Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Cărţi noi:
Vai de poetul care depinde de zelul femeii de serviciu! de Alex. Ştefănescu


Mihai Cimpoi, Grigore Vieru, poetul arhetipurilor, Chişinău, Ed. Prut Internaţional, col. "Recitiri", 2005. 188 pag.

Carte necesară, consacrată celui mai talentat poet basarabean, Grigore Vieru. Cu o serioasă pregătire filosofico-estetică, cu o clară perspectivă istorică asupra a ceea ce s-a scris şi se scrie în limba română, în Basarabia, Mihai Cimpoi îl situează exact pe Grigore Vieru în contextul literaturii române şi îi găseşte şi unele corespondenţe în literatura străină. Cartea cuprinde interpretări, nu şi evaluări. Ea ar fi avut de câştigat (şi ar fi fost mai convingătoare) dacă autorul ar fi separat, prin analize de text, poemele valoroase de cele neinspirate.



Arhim. Dionisie I. Udişteanu, Ogor înţelenit, colecţie recuperată şi îngrijită de Mircea Motrici, Suceava, Ed. Muşatinii, 2005. 400 pag.

Mircea Motrici continuă să editeze texte din preţioasa arhivă rămasă de la arhimandritul Dionisie Udişteanu. De data aceasta este vorba de o suită de articole publicate în 1936, într-un tiraj confidenţial, într-un volum cu titlul Ogor înţelenit. Articolele au o valoare documentară şi literară (aceasta din urmă augmentată de emoţia pe care o provoacă, în general, ceea ce este vechi).



Constantin Ciopraga, Partituri şi voci. Poeţi ai acestui timp, Iaşi, Ed. Junimea, 2004. 260 pag.

Constantin Ciopraga analizează - cu talent literar, dar fără prea mult spirit critic - opera unor poeţi români contemporani inegali ca valoare: Şt. Aug. Doinaş, Geo Dumitrescu, Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Ioan Alexandru, Cezar Ivănescu, Ana Blandiana, Mihai Ursachi, Ileana Mălăncioiu, Leonid Dimov, Nicolae Labiş, Ioanid Romanescu, Emil Brumaru, Carolina Ilica, Liviu Ioan Stoicu, Grigore Vieru, Nicolae Dabija, Vasile Nicolescu, George Vulturescu.



Aurora Cornu, Fugă spre centru, roman, trad. din engleză de Radu Paraschivescu, Bucureşti, Ed. Albatros, 2005. 230 pag.

Aurora Cornu, prima soţie a lui Marin Preda, ea însăşi scriitoare, expatriată de mai multe decenii, este prezentă în librăriile româneşti cu o carte tradusă (impecabil) din engleză de Radu Paraschivescu. Este vorba de un roman (probabil) autobiografic, Fugă spre centru, scris alert (în stil americănesc), dar şi cu voluptăţi de poet (în stil românesc). Relatarea evenimentelor începe cu bombardarea de către americani a rafinăriilor de petrol de la Ploieşti, spre sfârşitul celui de-al doilea război mondial, şi ajunge până la intrarea tancurilor sovietice în Cehoslovacia în 1968. În prim-plan sunt aduse, prin rotaţie, mai multe personaje, dintre care se distinge, prin nonconformism, Fănuţa, o fată dintr-un sat prahovean, Frăsinet, care, la vârsta de doisprezece ani, îi spune ritos tatălui ei:

"- Îmi pare rău, dar n-o să am grijă de gâşte. O să fiu ziaristă şi o să semnez Stephania Chiţu-Burghiu."

Demn de remarcat este faptul că Aurora Cornu şi-a scris romanul pe înţelesul americanilor, cărora le explică cine a fost Iulia Hasdeu, ce importanţă strategică avea Ploieştiul etc. Uneori, în afară de faptul că le dă explicaţii, le şi face cu ochiul, amuzându-se împreună cu ei pe seama noastră (ceea ce nu prea poate să ne încânte). Aşa procedează, de exemplu, atunci când o descrie, cu subînţeles, pe o prostituată, Adalgiza, culcându-se cu egală bunăvoinţă cu soldaţii de toate neamurile - nemţi, ruşi ş.a.m.d. - care ne traversează, într-o direcţie sau alta, ţara.



Alexandru Lungu, Ziditor de umbre înălţând zădărnicii, o sută douăzeci şi şase versuri, treizeci şi şase desene, cu un cuvânt înainte mergător de Gabriela Melinescu, Ed. Galateea, 2005. Pagini nenumerotate.

Versuri dense şi sentenţioase, cu o sonoritate teatrală (care nu mai e pe placul cititorilor de azi):

"cuvântul prăbuşit în golurile nerostirii/ un ţipăt îmblânzit aruncă peste gânduri// antimateria înalţă trepte pe care păşeşte îngerul morţii" etc.



Ovidiu Pecican, Zilele şi nopţile după-amiezei, Arad, Ed. Hartmann, 2005. 98 pag.

Istorisiri scurte, de un remarcabil rafinament. Autorul (o şi declară într-o Ars poetica) nu vrea să demonstreze nimic. Ca şi Michel Tournier atinge doar, în treacăt, claviatura unor posibile înţelesuri:

"Îmi revine sarcina de a purta mereu şi pretutindeni cu mine această baghetă de fier. Din moşi strămoşi în familia mea bărbaţii poartă asemenea bastoane metalice dintr-un motiv care îmi scapă. ş...ţ Cât e ziua de lungă trebuie să o purtăm încoace şi încolo, oriunde am merge şi oricare ar fi ocupaţia noastră. Tata mi-a explicat că dacă am norocul de a avea un metabolism capricios, aşadar dacă palmele mele vor transpira mai mult decât ale altora, s-ar putea ca până la cincizeci de ani bagheta mea să se corodeze natural şi să scap de ea."

Textele lui Ovidiu Pecican aparţin unui gen literar neidentificabil (putem vorbi, deopotrivă, de o carte de poezie plină de proză şi de o carte de proză plină de poezie). Sigur este că aparţin literaturii bune.

P.S. Ca şi volumele lui Cătălin Lazurcă şi V. Leac, prezentate succint în continuare, cel care îl are ca autor pe Ovidiu Pecican a apărut într-o colecţie cu un design elegant şi cu un titlu simpatic-provocator, "Dublu rafinat".



Cătălin Lazurcă, Nu, zaeţ, pagadi!, poem ilustrat de V. Leac, urmat de Argumentul pornograf şi de 9 povestiri ˝, Arad, Ed. Hartmann, 2005. 80 pag.

O epopee eroi-comică ultrascurtă, constând într-o succesiune de schiţe-blitz, o cronică neserioasă, dar nu lipsită de o anumită gravitate, a vieţii românilor (de azi), o dezeroizare - care duce la o discretă mitologizare, ca în poezia lui Cristian Popescu - a ritualului existenţei zilnice, un joc literar practicat cu o exuberanţă de om obosit, un film de desene animate făcut din cuvinte... Prin astfel de caracterizări, paradoxale, poate fi aproximată natura textelor din volumul Nu, zaeţ, pagadi!, care se citeşte cu plăcere şi cu nerăbdarea de-a afla mereu ce va urma. Personajele, Creionel, Roboţel, Bălănel şi Miaunel, sunt nedefinite, ipotetice şi tocmai de aceea semnificative, evocatoare. Agitaţia lor (de un comic subtil, prin ineficienţă, ca agitaţia personajelor lui Caragiale) are graţie şi, aşa hilară cum este, înduioşează:

"Din când în când, Creionel, Roboţel, Bălănel şi Miaunel se adunau în Piaţa Victoriei şi cântau ŤNoi suntem români!ť. O dată, trecând pe acolo o patrulă de jandarmi, i-au luat pe sus. Dar i-au şi înjurat.

- Bă, le-a zis Creionel, pe mine mă înjură numai Patapievici!

Jandarmii au căscat ochii speriaţi. dar Creionel a continuat împăciuitor:

- Şi, hai să zic, poate şi Batman."



V. Leac, Seymour: sonată pentru cornet de hârtie, Arad, Ed. Hartmann, 2005. 88 pag.

Încercare, vag reuşită, de a face poezie din banalitatea vieţii de fiecare zi, în maniera arhicunoscută (şi demodată) a unor optzecişti:

"în scrumieră găsesc/ coji de portocale/ unghii tăiate/ bucăţi de vată cu ruj/ ghemotoace mici de hârtie/ coji de seminţe/ oase de găină/ sâmburi de cireşe/.../ sub scrumieră se mai găsesc/ cărţi de vizită/ bilete de tramvai/ gândaci striviţi/ gumă de mestecat/ o pată de praf/ şi alte chestii".

O femeie de serviciu zeloasă l-ar fi lăsat pe V. Leac fără sursă de inspiraţie.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara