropiate: vin e în franceză vin, în italiană şi spaniolă vino, în portugheză vinho; viţă e în italiană vite, în spaniolă şi portugheză vid; vie - în italiană, spaniolă, portugheză vigna / vińa / vinha - cu ortografie diferită, dar cu pronunţie asemănătoare, iar în fr. vigne. O asemenea concentrare de cuvinte latineşti din aceeaşi sferă lexicală nu poate să nu apară ca o mărturie a continuităţii culturii vinului în istoria românească. E ceea ce a afirmat Hasdeu, într-un studiu din 1874 - Originile viniculturei la români. Explicând etimologia termenilor viticoli, filologul constata că "porţiunea cea mai esenţială a terminologiei noastre vinicole este tot ce poate fi mai latin". Hasdeu compara terminologia viticolă cu cea agrară, şi, considerând că traiul la munte era perfect compatibil cu cultivarea viei, trăgea concluzii de tip istoric: "Cultura viţei la români e fără asemănare mai veche decît plugăria"; în final, ajungea chiar la o formulare de sinteză, destul de amuzantă prin caracterul ei categoric şi absolut: "românii au fost pururea (...) o naţiune eminamente vinicolă."

Şi must e tot latin (din mustum) şi panromanic. De fapt, dintre termenii fundamentali ai domeniului, unul singur are origine controversată - strugure. Hasdeu şi alţi lingvişti l-au considerat ca provenind din greacă (unde ar fi fost totuşi legat de latină); au mai existat şi alte ipoteze; în ultima vreme, profesorul Gr. Brâncuş a susţinut cu fermitate ideea unei origini traco-dace a cuvântului: această explicaţie se potriveşte cu informaţiile despre cultura viţei de vie în Dacia, în epoca preromană. Strugure apare aşadar în Dicţionarul Academiei (DLR) ca provenind din traco-dacă, deşi DEX-ul a păstrat, reticent, menţiunea "etimologie necunoscută". Oricum, pînă şi strugure a fost concurat de sinonime de origine latină: auă şi poamă. Auă provine din latinescul uva "strugure", e atestat în româna veche, dar a ieşit din circulaţie, mai păstrîndu-se doar izolat, regional. Poamă, în schimb, e încă destul de răspîndit, cu sensul restrîns de "rod al viei", în limbajul popular, mai ales în Moldova, unde se vorbeşte de "cules de poamă", "boabe de poamă", "vin de poamă" etc. Termenii de alte origini au o poziţie mai curând marginală în câmpul semantic al viei: din greceşte avem timpuria aguridă sau tîrzia stafidă, ca şi aracul; podgoria şi teascul sunt slave.

Vinul, via şi viţa sunt cuvinte atestate în cele mai vechi texte româneşti: în primul rînd pentru că sunt simboluri religioase prezente în Biblie - atît în Vechiul, cît şi în Noul Testament - şi în scrierile Bisericii; apar aşadar în repetate rînduri şi în primele noastre traduceri din Psalmi, în Codicele Voroneţean, în tipăriturile lui Coresi. Dar şi primele acte şi documente le conţin, pentru că via şi vinul, în ipostaze mai pămînteşti, reprezentau bunuri de preţ ale vieţii cotidiene; astfel, într-un inventar redactat în română de la 1588 aflăm că Mănăstirea Galata avea 5 falce de vie, iar în pivniţe - 28 de buţi de vin de la Cotnari. Interesante sunt şi referirile la vie din primele noastre texte juridice: în Pravili se spune, de pildă, că "acela ce va tăia via roditoare (...) să-i taie mănule"; din fericire, pe de altă parte, "ceia ce vor întra în vie (...) pentru şcaţ să mănînce numai poame, să nu se certe".

Bogăţia şi importanţa terminologiei viticole la români poate fi ilustrată şi prin mulţimea denumirilor populare ale soiurilor de viţă şi de struguri. În dicţionarul etnobotanic al lui Al. Borza, sînt cîteva sute de termeni de acest fel, provenind din straturi etimologice diferite, de la cei foarte vechi pînă la împrumuturi moderne; citez doar cîţiva, şi pentru expresivitatea lor intrinsecă: Afumată, Afuz-ali, Albişoară, Băbădească, Băbească, Bătrînă, Bătută neagră, Boierească, Brumărie, Busuioacă, Ceasla, Coarnă ruginoasă, Coarnă vulpăşiţă, Creaţă, Deşirată, Fetească, Galbenă, Gorgan, Haina neamţului, Hamburg, Iepuroaică, Italiană, Leşească, Lipovană, Lugojeană, Mierloasă, Muscat, Mustoasă, Negru vîrtos, Ochi de cîine, Otonel, Paradaisă, Pietroasă, Poamă bălaie, Poamă crăiască, Poamă de sticlă, Poamă ghergheliu, Poamă păsărească, Razachie, Tămîioasă, Zaibăr etc.

Destul de multe sunt şi derivatele termenilor de bază, chiar dacă nu au toate o circulaţie semnificativă; de la vin s-au format diminutivele vinişor, vinuleţ, vinuţ (mai rar), vinaş, dar şi augmentativele (tot rare) vinoi şi vinoaică; substantivele vinar (podgorean) şi vinărie (pivniţă); adjectivele viniu, vinuriu - "cu gustul sau de culoarea vinului", vinos "zemos"; învechite sunt vinărit şi mai ales vinărici - cuvinte care au desemnat multă vreme impozitul (deloc neglijabil) pe vii şi pe vin. În schimb, vinaţ, folosit mai ales la plural (vinaţe sau vinaţuri) cu sensul "varietate de vin", nu e considerat un derivat, ci termen moştenit (din lat. vinaceus). Dacă la acestea adăugăm neologismele în care se recunoaşte originea comună - vinicol, vinificabil, vinotecă - inventarul familiei lexicale creşte desigur şi mai mult. Rămîne oarecum surprinzător faptul că nu avem multe locuţiuni şi expresii formate cu termenii din sfera viticolă; dintre puţinele existente, una cu adevărat ingenioasă - a lucra în foi de viţă "a manipula, a unelti abil" e legată de practicile culinare.

Vinul nu lipseşte, totuşi, din proverbe - împărţite ca de obicei între elogiu şi condamnare; cine reciteşte capitolele despre beţie din Anton Pann poate regăsi cu plăcere destule variaţii pe aceeaşi temă - de la formulările cele mai explicite - Vinul e pentru noi, nu pentru boi, pînă la implicitul cunoscutei ziceri Apa nu e bună nici în cizmă. Capitolul din Pann merită citit şi pentru dialogul cu ardeleanul care nu văzuse în viaţa lui o vie şi o descrie în grai local (,Ghia aiei-i pi-un deal pusă / Tot cu ţepi pin ea împunsă"), sau pentru celebra Poveste a poamelor, încheiată cu blestemul adresat "bubosului strugur".

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara