Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Viaţa din cuvânt de Tudorel Urian

Într-unul din editorialele sale publicate în revista "Lire", iconoclastul eseist francez Frédéric Beigbeder scria despre impactul pe care îl are în lumea contemporană un joc pe calculator, numit Second life. El permite fiecăruia dintre jucătorii săi să-şi aleagă o existenţă paralelă în care îşi poate permite tot ceea ce dintr-un motiv sau altul îşi refuză în viaţa reală. Un timid incurabil poate deveni în Second life un mare cuceritor de femei, un om fricos în viaţa reală are toate şansele să aleagă aventurile unui sângeros războinic, un umil subordonat dobândeşte în faţa calculatorului de acasă reflexe de dictator. Second life este pentru mulţi tineri din ziua de azi substitutul complementar perfect al vieţii lor cotidiene. O viaţă de împrumut, imaginară, care le rotunjeşte şi împlineşte propriile existenţe reale. Nimic nu este însă nou sub soare şi eseul lui Beigbeder se transformă într-un sublim omagiu adus literaturii, cea care, de mii de ani, ne permite să trăim vieţi paralele, să participăm, din fotoliul de acasă, la fapte de vitejie şi iubiri inimaginabile, să fim curajoşi, drepţi, principiali, să avem averi şi destine imposibil de atins în viaţa reală.
Un fel de Second life este întreaga lirică a Constanţei Buzea. Un refugiu al existenţei reale, o lume mai bună născută din cuvinte, reverii şi amintiri luminoase. Nu întâmplător, unul dintre volumele cele mai importante ale poetei se numeşte chiar netrăitele. Obosită şi dezamăgită de o existenţă diferită de cea la care sensibilitatea ei ar fi avut dreptul, Constanţa Buzea îşi construieşte din cuvinte un univers numai al ei, în care iubirea durează mai mult decât o clipă, frumuseţea şi candoarea acoperă faţa vulgarităţii şi violenţei, amintirile sunt învăluite într-o lumină blândă. O lume sublimă a celor vulnerabili, în care totul este smerenie, candoare, sensibilitate şi delicateţe. Sensibilitatea autoarei respiră prin toţi porii poemelor. De versurile ei trebuie să te apropii cu multe precauţii, ţinându-ţi respiraţia. În preajma ei trăieşti sub teroarea ideii că orice mişcare greşită ar putea duce la năruirea superbului, dar atât de fragilului castel ridicat din cuvinte. Dacă acestei poezii de acord fin i s-ar căuta în literatura română, un corespondent la nivelul sensibilităţii, cred că acesta s-ar putea regăsi în lirica altui important poet al generaţiei şaizeci, departe încă - după o absenţă din ţară de aproape trei decenii - de locul pe care îl merită în istoria noastră literară, Ilie Constantin.
Un bun prilej pentru revizitarea liricii Constanţei Buzea îl oferea apariţia volumului bilingv (română şi franceză) făcutul meu cuvântul/mon sort le mot. Poemele care alcătuiesc această selecţie foarte riguroasă din lirica autoarei, complet diferite ca tematică şi formă, au ca numitor comun tocmai lumina blândă, tristeţea nelipsită de o oarecare duioşie, emoţia în faţa inefabilului, specifice scrisului Constanţei Buzea. Într-o lume plină plină de deziluzii şi eşecuri, poezia este singurul punct stabil, factorul de echilibru capabil să aducă liniştea în suflet şi puterea de a continua. Impresionantă în poezia Constanţei Buzea este decenţa, discreţia elegantă, economia de vorbe cu care îşi exprimă nefericirea. Există, la Constanţa Buzea, un fel de mecanism compensator care face ca sufletul să rămână întotdeauna senin. Nefericirii în iubire i se opun frumuseţea şi înţelepciunea naturii, integral recuperabile prin intermediul poeziei. Poemul ţărm este, în acest sens, un excelent exemplu: "vino la mare/ lasă-te lunii/ care de vid e// fii ca de sare/ peste păunii/ nopţii lichide// oarbă-n culoare-i/ limba minunii/ ce ne divide// ţărmuri pustii/ şi poezii/ te ţin în sine// stau mărturii/ coralii vii/ raiuri marine// va fi să vii/ sau să nu vii/ tot un senin e" (p. 58).
Se întâmplă rar ca loviturile, de care destinul nu a scutit-o, să o determine pe poetă să se revolte în mod direct. Atunci când o face, versurile au tensiunea unui strigăt reprimat: "aş spune mereu/ şi în tăcere aş spune/ şi în întuneric aş spune/ şi în trecut m-aş duce să spun/ rănile vechi nu s-au închis/ armele nu sunt putrede/ nici îngropate" (p. 104). Micul poem pare o replică la un catren celebru al lui Virgil Mazilescu din volumul Va fi linişte va fi seară: "ei au lumea lor şi lumea asta a lor îmi face greaţă/ şi chiar cu o cutie goală de conserve în gură sunt gata să urlu/ şi chiar cu o bombă în măduva şirei spinării sunt gata să urlu/ că au lumea lor şi că lumea asta a lor îmi face greaţă" (şatov).
Un superb poem al golului existenţial este cel care începe cu versurile fiecare femeie/are ceva de ascuns. În doar câteva cuvinte scriitoarea distilează tot misterul feminităţii. Tăcerea de dincolo de cuvinte urlă în mintea cititorului unde se reverberează întreaga dramă a femeii singure, de care iluziile s-au dezlipit de mult. Încă o dată sensibilitatea, delicateţea şi discreţia poetei sunt puse în evidenţă: "fiecare femeie/are ceva de ascuns/ lacrima unui logodnic abandonat/ umbra unui bărbat/ un ideal/ o urnă de pământ/ un ficus/ din care cad frunze şi ea le adună/ şi căruia-i leagănă crengile cu mâna/ în zilele fără vânt" (p. 114).
Versiunea franceză a poemelor, datorată cunoscutului poet Miron Kiropol, readuce în actualitate discuţia despre şansele poeziei de a fi tradusă într-o limbă străină. Este aproape imposibil ca în traducere să se păstreze toate virtuţile unui poem. În anumite situaţii, un traducător poate rămâne fidel metricii din limba în care a fost scris, dar cu preţul unor echivalenţe destul de laxe date cuvintelor din original, sau poate fi foarte atent cu sensul, sacrificând metrica. Miron Kiropol încearcă să rămână foarte aproape de sensurile originare. Aproape fiecare vers al Constanţei Buzea este tradus riguros în limba franceză. De aceea, în versurile fără rimă, echivalenţele lui Miron Kiropol tind spre perfecţiune. Spiritul poeziei Constanţei Buzea este păstrat integral: "vino la mare (viens a la mer)/ lasă-te lunii (abandonne-toi a la lune)/ care de vid e (qui est faite de vide)// fii ca de sare (sois comme du sel)// peste păunii (sur les paons lesquel)/ nopţii lichide (sont nuit liquide)" (pp. 58-59).
Lucrurile se complică sensibil atunci când este vorba de poeme cu rimă. Înţelesul este acelaşi, dar muzicalitatea se pierde şi, odată cu ea, o bună parte din valoarea poemului: "alese din limba cuminte/ abia le-nţelegi/ rănitele noastre cuvinte/ când pleacă le negi// la capătul lumii argint e/ şi umbre de regi -/ rănitele noastre cuvinte/ frumoase şi reci (d'une sage langue choisies/ a peine on les comprend/ les blessées paroles quand/ elles partent on les nie// au bout du monde: argent/ et ombres de rois -/ nos mots de gisants/ blessés et froid" (pp. 54-55). Imposibilitatea de o realiza simultan în traducere conţinutul de idei, rima şi ritmul explică de ce este aproape imposibil de găsit un echivalent care să pună în evidenţă valoarea liricii lui Eminescu, în limbile de circulaţie. În cazul Constanţei Buzea, talentul poetic al lui Miron Kiropol a fost pus la grea încercare şi se poate spune că, în general, rezultatele sunt mai mult decât mulţumitoare. Versiunea în limba franceză rămâne mereu în imediata vecinătate a originalului, iar spiritul poetic al Constanţei Buzea se regăseşte integral în aceste versuri.
Un fior religios, vizibil şi în poezie, străbate întreaga existenţă a Constanţei Buzea. În scurta sa prefaţă, Andrei Zanca - el însuşi poet, stabilit de ani buni în Germania, fapt în măsură să spună ceva despre deschiderea europeană pe care o realizează prezentul volum - scrie, cu îndreptăţire, despre fondul etic, lipsit de ostentaţie al liricii autoarei, rezultat al "unei anume demnităţi de întâmpinare a vieţii". Resorturile acestei atitudini ţin de credinţă. Poeta a trăit multe la viaţa ei, dar apropierea de valorile creştinismului i-a dat puterea să discearnă care sunt lucrurile cu adevărat importante şi liniştea sufletească pentru a trece, egală cu sine, prin cele bune şi cele rele. De aici un oarecare olimpianism al atitudinii, forţa ei de a trata cu superioritate chiar şi momentele cele mai delicate sau dezagreabile ale existenţei.
Departe de gălăgia şi reflectoarele vieţii publice, cu modestie, dar şi cu încredere în propriile-i argumente literare, Constanţa Buzea este una dintre poetele foarte importante din perioada postbelică. Cu siguranţă, lirica sa merită mai multă atenţie din partea criticii literare.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara