Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Literatură:
Un poet francez in România de Ion Pop


Au trecut, practic, neobservate două frumoase cărţi de poezie tipărite în limba franceză la editura clujeană Casa Cărţii de Ştiinţă. Autorul lor este Gérard Bayo (n. 1936), tradus deja la noi cu alte două volume, - Poeme, 1991, la Editura Dacia, în tălmăcirea lui Mihai Zaharia, cu un cuvânt înainte de Horia Bădescu, volum distins cu marele Premiu "Lucian Blaga", la festivalul clujean, şi Exod, tradus de Horia Bădescu şi pe care am avut plăcerea să-l prefaţez, scos de Editura Fundaţiei Culturale Române în 1997. Un foarte interesant şi original eseu, Revolta lui Arthur Rimbaud, i s-a tipărit la Editura Eminescu în 1998, transpus de Ioan şi Robert Adam. În 2002, editura timişoreană Amarcord i-a publicat placheta Chant d'un autre (Cântecul altcuiva). Să notez că în scrisul său sunt nu puţine ecouri româneşti şi că Gérard Bayo e de multă vreme interesat de literatura noastră: a participat la adaptarea în franceză a unor poeţi precum Ana Blandiana, Ioan Alexandru, Adrian Popescu şi a tradus, pentru Editura Gallimard, romanul Zborul gâştei sălbatice de Horia Bădescu.

Cu cele două volume, Soleil de nuit (Soare de noapte) şi Pour dire encore (Ca să mai spun) imprimate la Cluj în 2002 şi, respectiv, 2004, poetul depăşeşte cifra 15 a culegerilor sale de poeme, inaugurate în 1971, când Pierre Emmanuel îi întâmpina scrisul cu o prefaţă entuziastă. De atunci, Gérard Bayo şi-a conturat, cu o discretă tenacitate, un profil imediat recognoscibil în peisajul liric actual al Franţei. Dacă ar fi să-i găsim un reper în context, numele la care ar putea fi, eventual, raportat e Yves Bonnefoy, cu o similară miză pe simplitate şi cu aproape renunţarea la expresia propriu-zis metaforică.

Aproximând în româneşte, de-a lungul anilor, câteva zeci dintre poemele sale, am putut constata consecvenţa cu care poetul îşi urmează drumul, de la un titlu la altul: a scris, de la început, o poezie de notaţii şi stări, ca şi lipsită de metafore, înscriind mereu în fragmente de peisaj, în jocuri de lumini şi de umbre, în gesturi dintre cele mai simple şi familiare, câte-o frântură de amintire, o emoţie, un gând abia schiţat, lăsat în evanescenţa lui. Foarte atent la arhitectura textului, propune o sintaxă voit "săracă", reduce propoziţia la esenţial, pune punct, uneori, înainte de încheiere, şterge adesea pronumele de lângă verb, dând un anume accent de impersonalitate discursului, o ţinută vag ermetică, provocând mici distanţe între secvenţele concentrate, sugerând spaţii ale contemplaţiei, singurătăţi aşteptând comunicarea, absenţe receptive, tăceri gata să se exprime. Selectate cu precădere din spaţiul marin, elementele care compun aici ambianţa - orizontul infinit, stâncile albe, solare, pe care creşte, "fără pricină", o "iarbă fără nume", carena unei bărci, tremurul unei ramuri de pin, fântâni care "vorbesc fără să ştie", nisipuri, nori, spume şi pietre - sunt convocate să deseneze cadrul unor reflecţii rămase cumva suspendate, deschise ele însele spre zarea nesfârşită.

Mai ales în Soare de noapte, motivele recurente sunt chiar cele ale tăcerii, absenţei, solitudinii, numelui şi fără-de-numelui, luminii în care se pierde totul. Sub aceste semne ale aproape-nimicului stau, însă, straturi de viaţă secretă, tensiuni ale aşteptării, reverii ale apropierii de celălalt, tăcerile sunt dense de voci dizolvate, de cuvinte subînţelese. Între peisaj şi privitorul-contemplator jocul dintre apropiere şi distanţare e permanent, cuvântul caută obiectul, lucrurile mor în cuvinte şi rămân veşnice în cei ce le-au trăit, prezenţa umană se află într-un soi de solidaritate mută cu lumea din jur, simţindu-i durata şi neantul, frumuseţea perenă sau numai scânteierile de o clipă: "Pe colina unde nu au / dansat decât odată. / În inima a, pe inimă. Mort // e numele a ceea ce se-ndepărtează. / veşnic ceea ce / a trăit o dată"; "Ceea ce se va naşte / se-ntipăreşte, de-asemeni, / în peisaj / atât de simplu, / atât de limpede"; "şi tu te-ai născut / cu mult / înainte de tine"; "Apatrid universul. Supusă frumuseţea / umple întinderea / cu absenţă. // Tăcut / şi cuminte, rămâi acolo. Prea / blând. Prea departe. Fără limită şi-ncheiat, universul cu / şi fără de vârstă"... O Definiţie a frumuseţii armonizează deplin gândul şi numele cu cadrul natural, tăcerea şi distanţa translate în mişcări ale comuniunii: "Şi două sau trei / dintre numele date, de departe / se recunosc. / Ori patru / ori cinci. // Şi unul de altul într-atât se apropie / încât spune "Destul!" nu ştiu ce. // Şi unul de altul într-atât se îndepărtează / încât spune "Destul!" nu ştiu ce. // Valul / vântului urcă dealul cu tufe de galbene flori. / Atunci tac, de la unul spre celălalt. / De la unul la celălalt"...

Pour dire encore sugerează, încă din titlu, preponderenţa tematicii verbului, într-o poezie în deplină continuitate faţă de versurile precedente. Căci rostirea cuvintelor apare din nou solidară cu lucrurile printre care are loc. Ca şi tăcerea, de altfel, în care se topeşte murmurul lumii, al timpului. Pasul uman înaintează deopotrivă spre viitor, către ilizibil şi începutul scrierii ("Tu mergi, mergi către mâine. Spre / ilizibilul care picură " şi-n / voce - de-un singur nume scris"), "Cu cretă cerul / scrie. Cu cretă / Pământul", "Litere de spumă /dimineaţa pe ciucurele / nisipului / şi pe care seara-l înflăcărează, litere fără cuvânt / lângă pietre, suspendate. /.../ Litere ghiftuite / de lumină, fredonate, / cu una singură / lipsă", - poemul "dă de vorbit" rugului de spini ce aminteşte de suferinţa cristică, "La dreapta / sau la stânga, coperta / fără de titlu. Tufiş / verde iarbă şi frunze / de ciulini, stânci ieşite din apă. Cer / desprins /.../ Cer / verde-auriu, fără oră, fără / de margine, cu / cei dispăruţi. // Numai / ale noastre paginile. Pe care tu / le reciteşti. Nu departe"... Înaintarea prin peisaj e şi una către strămoşi, pe un drum în acelaşi timp ca de soartă scrisă: "se prelinge sub aripa / mantiei negre singur / oceanul. Azuriu firul / în coasta stâncii sumbre. Ascultă. // Ori adu-ţi aminte. Către / ai tăi te duci. // Către / ei. Nu te / pierzi. Şi vor fi rostite // cuvintele până acum / înscrise". Chiar şi oprirea inimii devine un prilej de lectură, lunară: "Într-o zi / inima se opreşte // când e lună plină. / Ca să / dea de citit, se opreşte"), Cuvânt şi lume rămân, iată, mereu solidare, cu spusul şi nerostitul lor, golul din peisaj e şi un vid de cuvinte, nimicul poate fi şi el ascultat, propria fiinţă e auzită de tăcerea lumii: "Sub stâncile / negre şi pe landă, nimic, / nici / un cuvânt. // A spune ar însemna să consimţi / la. // Să fii de acord cu. Ca şi cum / aş asculta nimic. // Ca şi cum m-ar asculta / tăcerea / nimănui". Rostirea poate deveni astfel instituire de viaţă, fixare a trecătorului ("Creanga înzăpezită care din noapte / loveşte-n geam, / o auzi. Sporeşte-i / viaţa, / dă-i un nume"). Un penultim poem se încheie sub semnul identificării dintre secvenţele temporale şi "cuvintele pe care nu le-am putut purta", cu "ceea ce ne rămâne de spus" şi cu propria fiinţă a rostitorului: "Coborâm în umbră / cu cei ce vin. // Tu ştii / numărul - la / trecut, / la viitor. Numeri".

Cu această extinsă ars poetica, Gérard Bayo probează osmoza dintre viziunea sa mai largă despre lume şi orizontul deschis către universul cuvintelor: o ecuaţie în care trăirea concretelor în câteva repere ce şi-au consolidat, cu timpul, poziţiile în scrisul său, şi problematica rostirii/scrierii poemului se confruntă mereu, în jocul vecinătăţilor, depărtărilor, interferenţelor, al participării vizând contopirea, al conservării unui spaţiu al contemplării luminoase. Şi al unor stări de spirit ce se împart, într-o expresivă ambiguitate, între sentimentul precarităţii şi al trăiniciei lucrurilor, al consistenţei şi evanescenţei lor, al solitudinii şi nevoii omeneşti de comunicare şi comuniune. Publicul românesc francofon, încă îndeajuns de numeros, ar putea găsi la el acasă, în ambele cărţi semnalate aci, locuri de întâlnire privilegiată cu poezia autentică.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara