Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Un proces de presă de Cosmin Ciotloş


Când Nicolae Manolescu afirma că ,unui autor ludic şi licenţios ca Nabokov Duduca Mamuca nu i-ar fi dispăcut", intuia, desigur, mult mai mult decât lasă să se întrevadă suficienţa noastră de cititori. Pentru că remarca se susţine şi se reţine cu uşurinţă dacă îl privim pe Nabokov exclusiv drept autor al Lolitei. Nu au, în măsuri aproape egale, Humbert Humbert şi Toderiţă N.N. (protagonistul scrierii lui Hasdeu) planuri de seducţie diabolice şi nu tocmai ortodoxe ? Totuşi, dincolo de a fi un excelent scriitor (şi stilist), Vladimir Nabokov e un redutabil cititor.Iar când vine vorba despre o preferinţă sau alta, nu cel care scrie Invitaţie la eşafod (de pildă), ci acela care citeşte cu o minuţie aproape maniacală e în drept să se pronunţe. Până la Nabokov nimeni nu încercase să afle în ce fel de gândac se metamorfozează Gregor Samsa. Cum ar fi dacă nuvelele licenţioase ale lui Hasdeu ar avea parte de o asemenea lectură?

Înainte de orice, fără a aluneca în biografism, relaţia autorului ca persoană cu textul Duducăi Mamuca nu e deloc nepolemică. Cu cititorii, nici atât, mai ales cu cei importanţi (ca Maiorescu). După ce, în 18 aprilie 1863, Comitetul de Inspecţiune a Şcoalelor de Dincoace de Milcov ( acelaşi Maiorescu fiind membru, iar V.A. Urechia preşedinte) îl avertizează pe criterii de imoralitate, Hasdeu ripostează: adăugă nuvelei pasaje cu adevărat explozive.Urmează demiterea sa din funcţia de profesor colegial, celebrul proces şi tot atât de celebra pledoarie. Lucru iarăşi ştiut, autorul e achitat. Ce îl face să rescrie, după un an, nuvela incriminată sub titlul Micuţa, temperându-şi ironiile şi notele lubrice? Gestul este, cert, lipsit de orice utilitate. Şi chiar de credibilitate: lasă Hasdeu de la el într-o chestiune aşa de tensionată? Nu pare omul care să facă asta, mai ales atunci când ,cărţile" îi sunt favorabile...

Duduca Mamuca evoluează, aşadar, în Micuţa. Rusia Harkovului se transferă într-o Germanie difuză. Aluziile licenţioase (ca aceea a iniţierii în ars amandi alături de o femeie de 57 de ani) dispar. Şi, o dată cu ele, numeroase fragmente inofensive: visul tibetan, psihanalizabil, fragmente din articolele lui Aleşchin Uho. Cum, de ce şi unde adaugă Hasdeu nu s-a prea scris. Micuţa fiind considerată o simplă retuşare ad usum delphini a violentei nuvele iniţiale, şi nu o cu totul altă scriere, cum ar fi fost prudent. Mutarea acţiunii din Rusia în Germania nu are efect asupra culorii locale, însă e prea gratuită pentru a fi întâmplătoare. Ar putea fi o marcă intenţiei lui Hasdeu de a scrie alt text, radical diferit de primul. Fără vituperanţă erotică, dar, oricum, vituperant. Iar acest alt se configurează nu atât prin tunchieri, ci prin minore adăugiri. Prin urmare: Toderiţă N.N. (respectiv corespondentul său, Ghiţă Tăciune) se sinucide într-un acces de cinism. Manuscrisul se încheie aici, intrând în pagină cel de-al doilea, necunoscut şi neprevăzut narator. El este cel căruia îi este lăsată, spre terminare, nuvela memorialistică, printr-o scrisoare testamentară: , ŤPrietene,/ Eşti compatriot şi tovarăş al meu; eşti cam literat; vei fi şi mizantrop ca mine, o prevăd de pe acuma; aşadar, nemene nu este mai capabil de a mă înţelege şi a compecta începutul acestor memorii, ce eu singur nu le-am putut sfârşi, viaţa devenindu-mi prea amară. În aşteptare ca să-ţi vină şi ţie gustul a te împuşca, al tău T.N.N.ť Am primit cu bucurie amicala însărcinare şi m-am grăbit a aduna din suvenirile mele şi din hârtiile postume (subl. mea) ale lui Toderiţă, ştiri despre ulterioarele sorţi ale Duducăi Mamucăi ş.a.m.d." (Duduca Mamuca)

Ulterior, în Micuţa : ,ŤPrietene, /Sinuciderea mea este un anacronism.Adevăratul ei moment a trecut deja de şapte ani. De atunci eram mort în idee, şi dacă nu mă sinucideam în realitate, cauza era că nu voiam ca lumea să poată presupune din parte-mi măcar o umbră de pusillanimitate ş...ţ Îţi las un manuscript, pe care nu l-am sfârşit, fiindcă m-am oprit, din întâmplare, pe descrierea reţetei; şi atunci mi-a venit ideea de a rămânea comic până şi în ajunul sinuciderii: e foarte natural de a muri vorbind de reţete! Tu ai cunoscut toate personajele Micuţei; deci adună-ţi suvenirile (subl.mea) şi sfârşeşte singur acest scurt epizod din scurta mea viaţă! Al tău - vorbă să fie - Ghiţăť. Am primit cu bucurie amicala însărcinare a nenorocitului meu - vorbă să fie - Ghiţă şi, cu ajutorul hârtiilor sale postume, am reuşit a complecta Trei zile şi trei nopţi din viaţa unui student".

Un evident plus textual (singurul!) în al doilea caz şi un mai puţin evident plus polemic în această zonă nodală. După ce excesul prezenţei verbului ,a plăcea" într-o epistolă a unui coleg era pretext de amuzament pentru Tăciune, iată-l, lucid, folosind de trei ori termenul în cauză. Şi asta mai mult parodic decât din nesiguranţă stilistică. Ceea ce odată l-a contrariat nu se poate repeta ingenuu în scrisul naratorului.

Cu adevărat important însă e un alt amănunt: naratorul X (cel de-al doilea, neidentificat) e invitat să continue manuscrisul folosindu-se de propriile amintiri. Şi doar de ele. Fără mustrări de conştiinţă, acesta ne oferă varianta finală a Micuţei, ajutat de ,hârtiile postume" (şi nimic mai mult). Discrepanţa e sfidată nonşalant, aici. Între memoria personală şi însemnările sinucigaşului par a nu exista, în fond, diferenţe (pericol pe care Duduca Mamuca îl evită subtil: N.N. nu indica vreo sursă, iar X prelucra, deopotrivă, amintiri şi notiţe). Corelând bizareria cu refrenul autoironic ,vorbă să fie" şi cu hazliul cântec despre falsa moarte a diavolului, ne putem întreba dacă suicidul lui Ghiţă nu e un simplu artificiu de stil. Oare nu cumva, insidios, Hasdeu renunţă să-i mai caricaturizeze pe Maiorescu şi Urechia ca indivizi contemporani lui, luându-i peste picior ca lectori (atemporali, deci)? Citite una după alta, cele două nuvele seamănă, dintr-o anume inerţie. Privindu-le independent, au finaluri opuse. Jocul narativ al morţii are farmecul său. E de luat în calcul, fie şi numai pentru amuzamentul intelectual, şansa ca sinuciderea lui Toderiţă să fie reală, iar a lui Tăciune, nu. Şi atunci, ca şi textul lui Alphonse Allais (Un drame bien parisien), s-ar putea ca Micuţa să-şi includă, seducă, păcălească cititorii.

Sub lupa de entomolog a lui Nabokov, Ghiţă s-ar încadra în familia Phasmidae (insecte ce, trăind pe frunze, au tocmai formă de frunză). Aflat în descendenţa unui personaj suicidar, Tăciune mimează credibil. Sub lentila paranoidă a secolului al XX-lea, faptul pare o ştire spectaculoasă din seria ,Elvis Presley" n-a murit. Se cuvine deschis un nou proces de presă...

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara