Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
Varietăţi lingvistice de Rodica Zafiu

Pentru toţi cei care cred că rubrica "Păcatelor limbii" prea despică firul în patru şi exagerează cu listele de dicţionare sau de citate culese de prin internet, am adunat aici o serie de fragmente despre cuvinte şi expresii cărora poate că n-ar trebui să li se consacre prea mult spaţiu, dar care nici nu pot fi neglijate, pentru că fac parte din actualitatea noastră imediată. Unele confirmă, altele contrazic tendinţe despre care am mai scris şi care revin mereu în atenţie prin exemple şi asocieri noi. Le voi înşira, aşadar, simple fragmente în dezordine, spre o mai uşoară şi relaxată lectură de vacanţă şi de sărbători...

l Un mesaj poate fi banat, iar un vehicul poate fi tunat. Între verbele a bana şi a tuna nu există, desigur, vreo legătură semantică. Le apropie însă statutul lor de anglicisme recente, adaptate fără probleme, din punct de vedere atît fonetic, cît şi morfologic, ba chiar confundîndu-se cu cuvinte vechi ale limbii. Omonimiile produse nu par, totuşi, să le încetinească răspîndirea. Bănuiesc că mai există pe undeva ascultători neconectaţi la realităţile de ultimă oră, pentru care expresia maşină tunată să evoce mai curînd un vehicul lovit de trăsnet (cu tunet) sau de tun (vechiul verb a tuna e însă intranzitiv). Pentru cunoscători, tunat înseamnă pur şi simplu "modificat, perfecţionat", verbul fiind un împrumut din engl. tune, care se foloseşte alături de substantivul împrumutat (nume de acţiune), tuning: "Împătimiţii volanului au o surpriză: tuningul de maşini şi-a făcut loc printre standurile expoziţiei din acest an. Începând de mâine până duminică, vor avea loc demonstraţii de maşini tunate" (Evenimentul zilei, 19.06.2008). Folosit în primul rînd pentru maşini şi motociclete, cuvîntul a intrat deja atît de mult în uzul curent încît este extins şi asupra altor obiecte: "Frigiderele căminiştilor, "tunate" cu graffiti" (Evenimentul zilei, 10.2008); mai mult, în articolul de sub acest titlu se constată că termenul nu este impus de traducerea din engleză: "200 de studenţi ale căror frigidere "albe şi triste" urmau să fie tunate au fost selectaţi, miercuri, pentru a participa la "Pimp my fridge" ("Tunează-mi frigiderul!") - replica românească la "Pimp my ride" ("Tunează-mi maşina!").



l Cuvinte pe care româna le-a preluat cu accentuarea din franceză au alunecat uneori de la sine către o altă accentuare - de exemplu pe penultima silabă; în ultima vreme, corespondentele din engleză au sprijinit uneori noua variantă de pronunţare: tráfic a fost acceptat de DOOM alături de trafíc (ba chiar este preferat acestuia din urmă). Interesant e cazul unor cuvinte - substantive comune sau proprii - spaniole, pe care româna le-a preluat tot pe filieră franceză. În ultima vreme acestora li se reface legătura cu originalul, apărînd o serie de variaţii. Am auzit, de exemplu, pronunţările tángo, în loc de tangó, precum şi Picásso, în loc de Picassó. În primul caz, e mai mult decît o schimbare de accent: cuvîntul era deja adaptat morfologic prin adăugarea terminaţiei -u: tangou (ca metrou, cazinou etc.). Pronunţarea tángo înseamnă renunţarea la adaptare şi tratarea termenului ca un împrumut recent sau ca un termen străin citat. Ea corespunde, e drept, tendinţei actuale de "reetimologizare", care face ca angro sau lider să se scrie en-gros şi leader. Pe de altă parte, DEX, aplicînd cu obstinaţie principiul discutabil al etimologiei imediate, nu indică drept sursă pentru tango decît franceza. Ceea ce este corect, în sine (accentul o dovedeşte), dar incomplet şi frustrant pentru cititor. Mi se pare totuşi cam absurd să reiei procesul de adaptare al unui termen atît de bine fixat în limbă. Dar şi dicţionarele trebuie să indice (unele o fac) faptul că franceza (ca şi multe alte limbi) a preluat cuvîntul din spaniolă.

Lucrurile stau puţin altfel cu numele proprii. Pronunţarea spaniolă, curentă şi în italiană sau engleză, e cu accentul pe a, deci pe silaba penultimă: Picásso. În română, e însă răspîndită pronunţia franceză, cu accentul final, pe o: Picassó. În textul melodiei Dragostea din tei, celebră în toată lumea acum cîţiva ani, existau versurile: "Aló, aló, sînt eu - Picassó ". Desigur, cariera artistică a lui Picasso e profund legată de Franţa - ceea ce nu impune totuşi pronunţarea în manieră franceză a numelui său în alte limbi. Pe de altă parte, nu e de dorit ca o pronunţie deja impusă într-o limbă să fie schimbată. Numai că la numele proprii acest lucru se petrece destul de des - şi, odată trecută epoca de intensă influenţa a culturii şi a limbii franceze, e posibil ca pronunţarea cu accentul pe penultima silabă să devină dominantă.



l Una dintre cele mai aberante evoluţii semantice din ultimii ani e prezentă în expresia pe sursă (sau pe surse) şi în participiul sursat (TVR, 17.03.2008). Sensul curent al expresiei apărute în jargonul din mass-media e aproape opus celui la care ne-am aştepta, care ar rezulta din analiza termenilor care o compun: o informaţie pe surse nu este o informaţie cu surse certe, ci, de fapt, un zvon. Expresia - legată de expresiile vagi de tipul "potrivit unor surse", "conform anumitor surse" - a revenit insistent în decembrie, în discuţiile fără sfîrşit din perioada negocierilor pentru noul guvern. Cum televiziunile şi-au umplut ore în şir din program cu discuţii despre posibila evoluţie a negocierilor şi despre eventualele nominalizări, a fost des invocată originea informaţiilor: pe surse - "Guvern pe surse" (antena3.ro/blog/ordineazilei, 9.12.2008); "Viitorul Guvern "pe surse"" (ziare.com, 4.12. 2008).



l De mai multă vreme, pe site-ul CNA se pot găsi rapoartele de monitorizare efectuate de cercetători de la Institutul de Lingvistică. În urma monitorizărilor periodice, greşelile sînt numărate, posturile de radio şi de televiziune sînt sancţionate... Monitorizările se realizează totuşi pe perioade limitate, aşa că, între ele, se poate strecura uşor un text precum cel de pe scroll-ul Antenei 3, din seara de 18 decembrie: "I-a lecţii de la maestru".



l Din perechea de sinonime rigoare-rigurozitate, mi se pare că principiul economiei şi cel al eufoniei ar trebui să îndemne la alegerea primului termen. Există o oarecare specializare semantică - pe care dicţionarele nu par s-o înregistreze - a celor două cuvinte, în măsura în care rigoarea e mai curînd circumstanţială (,acţionează cu rigoare"), în vreme ce rigurozitatea ar putea fi o trăsătură permanentă, o calitate (în serie cu conştiinciozitatea, imparţialitatea, integritatea etc.). Sînt totuşi multe situaţii în care simplul rigoare ar fi foarte potrivit, dar e preferat sinonimul mai greoi şi mai birocratic. Rigoare e un împrumut din franceză, din secolul al XIX-lea; rigueur a fost adaptat, ca şi alte cuvinte franceze în -eur, cu ajutorul terminaţiei -oare (honneur - onoare, pudeur - pudoare, ardeur - ardoare). Formele în -oare erau considerate de Alecsandri total ne-eufonice; le critică în Dicţionarul grotesc şi le atribuie personajelor ridicole, precum Galuscus din Rusaliile : "te am cu ardoare / Ş-amoarea-mi vibrează lâng-a ta pudoare". Multe dintre ele s-au impus, totuşi, şi scurtimea le recomandă azi ca preferabile unor derivate mai greoaie. Şi rigurozitate e destul de vechi (din secolul al XIX-lea); dicţionarele îl explică de la adjectivul riguros cu sufixul -itate, după modelul italienescului rigorositŕ.



l Politicale e un cuvînt întîlnit în secolul al XIX-lea la mai mulţi autori; Ladisau Gáldi îl cuprinde în studiul său asupra grecismelor din română, alături de istericale sau nevricale. În afară de faptul că provin din formele greceşti ale unor termeni internaţionali, cuvintele în cauză au în comun marca ironică specifică multor grecisme intrate în limbă în acea perioadă şi fixate în registrul colocvial. Pluralul lor este mult mai des utilizat decît singularul, cu accent pe final: politicá, nevricá, istericá; şi mai rară e forma articulată: politicaua (după modelul sarma, muşama, cu pluralul sarmale, muşamale şi articularea sarmaua, muşamaua). Ca termen familiar marcat ironic, politicale circulă încă: "la politicale, ca la tarabă!" (antena3.ro/forum); "Gastronomie şi politicale" (Flacăra Iaşului, 10.10.2008).



l Destul de des, în ultima vreme, apare în subtitrările de film o folosire inacceptabilă în română a verbului a promite. În scenele sentimentale, personajele spun - în versiunea românească - "Te iubesc mult, îţi promit " sau "Îţi promit că ai să întîlneşti pe altcineva mai bun...". Sînt contexte în care actul promisiunii este complet imposibil: aşa cum apare în teoriile clasice ale actelor de limbaj, acesta e o autoangajare care presupune plasarea în viitor a acţiunii, caracterul deziderabil pentru interlocutor şi mai ales posibilitatea locutorului de a o aduce la îndeplinire. În română, verbul a promite, împrumut cult din latină (promittere), cu sensurile moderne ale verbului francez promettre, are strict acest sens - "a-şi lua obligaţia de a face ceva" (DEX), fiind sinonim cu a făgădui. Traducerile grăbite din engleză preiau un sens uzual în această limbă - "a asigura"; extinderea forţată pare a se extinde şi dincolo de traduceri: "Îţi promit că te iubesc, am plecat, te-am pupat !" (vers.go.ro/la6.html)



l În seria optimistă (dar nu foarte bogată) a termenilor calchiaţi care concurează sau chiar înlocuiesc împrumuturile excesive, cred că poate fi înscris dezvoltator (,Dezvoltatorul complexului de insule artificiale", standard.ro), în concurenţă cu developer (,Developerul proiectului Cathedral Plaza" cronicaraomana.ro). Formele articulate - care atestă integrarea în discurs, dacă nu în sistemul limbii - sînt mult mai numeroase în cazul primului cuvînt.



l Telenovelele româneşti utilizează foarte mult, ca formulă de adresare între amice, colege etc. termenul iubita; acesta apare desigur şi în relaţiile amoroase, concurat de emfaticul iubita mea. Presupunînd că ele apar şi în uz (în ciuda artificialităţii extreme), întrebarea e dacă telenovelele au copiat viaţa sau dacă aceasta s-a ghidat după modelul oferit la televizor.



l Aud destul de des, în ultima vreme, formula de adresare doamnă profesor. Ea nu este nejustificată - în fond, se spune curent doamna doctor - şi depinde de jocul dintre conotaţiile sociale atribuite formelor feminine ale titlurilor, funcţiilor, profesorilor. E clar că în română femininul se formează cu uşurinţă (profesoară, doctoriţă, preşedintă, ministră), dar şi că e adesea simţit ca prea familiar, popular, devenind uneori chiar peiorativ (ministreasă). Formula doamnă profesor e preferată de unii, pentru că sună mai solemn, oficial, protocolar; şi totuşi, cînd termenul profesoară este atît de frecvent şi de firesc folosit şi nu are conotaţii nici familiare, nici peiorative, de ce e nevoie să fie evitat?



l Româna nu are un "salut de despărţire scurtă", devenit formulă stabilă care să corespundă expresiei franceze "ŕ toute ŕ l'heure", italieneşti "a tra poco" ş.a.m.d. În situaţiile în care sînt folosite acestea, e mai probabil să întîlnim în română nu formule de salut, ci cel mult informaţii asupra mişcărilor locutorului: un coleg care iese din birou, un membru al familiei care iese 5 minute din casă ca să cumpere ziarul e de aşteptat că va spune "vin imediat", "ies puţin", "mă întorc în 5 minute" - dar nu va folosi o formulă de salut consacrată - la revedere, salut, pa, pe curând...



l Soseşte prin e-mail un mesaj cu titlul "Cumpără în decembrie o Dacia şi poţi câştiga un Logan pe zi!". Deşi nu se precizează durata şansei, evident că tentaţia e mare: ideea de a cîştiga o grămadă de maşini (cîte una pe zi) e interesantă. Din păcate, anunţul dezamăgeşte: nu se pot câştiga oricîte automobile, ci doar unul: "Desemnarea câştigătorilor, la nivel naţional, se va face săptămânal prin tragerea la sorţi la care poţi câştiga unul dintre cele 24 vehicule Logan Partener puse în joc". Aberaţia titlului vine din suprapunerea (mai curînd stîngace decît deliberat înşelătoare) a două perspective: cea a ofertei (se oferă câte o maşină pe zi) şi cea a destinatarului (care poate cîştiga doar o maşină). Situaţia s-ar fi putut salva măcar prin ambiguitate, în cazul folosirii pluralului: puteţi cîştiga cîte un Logan (= "fiecare dintre dumneavoastră cîte unul"); altminteri, e doar o informaţie falsă...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara