Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Vina de a te lăsa păcălit de Cristian Teodorescu


Am citit de curînd despre un distins sociolog, cu care discutam cu plăcere, că a fost informator al Securităţii. Am recitit textul, apărut în OBSERVATORUL CULTURAL, împins de acel "Nu se poate!" al părerii de rău că un om pe care îl preţuieşti a putut face una ca asta. Reiese că s-a putut. Iar turnătoria era cu atît mai joasă cu cît obiectul ei era un coleg de breaslă, relativ apropiat cu autorul "informărilor". Nu m-a încălzit cîtuşi de puţin că pe atunci tînărul sociolog a avut acompaniator pe un alt tînăr şi tot sociolog, care povestea şi el Securităţii cu ce se îndeletnicea colegul lor. După '90, şi unul şi celălalt au avut cariere respectabile şi funcţii importante. S-au numărat printre cei care dădeau tonul în meseria lor. Nu-mi pot permite să le fac proces de intenţie, dar cînd Securitatea te are la mînă cu ceva, chiar dacă ea a dispărut, mai există foştii ei reprezentanţi care te pot şantaja cum vor, dacă n-ai avut tăria să declari ce ai făcut pînă în '89.

În sociologie, păcatul capital e să minţi. Sau să ascunzi adevărul prin omisiune. În clipa în care, în '90 să zicem, omul despre care scriu, ar fi spus, public, că a turnat la Securitate şi ar fi dezvăluit ce a făcut şi împotriva cui, ar fi tras măcar o linie despărţitoare, necesară pentru o bună igienă lăuntrică, între cel care a fost şi cel care ar fi putut deveni. Pornind, evident, cu un cert handicap.

Toată lumea a minţit! mi-ar putea răspunde sociologul. Tot ce s-a întîmplat după Revoluţie a fost o uriaşă minciună!! au afirmat destui dintre cei care n-au făcut micul lor pas către adevăr.

În Cartea Albă a Securităţii, această afacere murdară de care s-a ocupat Mihai Pelin cu sprijinul "profesorului" Măgureanu, opinia publică autohtonă a fost mistificată din gros, prin delictul de omisiune. Mihai Pelin, al cărui trecut nu-l recomanda cîtuşi de puţin pentru a se ocupa de un asemenea subiect, nu-l recomanda nici prezentul - dar asta e altă discuţie - a construit o ţintă falsă, prin dezvăluiri în care era vorba mai ales de lumea literară. Asta în vreme ce însuşi şeful SRI avea un dosar compromiţător la Securitate, pozînd altminteri ca disident al regimului Ceauşescu. N-am probe ca să spun ce cred despre disidenţa dlui Măgureanu, dar aştept ca ele să apară.

Rămîn în continuare convins că dacă în '90 s-ar fi dat în vileag lista securiştilor care au făcut poliţie politică, cu toate legăturile lor politice, România n-ar fi luat-o pe drumul strîmb care ne-a ţinut la distanţă de Occident, mai bine de un deceniu. Asta, s-o spunem, şi cu concursul sociologilor care şi-au ascuns trecutul de informatori. În anii '90, opinia publică a fost manipulată, cît cuprinde, cu ajutorul sondajelor de opinie. Iar în clipa în care aflu că sociologi pe care îi credeam oneşti aveau relaţii cu Securitatea, relaţii de subordonare şantajabilă, mă simt victima acestor manipulări.

Cu siguranţă că printre cei care au influenţat într-un fel sau altul opinia publică n-au fost numai sociologii daţi în vileag ca informatori. Ar fi o greşeală dacă i-am ţine de rău numai pe ei. E limpede însă că şi sociologii turnători au contribuit la mistificarea omului de rînd sau neprevenit, fie măcar şi prin felul în care au pus întrebările - sau le-au impus, cu autoritatea lor! - din sondajele de opinie.

Îmi amintesc cu părere de rău că m-am lăsat influenţat de sondaje de opinie îndrumate chiar de sociologul uriaşei mele dezamăgiri. Sondaje din care reieşea că românii nu vor economie de piaţă, că românii nu mai pot după Ceauşescu şi altele. Evident că au fost şi alţii - mai cîteva cifre mincinoase de la Statistică, mai cîte un istoric cu lecţia învăţată din ucazurile PCR, mai cîte un academician scos la înaintare la greu, şi să nu-i uităm pe reprezentanţii deocheaţi ai partidelor istorice, dovediţi ca stîlpi ai informărilor la Securitate. Aici însă mă simt furat la cîntar, cu un zîmbet blajin de înţelept, chiar de unul care m-a păcălit într-atît, că mă face să mă simt vinovat chiar şi de propriile mele afirmaţii. Cer scuze cititorilor acestei rubrici că i-am indus în eroare, lăsîndu-mă eu însumi indus în eroare, atunci cînd am comentat sondaje de opinie care ieri mi s-au părut la locul lor, iar azi îmi miros urît a încercări de intoxicare.