Facultatea ne-a dotat cu carduri. Banii nu sînt mai mulţi, în felul acesta, dar cel puţin ştii la fiecare extragere cu cît ai rămas. Scot 500.000 de lei de la un Bank-Post. Ecranul din zid mă întrebă, cu politeţea lui binecunoscută: "Doriţi chitanţă?". "Da", răspund eu apăsînd pe butonul cu pricina şi ştiind că banii aceştia trebuie să ţină pînă pe 10 octombrie, la următorul salariu. "Nu mai avem hîrtie pentru chitanţe", vine replica din zid, "doriţi să continuaţi ?" La aşa ceva chiar că nu mă aşteptam.
Plouă. Ploaie puternică şi de durată. O maşină de la "Curăţenia oraşului" stropeşte impasibilă bulevardul.
Dau să intru la magazinul Nick din Piaţa Amzei. Zăresc în faţa uşii o bătrînă, ca bunicile din poveşti, cu părul alb, curat îmbrăcată, zîmbitoare. Mă pregătesc să o ajut să deschidă uşa. Nu apuc, pentru că femeia ia mînerul cu ambele mîini şi mă lasă ea să trec. Văd alături, la cealaltă intrare, o secvenţă analogă şi înţeleg că este o nouă formă de a cîştiga bani în lumea pe dos.
(Pentru Telefil) Citesc în Dilema distincţia lui Alex. Leo Şerban între categoria celor care se uită în programele tv. şi nu deschid televizorul decît dacă îi atrage ceva şi a celor care zapează la întîmplare. Fac parte dintre primii, deşi simpatizez cu cei care se plimbă nestingheriţi de la un post la altul. Dar televizorul meu e fără telecomandă (nu i-a interesat nici pe hoţii care au dat, toamna trecută, o spargere atît de păguboasă, pentru ei, la locuinţa mea). Aşa că îmi cumpăr ProTv Magazin. Văd că sîmbătă, la 19.45, e programat pe Pro Tv. un film cu Harrison Ford, pentru care am o slăbiciune. Filmul nu-l ştiu, aşa că deschid televizorul. în loc de filmul cu Harrison Ford, un thriller stupid, pentru care nu am nici o slăbiciune. Mă consolez spunîndu-mi că la ora 23.00, cum scrie în program, e Fargo, binecuvîntat cu două premii Oscar. Primisem un telefon să nu-l scap şi, pe modelul Radu Cosaşu, transmisesem mai departe mesajul. Deschid la 23.10, tocmai bine ca să mai prind sfîrşitul: ce-i drept, o secvenţă genială. Duminică am avut lucruri mai bune de făcut decît să deschid televizorul. Am aflat însă că Unora le place jazzul, trecut în program pe Tele7abc, la 20.30 n-a existat. în locul lui, prostii. Luni apar la chioşcuri noile programe tv. Să vezi şi să nu crezi: în multe din ele sînt anunţate, pe zilele trecute, schimbările de program. Ca în bancul cu insul care întreabă: "Fiţi amabil, îmi puteţi spune unde trebuie să cobor pentru staţia cutare ?". "Sigur că da, orientaţi-vă după mine, Dvs. coborîţi la prima înaintea mea".
Am vizitat Muzeul Naţional de Artă, secţia "artă europeană". Surpriză plăcută: nu dezamăgeşte, chiar văzut după mari muzee europene. Surprize neplăcute, trei. Prima, lipsa vizitatorilor. A doua, legitimaţiile de gazetar, valabile pretutindeni în lume, nu sînt acceptate decît dacă lucrezi la o publicaţie de artă. A treia, reproducerea după Venus şi Amor de Cranach, care se vinde la micul stand de la ieşire: în reproducere există o eşarfă bleumarin cu care Venus îşi acoperă pudic goliciunea, dar care nu apare în tabloul "identic"din muzeu. Provenienţa tablourilor, a tapiseriilor şi a sculpturilor reprezintă un poem în sine: Gospodăria PCR, alături de bunurile familiei regale, bunuri din CC al PMR alături de averea lui Carol I. Dar cum de se afla o splendidă tapiserie de secol XVII la "gospodăria de partid" nu a interesat pe nimeni.
Trec prin faţa Uniunii Scriitorilor, Casa Monteoru. Apare un tip hirsut ieşit, s-ar zice, direct din filmul Filantropica
şi-mi taie calea: "Dragostea mea, spune necunoscutul, vrei să te fac scriitoare?". Asta mi-ar mai lipsi!
