Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Reacţii imediate:
Versuri nerecomandate minorilor de Alex. Ştefănescu


Volumul Punct de Aureliu Busuioc este primul dintr-o serie de antologii de autor lansată recent de Editura Ştiinţa din Chişinău. Poetul a fost invitat să-ţi selecteze singur poeziile (ceea ce vor fi invitaţi să facă şi ceilalţi poeţi care vor mai figura în colecţie). Editura a stabilit ca de fiecare dată sumarul să cuprindă aproximativ o sută de titluri: destule pentru a face cunoscută o indivi­dualitate artistică şi suficient de puţine pentru a nu-l obosi pe cititorul de azi, care îşi pierde repede răbdarea.
Aureliu Busuioc (n. 26 octombrie 1928), vag cunoscut în România (deşi are o inteligenţă artistică remarcabilă), ne oferă în volumul Punct un recital de poezie discursivă, paradoxală şi calculat-emoţionantă (semănând în esenţa ei, nu şi în ceea ce priveşte tehnica de versificaţie, cu poezia lui George Topârceanu).
Frumuseţea acestui mod de a scrie este desfăşurată (nu instantanee, ca în cazul poeţilor care se folosesc de metafore surprinzătoare). În plus, autorul ia o distanţă critică faţă de propriile lui emoţii, persiflându-le în surdină. Sau transformând poezia într-un joc de-a poezia, asemenea postmoderniştilor (deşi s-a afirmat cu decenii înaintea lor; este o dovadă, printre multe altele, că postmoderniştii au inventat ceea ce era deja inventat).
Aşa se explică de ce poeziile sentimentale au un se­cret umor. Evocările nostalgice, de exemplu, par acompaniate de o pianină mecanică, efectul datorân­du-se enunţurilor scurte, sacadate, şarjat-simpliste:
"Visez la satul meu Oneşti/ Cu oameni harnici şi oneşti,/ La viile de pe ponoară,/ Ce tot coboară şi coboară/ Ca turmele din munţi la vale,/ Când toamnele doinesc agale.// Visez la merele domneşti/ Din merii satului Oneşti,/ Şi la tutunul foarte rău/ Din lunca Ichelului meu...// Şi-l tot visez/ şi-l tot ascult,/ Şi-l ştiu că s-a schimbat demult,/ Şi-i mulţumesc că s-a schimbat,/ Că nu-i Oneştiul celălalt,/ Că toamnele, când vin cu ploi,/ Nu urcă viile-napoi,/ Dar gustă merele domneşti/ Tot oameni harnici şi modeşti./Că stau bătrâni în cerc la joc/ Şi-l ştiu pe cel-lalt Busuioc,/ Ce mie îmi cădea bunic/ Şi-n viaţa lui n-a scris nimic,/ Dar lămurea la toţi mereu/ De ce-i tutunul foarte rău/ În lunca Ichelului meu.../ Că alţi bunici, în alte nopţi,/ Spun basme vechi la alţi nepoţi,/ Că sunt aceiaşi Făt-Frumoşii/ Şi beau primău/ şi-au nasuri roşii.../ Copilăria mea, Oneşti,/ Cu oameni harnici şi oneşti!..." (Oneşti)
Aureliu Busuioc scrie, surprinzător, şi poezie satirică propriu-zisă. Spre deosebire de precursorul său din secolul nouăsprezece, Grigore Alexandrescu, care practica o ironie ceremonioasă, poetul basarabean contemporan cu noi este violent-sarcastic. Ceea ce nu înseamnă şi lipsit de eleganţă. Versurile lui te fac să te gândeşti la o cravaşă mânuită de un prinţ furios. O furie princiară - aşa ar putea fi calificată ironia sa.
Un poem de această factură, antologic (dar nere­comandat copiilor, care îl pot citi doar cu acordul părinţilor) este Heraldică (profeţii), în care sunt imaginate steme... sexuale pentru diverse ţări. Citit în faţa unei săli pline, poemul ar declanşa asurzitoare hohote de râs. Reproduc pentru edificare ultima parte a poemului:
"Cât despre-Americi eu, vizionara,/ Nu-i văd decât pe ăia, cu ghitara/ Şi cu lambada lor în faptul verii/ Tot mai plătind tribut împerecherii/ Pe când ceilalţi, din Miază-noapte-anume,/ Importă prunci calici din restul lumii/ Deci stema lor cea dreaptă, mi se pare,/ Că-i o banană regulând dolarii.../ Nu vom uita de Rusia cea mare:/ Nici parteno­ge­neză, nici clonare./ De unde sperma, clonul sau vaginul?/ Frumoasele îşi fac prin lume plinul,/ Cât despre ei, Ivanii, ce fo­loase/ Când spirtul li se scurge şi din oase?/ Deci stema ei; pe-un câmp, trântit pe-o rână,/ Un spermatozoid c-o sticlă-n mână.// Ce-a mai rămas? Japonia, desi­gur:/ Copiatorul face treaba singur:/ El ia copii cuminţi şi scoate cňpii./ Nici tu clonare, nici tu pofta popii,/ Doar nişte soia pentru proteine,/ Iar restul - ştiu dischetele mai bine./ Deci stema ei: modest, pe o măsuţă,/ Un foarte mic computer, dar cu puţă.// Nu, n-am uitat Moldova, plaiul mitic,/ va creşte năzdrăvan, deci mioritic:/ Va sta cu fundul gol la drumul mare/ S-o reguleze liber fiecare,/ Născând apoi în foarte lungi coloane/ oligofreni cu seceri şi ciocane./ Deci stema ei: cât coşcogea dulapul -/ Un cap de bou. Cum îi şi este capul..."
Trebuie să-i fim recunoscători lui Aureliu Busuioc că nu a imaginat o stemă şi pentru România.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara