Fascinat de genealogii, de felul în care ele construiesc punţi între trecut şi prezent, făcând parcă istoria palpabilă, publicam în revista "Contemporanul" nr.46 din 19 noiembrie 1993, patru scrisori pe care i le trimiseseră lui Eugen (sau Eugeniu) N.Ghika-Budeşti (1843 - 1919), doi contemporani iluştri: Vasile Alecsandri şi P.P.Carp. Mare senior ieşean, acest scoborâtor al Ghikuleştilor moldoveni - familie despre ai cărei membri am mai avut prilejul să scriu în paginile României literare (domnitorul Grigore Alexandru Ghyka şi sora sa Elena Şubin, diplomatul şi esteticianul Matila C.Ghyka, enigmaticul George Sebastian) - a oscilat între politica conservatoare şi boema artistică, nefiind consacrat pe deplin nici de una nici de cealaltă. Nu a avut oare suficient talent nici pentru treburile publice nici pentru pictură ? S-a manifestat la el un oarecare diletantism aristocratic care dispreţuia vizibilitatea prea puternică, dar şi truda mai sistematică ?
Vocaţiile insuficient realizate ale tatălui au fost însă compensate în generaţia următoare, prin opera şi activitatea fiului, arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti1, figură fondatoare a istoriografiei româneşti de arhitectură. Faptul că un Ghika moldovean şi-a consacrat marea operă arhitecturii medievale munteneşti pare un paradox. Devine însă inteligibil în lumina propriei sale genealogii, el fiind după mamă descendentul Cantacuzinilor Măgureni - trecuţi în Moldova, în veacul al XVIII-lea, prin căsătorie -, urmaş aşadar al spătarului Drăghici Cantacuzino, fiul cel mare al postelnicului Constantin Cantacuzino2. Generaţia nepoţilor de fiu ai pictorului Eugen Ghika-Budeşti a dat şi ea doi intelectuali valoroşi: pe Ion, arhitect şi el, ca şi tatăl său, profesor la Institutul de Arhitectură "Ion Mincu" şi pe Ştefan, geolog, profesor universitar.
Fiu al vornicului Nicolae Ghika-Budeşti şi al Ilincăi Rosetti, Eugen Ghika-Budeşti era nepot de frate al misteriosului Alecu Ghika, călugărul budist din prima jumătate a secolului XIX, despre care au scris câţiva indianişti români. Curioasă potriveală: boierul român stabilit în India pare să-şi fi urmat chiar numele - mai precis cognomenul ramurii din care făcea parte, al moşiei eponime - care începe cu literele "bud". Temperamentul mai mult sau mai puţin nonconformist era aşadar în familie. Inrudirea cu domnitorii Ghika era mai îndepărtată, dar exista fireşte. Ultimul domn al Moldovei, Grigore Alexandru Ghyka (1849 - 1856), venea văr de-al doilea cu tatăl pictorului şi moştenirea blazonului de familie era cu certitudine o circumstanţă favorizantă. Eugen Ghika-Budeşti a avut trei fraţi - Nicolae, Emil şi Grigore - şi trei surori: Eugenia - căsătorită cu Grigore Cozadini, văr primar al lui Alexandru Ioan Cuza şi membru marcant al camarilei acestuia -, Clarissa - mama compozitorului austriac Emil cavaler de Reznicek - şi Sofia, căsătorită mai întâi cu Gh. Scortzescu şi apoi cu N.Ceaur-Aslan3. Căsătoriile acestea îşi au semnificaţia lor, pe care o cercetare biografică mai amănunţită ar putea-o desluşi. Eugenia şi Grigore Cozadini au stăpânit moşia şi conacul de la Climeşti (jud.Neamţ), care aveau să fie lăsate moştenire celui de-al doilea fiu al pictorului, purtător al aceluiaşi prenume ca şi tatăl său.
Eugen Ghika-Budeşti a fost un boem. Faptul este consemnat de memorialişti ai epocii sale: Rudolf Suţu îl menţiona printre membrii Jockey-Clubului ieşean4, alături de alţi numeroşi urmaşi ai boierimii moldoveneşti. Potrivit aceluiaşi publicist, "lui Eugen Ghica-Budeşti i se datoreşte alegerea cortinei de la teatrul nostru naţional. Era un foarte talentat pictor"5. Vasile Panopol - fiul natural al junimistului Vasile Pogor - îl vedea zilnic pe terasa cofetăriei Tuffli, la poalele dealului Copoului unde locuia6. "Mai la deal - nota memorialistul -, după Cercul Militar, casele Iuster, foste ale lui Eugeniu Ghica-Budeşti, şi ele foarte vechi, modeste şi retrase de la uliţă, încântă privirile"7. Pictorul era aşadar un ieşean get-beget, contemporan cu Junimea şi cu marii clasici ai literaturii române.
De amintit şi faptul că printre rudele - prin alianţă - ale lui Eugen Ghika-Budeşti se numărau câţiva pictori de primă mărime: soră cu socrul său era Maria Cantacuzino - egeria lui Bălcescu, Alecsandri, precum şi a lui Théodore Chasseriau şi Puvis de Chavannes. Pictorul Theodor Pallady era nepotul de soră al soţiei lui Eugen Ghika-Budeşti; arhitectul G.M.Cantacuzino, talentatul acuarelist şi scriitor, era de asemenea nepot de frate al doamnei Ghika-Budeşti. Se va replica poate că toate aceste familii şi nume, fireşte, se înrudeau. Desigur, doar că pentru a desluşi personalitatea acestor figuri care îşi depăşeau condiţia de simpli purtători ai unor nume, e nevoie de a cunoaşte şi a înţelege aceste rudenii şi însemnătatea lor.
Între Eugen Ghika-Budeşti şi Theodor Pallady existaseră legături de afecţiune care influenţaseră probabil atât decizia acestuia din urmă de a studia la Politehnica din Dresda, cât şi ulterior, la Paris. Poate că însăşi decizia marelui pictor de a se consacra picturii să fi fost influenţată de acest unchi ieşean. De amintit şi faptul că avea să cocheteze cu pictura şi un alt membru al numeroasei familii a Ghikuleştilor: Alexandru Ghika, poreclit "Rapineau", frate cu prelatul Vladimir Ghika şi cu diplomatul Dimitrie Ghika. De asemenea, după cum se poate citi şi într-un articol al meu din România literară nr.13, din 3 aprilie 2009, Grigore C.Ghika, văr primar cu amintiţii fraţi şi tatăl adoptiv al lui Matila C.Ghyka, a cochetat şi el cu desenul şi caricatura. Deşi am stăruit în a căuta picturi ale lui Rapineau, care frecventase boema artistică pariziană, norocul nu mi-a surâs deocamdată. Probabil că cercetări în arhive şi biblioteci franceze ar fi necesare pentru a-i desluşi biografia şi opera.
Legăturile pictorului Ghika-Budeşti cu Parisul au rămas consemnate. Consultând anuarul Salonului Oficial din capitala Franţei - de-a lungul primului deceniu al secolului XX -, anuar păstrat în biblioteca Institutului de Istoria Artei, am constatat că în fiecare an figurează "E.R.Ghika". De ce oare s-o fi perpetuat iniţiala "R." care pare o eroare ? Numele tatălui lui Eugen Ghika-Budeşti ar fi justificat iniţiala "N." Pare totuşi puţin probabil să fie vorba de un alt membru al familiei.
Unde sunt lucrările acestui pictor pe deplin uitat pe care l-ar putea oarecum salva apartenenţa la o spiţă ilustră ? In cartea sa Arta 1900 în România, Paul Constantin îl amintea publicând imaginea unei picturi de el: "Simbolismul francez 1900 mai înrâurise şi pictura unor artişti români din generaţiile mai vechi: ca Eugen Ghica-Budeşti (1843 - 1919), autorul acuarelei cu adaos de guaşă Femeia cu flori de crin din col.arh.I.Ghica-Budeşti (fig.208), sau George Demetrescu-Mirea (1853 - 1934)" (pp.139-140). Faptul că sunt puse alături numele lui Eugen Ghika-Budeşti şi G.D.Mirea nu ţine neapărat de hiperbolă. De asemenea, imaginea tabloului "Femeia cu florile de crin" este pusă alături de un studiu în tuş al lui Theodor Pallady pentru Ofelia, aflat în aceeaşi colecţie, a nepotului său arhitectul I.Ghica-Budeşti8. Asemănarea dintre cele două picturi este evidentă: siluete feminine în poziţii de reverie, având flori în mână. La Pallady se poate întrevedea influenţa maestrului său parizian Gustave Moreau, dar poate şi a unchiului din ţară.
"Femeia cu flori de crin" aminteşte pregnant de Sf.Genoveva lui Puvis de Chavannes din Panteonul Parisului9 şi chestiunea se explică, desigur şi prin împrejurări biografice. Ca şi acest tablou, majoritatea lucrărilor sale pare să fi rămas în familie, depăşind cu timiditate spaţiul privat.
Problema deţinerii obiectelor de patrimoniu, supuse înainte de Decembrie '89 periodic controlului, pentru ca după aceea să fie devastate cu un egal de intens entuziasm, mă face să am o anumită ezitare în a aşterne pe hârtie cele ce urmează. Şi totuşi de dragul conservării acestui patrimoniu, atât de perisabil, poate că e mai bine ca unele lucruri să fie încredinţate hârtiei. Din picturile lui Eugen Ghika-Budeşti păstrez două picturi: o acuarelă înfăţişând cinci ţigănci în jurul unui foc - semnată "E.N.Ghika" - şi un tablou înfăţişând torsul unui bătrân, şi el purtând aceeaşi iscălitură. Nu sunt, după părerea mea, două capodopere, dar pot da o imagine despre personalitatea artistică a autorului lor. Tabloul bătrânului pare inspirat după un portret similar de pictorul spaniol José Ribera.
La Biblioteca Academiei Române se păstrează desenul unui peisaj - cu titlul "Margine de pădure" -, de care am luat cunoştinţă mulţumită bunăvoinţei doamnei Cătălina Macovei, şefa Cabinetului de stampe. Este una dintre puţinele lucrări datorate artistului, care se găseşte într-un depozit public.
Eugen Ghika-Budeşti a publicat la Iaşi un album cu portrete ale politicienilor contemporani. Există un oarecare paralelism cu albumul de desene al rudei sale Grigore C.Ghika, cu deosebirea că acesta din urmă era mai tânăr cu aproape un sfert de secol şi că nu şi-a dezvoltat înclinaţia spre desen. Grigore C.Ghika a rămas un talent in nuce, pe când Eugen Ghika-Budeşti, chiar şi pasibil de a fi catalogat ca artist "minor", s-a ridicat într-o anumită măsură din anonimat. Albumul, tipărit în tipografia H.Goldner din Iaşi, după cum este precizat chiar pe pagina de gardă, se intitulează Reminiscenţe parlamentare din Camera Deputaţilor 1892 - 1895, de Eugeniu Ghika-Budeşti. Desenul de pe copertă, cu un uşor aer autocaricatural, reprodus şi pe pagina de titlu, îl reprezintă pe pictor în faţa şevaletului. In colţul din dreapta jos se află semnătura "E.N.Ghika". Deriziunea - lipsită însă de răutate - pe care o respiră desenele, este simbolizată chiar de chipul unui mic Till Eulenspiegel care patronează imaginea. Alături de numele artistului sunt reprezentate o paletă cu pensule şi o mască zâmbitoare. Pe pagina de titlu stă scris "Partea I" şi ne putem întreba dacă a apărut şi o urmare.
Cine sunt cei portretizaţi? "I.P.Sf.Sa Vlădica - D. Sturdza-Scheianu", "Sf.Spiridon -Al.Holban - Iaşi, Epitrop Sf.Spiridon", "Grigore Ghika Deleni"10, "Marcus Tullius Gracchus Fleva Pupuli Tribunus - N.Fleva", "Prezidentul General-Bum - General Manu", "Buchetul ministerial" - format din "C. Olănescu, Marghiloman, T. Ionescu, Lascăr Catargiu, P. Carp, Al. Lahovary, N. Fleva" -, "Pogor (Junimea Iaşi)"11, apoi desene reprezentând un orator parlamentar la tribună în şase ipostaze, intitulate "Crescendo", "Câmpul de pălămidă al opoziţiunei"12, "Docan"13, "The Lord-Mayor N. Filipescu", "Colonel Roznovanu"14, P.P. Carp şi Menelas Ghermani15, "Questorul Porthos - N. Vladoyanu", "Maiorescu"16. Dumitru C.Sturdza-Scheianu, înfăţişat cu potcap, era boierul moldovean bibliofil după numele căruia a fost numită Psaltirea Scheiană, aflată în colecţia sa. Junimistul Alexandru D.Holban este reprezentat ca Sf.Spiridon, având într-o mână cartea sfântă şi în cealaltă toiagul episcopal. Desenul reprezentându-l pe Grigore Ghika-Deleni face aluzie la construirea căilor ferate în funcţie de interesul privat al unor mari proprietari. Nicolae Fleva vorbeşte în for, de la tribună, cu o columnă în spatele său şi cu faţada unui templu în fundal. Este desigur o aluzie la legăturile acestui politician cu Italia, unde îşi susţinuse doctoratul în drept, dar şi o ironie la adresa primejdiei demagogiei. Figurile de oameni politici conţinuţi în "buchetul ministerial" - conservator -, ca şi cei din "câmpul de pălămidă ai opoziţiei" - liberale -, sunt reproduse mai degrabă în manieră cvasi-fotografică, fără caricaturizări sau stilizări. Silueta primarului conservator Nicolae Filipescu, preocupat de studierea unui plan, este înconjurată de foi cu proiecte urbanistice, iar între picioare sale se vede un vagonul de tramvai electric.
Desenele deputatului conservator Eugen Ghika-Budeşti amintesc oarecum de Honoré Daumier şi de alţi ilustratori francezi din veacul XIX. Faţă de aceştia, linia sa este mai cuminte şi mai liniştită, are poate ceva din atmosfera molcomă a ţinutului de baştină, din profilul cultural moldovenesc atât de bine conturat de G.Ibrăileanu. Este multă influenţă franceză - simbolistă şi nu numai - în opera - atât cât poate fi ea reconstituită - a acestui urmaş al Ghikuleştilor moldoveni. Poate fi oare interpretată activitatea proteică - artistică şi istoriografică - a fiului său, arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti, el însuşi un pasionat francofil, dealtfel căsătorit cu o franţuzoaică, ca un fel de replică autohtonizantă - în cei mai împliniţi termeni - la boema galică a tatălui său?
_________________
1 Mihai Sorin Rădulescu, în căutarea identităţii: arhitectul Nicolae Ghika-Budeşti, formaţia şi împlinirile sale, în "Revista Istorică", serie nouă, t. XIV, nr.1-2, 2003, pp. 227-234.
2 Idem, Despre genealogia arhitectului Nicolae Ghika-Budeşti, în vol. idem, Cu gândul la lumea de altădată, Bucureşti, Editura Albatros, 2005, pp.33-42.
3 Potrivit unui arbore genealogic al Ghikuleştilor moldoveni (inedit), alcătuit de Ferdinand Bartsch şi Radu E. Ghika.
4 Rudolf Suţu, Iaşii de odinioară, Iaşi, Editura Viaţa Românească, 1928, p.446. Numele pictorului apare sub forma "Eugen Ghica-Budişteanu".
5 Ibidem, p.449.
6 Vasile Panopol, Pe uliţele Iaşului, ediţie îngrijită şi introducere de Mihai Sorin Rădulescu, Bucureşti, Editura Allfa, 2000, p.108. Artistul este amintit aici ca "Eugeniu Ghica-Budeşti, talentat pictor amator".
7 Ibidem, p.132.
8 Paul Constantin, Arta 1900 în România, Bucureşti, Editura Meridiane, 1972, p.143, figura 207.
9 Vezi şi Mihai Sorin Rădulescu, Despre un tablou de Puvis de Chavannes, în România literară, nr.43, 31 octombrie 2008 (anul XLI), pp.20-21.
10 Desenul înfăţişează silueta zveltă a acestuia în mijlocul unei elipse ce reprezintă calea ferată, pe care este desenat un tren cu o locomotivă şi trei vagoane. La cele două capete ale elipsei sunt scrise numele a două localităţi: Hârlău şi Podul Iloaiei, iar legenda desenului este "Jucărica drumurilor de fer din iniţiativa privată".
11 Desenul reprezentându-l pe Vasile Pogor într-un decor tropical, cu palmieri, înconjurat de două dansatoare seminude, are următoarea legendă: "Pe ţărmurile Gangelui, sub farmecul danţurilor voluptoase ale baiaderelor şi emanaţiunile îmbătătoare ale florilor de Lothus, discipulul lui Budha, pe scaunul său sacerdotal uită plictiseala de pe scaunul vice-prezidenţial din dealul Mitropoliei".
12 Oamenii politici desenaţi sunt "Porumbaru, Delavrancea, Stolojan, Stoicescu, Fleva".
13 Legenda desenului: "Duşmanul neîmpăcat la drumurile de fer / Cântă: ââDes dimineaţă căruţa poştei / Pe drum era.>> / Apoi ââAllons enfants de la patriiii - eee>> (tot ce e mai nou)". Personajul desenat seamănă mult cu omul politic conservator Theodor G.Rosetti, fratele Doamnei Elena Cuza. Nu s-o fi strecurat oare vreo confuzie în numele dat chipului desenat?
14 Colonelul G.Rosetti-Roznovanu este desenat cu mâinile împreunate, în poziţie de rugăciune - dar pufăind dintr-o pipă - în faţa unei icoane care îl reprezintă pe P.P.Carp. Legenda desenului: "En extase devant son idôle! A quelle sauce le mangera-t-il?" (In extaz în faţa idolului său ! Cu ce sos îl va mânca?)
15 Cei doi politicieni stau faţă în faţă, la poalele statuii unui bărbat reprezentat în poziţie aşezată. Deasupra statuii, o legendă: "Triumful definitiv al monumentalismului circulativ (sistem modern şi liberal) asupra monometalismului de aur (sistem învechit şi ciocoiesc)". In partea de jos a paginii, o altă legendă: "Carp şi Ghermani plăngând pe ruinele templului monometalismului de aur. (Sic transit gloria mundi)".
16 Desenul îl reprezintă pe Titu Maiorescu în poziţie de salut, cu tabla de şah la subţiori, ridicându-şi pălăria cu mâna stângă şi sprijinindu-se pe un baston, cu dreapta. Legenda desenului: "Ziua bună !"
