Pornind de la ideea corectă de a corobora cele spuse de Platon despre Socrate cu alte mărturii din epocă, istoricul francez Paul Ismard ajunge, în studiul lui intitulat Evenimentul Socrate, la concluzii cel puţin ciudate. Mărturiile cu pricina sunt datorate lui Xenofon, discipol al lui Socrate, sofistului Polycrates şi oratorului Lysias. Din capul locului, Ismard îşi declară partipris- ul: „Numai rezistând sirenelor platoniciene, putem înţelege de ce atenienii l-au condamnat pe Socrate”. El ne atrage atenţia că Platon socotea că dreptul atenian nu avea criterii stabile. Or, susţine Ismard, tocmai lipsa de criterii făcea ca dreptul atenian să fie cu adevărat democratic. Să citeşti şi să nu crezi! Se ştie că dreptul aparţinea celor 500 de cetăţeni din Atena care compuneau tribunalul civic şi ar fi fost aplicat de la caz la caz, fără a fi determinat de categorii abstracte. În Atena, precizează Ismard, viaţa politică constă în ridicarea mâinii şi în trasul la sorţi, fără ungerea rotiţelor votului. Socrate era, el, de părere că decizia trebuie să aparţină înţelepţilor cetăţii, ceea ce ar dovedi din partea lui, mai zice Ismard, un elitism antidemocratic, o atitudine subversivă faţă de democraţie. Două remarci: cei cinci sute care compun tribunalul nu reprezintă totalitatea cetăţenilor Atenei (fie şi numai a atenienilor liberi), aşadar, pot fi consideraţi o elită şi e cu atât mai rău pentru ei, dacă nu sunt înţelepţi; apoi, nu orice problemă se cade supusă referendumului, cum pare a gândi Ismard, iubitor de tragere la sorţi cum vedem, vinovăţia unui filosof nefiind, oricum am lua-o, de resortul maselor de cetăţeni, adică, referendabilă.