Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Documente:
Un om ataşat valorilor naţional-liberale: dr. Wilhelm Filderman de Boris Marian


Sub egida Fundaţiei dr. W. Filderman, a apărut de curând, în două volume, o lucrare de un deosebit interes pentru cunoaşterea istoriei politice a României secolului care se încheie (al XX-lea): Dr. Wilhelm Filderman - Un avocat al etniei sale. Un avocat al cauzei naţionale a României (articole, discursuri, memorii 1921-1948). De îngrijirea ediţiei s-au ocupat Teodor Wexler şi Michaela Popov, iar printre sponsorii acesteia se numără Marele Rabin al Genevei Al. Şafran (fost Şef Rabin în România), Hugo Râmniceanu (Franţa), Zvi Feine (Israel), Gh. Gruber (Franţa), A. Goldstein-Goren (Italia), Michael Cernea (S.U.A.), L. Haritver (Spania), Banca de Credit Comercial şi Industrial (România), S.C. Optinova (Bucureşti). Pentru alcătuirea volumelor s-a apelat la sprijinul Bibliotecii Academiei Române, Arhivei Naţionale şi al Centrului pentru Studierea Istoriei Evreilor din România (Bucureşti). Cuvântul înainte aparţine academicianului prof. dr. Dan Berindei, care în evocarea sa spune că existenţa lui Wilhelm Filderman "a fost strâns legată de destinele poporului evreu, căruia îi aparţinea, dar şi de cele ale poporului român, cu ale cărui aspiraţii s-a identificat, într-o perioadă de ascensiune şi biruinţă naţională şi apoi în timpul dictaturilor de dreapta şi de stânga, cărora România le-a fost supusă... Evreul Filderman s-a manifestat în repetate rânduri ca român... a militat politic în cadrul Partidului Liberal. Deputat activ în viaţa publică a României, el a apărat-o ca pe patria sa, opunându-se, între altele, revizionismului... Gânduri impresionante erau dezvăluite de el, în mai 1943, într-un moment extrem de greu al existenţei sale, când se afla în preajma trimiterii sale, din ordinul mareşalului Antonescu (n.n. - cu care fusese coleg de şcoală) în Transnistria, de unde nu ştia dacă avea să se mai întoarcă, într-o scrisoare adresată lui Dimitrie Lupu, prim-preşedinte al Curţii de Casaţie. Luându-şi rămas bun, el îi ura înaltului magistrat, prieten şi apărător al său, să revadă o Românie Mare şi puternică". Tot autorul cuvântului înainte îl citează pe Filderman care spunea în 1938 - "Luptând necontenit pentru drepturile noastre să nu confundăm ţara şi poporul român cu agitatorii". Un fapt mai puţin cunoscut, relevat de autorii antologiei şi evidenţiat şi de acad. Dan Berindei este prezenţa lui W. Filderman ca martor al apărării în procesul intentat lui Ion Antonescu în 1946, tocmai aceluia căruia se adresase de nenumărate ori pentru a salva viaţa unor evrei supuşi deportării. Era o reacţie la falsitatea şi teroarea pe care noul regim dictatorial impus de PCR cu sprijin sovietic începuse să le aplice ca norme de conducere a statului român.
Născut la 14 septembrie 1882 în Bucureşti, W. Filderman absolvă liceul în 1902, la "Matei Basarab", apoi Facultatea de Drept în 1906, îşi ia doctoratul la Sorbona (Paris) în 1909, an în care participă şi la fondarea Uniunii Evreilor Pământeni, la Bucureşti. Participant la războaiele balcanice şi la primul război mondial, este decorat cu ordinele "Virtutea Militară" şi "Coroana României", iar la încheierea păcii, participă ca delegat la Conferinţa de la Paris, unde militează pentru drepturile naţionalităţilor. În 1927 este ales deputat în Parlamentul României, pe listele PNL, organizaţia Bucureşti, fiind al treilea pe listă, după Ionel Brătianu şi Vintilă Brătianu. Între anii 1929-1948 este preşedinte al Uniunilor de Comunităţi Evreieşti din România, devine o personalitate cunoscută pe plan european şi în viaţa politică românească, în anii războiului se opune din răsputeri deportării şi discriminărilor la care au fost supuşi evreii, este deportat la 30 mai 1943 în Transnistria, în 1945 devine preşedinte al noului Consiliu Evreiesc, înfiinţat fără aprobarea ocupanţilor sovietici, este arestat din acest motiv, iar în ultima sa perioadă de viaţă, 1948-1963 trăieşte în exil la Paris, în ţară fiind condamnat la închisoare de Tribunalul Militar Bucureşti.
Articolele, discursurile, memoriile pe care Filderman le-a lăsat moştenire posterităţii cuprind o gamă extrem de largă de preocupări, în domeniul politic, economic, în problema relaţiilor interetnice şi de definire a naţionalităţii, în domeniul cultural, în viaţa socială a ţării, în administraţia de stat etc. Definitoriu pentru toată cariera lui Filderman este crezul în libertatea spiritului, ceea ce l-a determinat să combată orice formă de constrângere politică, socială, naţională fiind un fervent susţinător al căii liberale de dezvoltare a României ca stat modern, european prin tradiţie şi aşezare geografică.
Ne vom rezuma la citarea unor pasaje pe care le considerăm exemplare pentru modul de gândire al acestui mare intelectual şi onest avocat în complexul proces de cristalizare a unei societăţi româneşti supuse celor mai grele încercări din secolul care se încheie.



Din volumul "Adevărul asupra problemei evreieşti din România" (1925)


"Creştinismul s-a născut din gestul de dragoste al unor evrei pentru pacea omenirii"..."Sunt evrei buni şi evrei răi, după cum sunt români buni şi români răi, francezi buni şi francezi răi, etc."... "Întreaga operă antisemită... sugerează poporului român că este izolat în lume, lipsit de conducători şi de prieteni în afară, care toţi sunt laşi, vânduţi, trădători... şi că evreii îl pot înghiţi, îl pot distruge"... "Aceste mijloace sunt potrivnice oricăror reguli de morală creştină sau de drept public... Justificarea lor este întemeiată pe interesul de a apăra existenţa religiei creştine şi consolidarea naţiunii române. Dar interesul nu poate predomina nici dreptul, nici morala, fiindcă interesul fără drept şi fără morală este ilegal şi imoral. El este, în orice caz necreştinesc" (n.n. - referitor la propaganda dusă de partidul înfiinţat de A.C. Cuza, Liga Apărării Naţional Creştine)... "Dl. general Alevra... găseşte că evreii sunt inapţi pentru armată. Numeroasele decoraţii date evreilor, înseamnă condamnarea tezei sale" (n.n. - referitor la participarea evreilor la Războiul de întregire a neamului). "Atât de departe merge în pătimaşa-i orbire, "Creştinul" (n.n. A.C.Cuza) de la Iaşi, încât el intră în conflict şi cu teologii creştini" (n.n. referitor la afirmaţia acestuia că Tora, ce constituie pentru creştini Vechiul Testament, este o carte "diavolească")..."Oare Dumnezeul lui Israel nu este şi Dumnezeul creştinilor?"... "Cu o încăpăţânare demnă de o cauză mai bună, se afirmă că evreii au practicat şi practică omorul ritual"... "Într-un cuvânt, Protocoalele înţelepţilor Sionului sunt o plăsmuire a reacţionarilor ruşi, fals atribuit evreilor şi înşişi antisemiţii francezi recunosc aceasta în mod cinstit pe când ai noştri, pentru a se menţine îşi înşeală cititorii prezentând drept adevărată o scriere dovedită falsă"..."Se spune în mod curent că toţi evreii au fost mobilizaţi la servicii înapoia frontului, toţi evreii au fost spioni şi dezertori... logica răspunde imediat - nici una din aceste acuzaţii nu rezistă şi în tot cazul ele se exclud"... "În publicaţia "Apărarea naţională" din 1 sept. 1922, în articolul "Intelectualismul jidovesc"... se spune că evreii n-au produs genii... că intelectualismul evreu este materialist... că baza sa este egoismul dus până la exces... Cine poate vorbi despre muzică fără Mendelssohn şi Meyerbeer, despre filosofie fără Spinoza şi Bergson, despre poezie fără Heine, despre fizică fără Einstein, despre medicină fără Ehrlich, Wassermann, Freud, despre arta dramatică fără Rachel şi Sarah Bernhardt... limba sanscrită fără Silvain Levi, asirologia fără Oppert, matematica fără Cantor?... În faţa Palatului regal la Londra se înalţă mândru monumentul "jidanului" Disraeli care a consolidat puterea Angliei şi a pus pe capul reginei Victoria coroana de Vice-Regină a Indiei; între cele două aripi ale Luvrului de la Paris... se înalţă monumentul "jidanului" Leon Gambetta, care a redat Franţei încrederea după înfrângerea de la 1870... "Jidanul" Luigi Lauzatti a consolidat finanţele Italiei catolice... la noi, generaţiile trecute au învăţat limba română pe cărţile lui H. Tiktin şi ale lui Lazăr Şăineanu şi astăzi pe cele ale lui Candrea Hecht... Cine poate despărţi studiul folclorului român de numele lui Gaster şi Schwartzfeld? Dar de Max şi Ventura cu care se mândreşte ţara la Paris... dar de Stan Golestan? Nu "jidanul" Rosenthal a servit de om de legătură între Costache Rosetti şi revoluţionarii din Ardeal? În scurtul timp de când evreii au fost emancipaţi şi faţă de numărul lor mic, în raport cu populaţia totală a globului, cred că au adus imense servicii intelectuale omenirii, iar în România le-au adus, chiar nefiind încă emancipaţi"... "Ce fac evreii? Jacques Eliad, prin testament lasă întreaga sa avere de sute de milioane de lei pentru cultura românească, Anton Gross lasă întreaga sa avere de circa treizeci de milioane pentru cultura românească... Am cercetat lista de subscripţie a ziarului Universul, am căutat numele d-lor A.C. Cuza, dr. Şmuleanu, dr. Paulescu,



Din "Aniversarea emancipării evreilor" (1934)


"Aş voi să precizez că nu este vorba de recunoştinţa ce datorează cel ajutat, binefăcătorului său, ci de recunoştinţa ce datorează cel nedreptăţit judecătorilor săi"..."Ion I.C. Brătianu, figură legendară care a fost idealul tuturor generaţiilor... sinteză a naţionalismului românesc - care nu dărîmă pentru a clădi pe ruine, ci întăreşte solida zidire românească...a înţeles tot folosul pe care-l poate trage ţara din rezolvarea problemei evreieşti... I.G. Duca - patru silabe, limpezi ca mintea lui, răsunătoare ca verbul lui, hotărîte ca voinţa lui, drepte ca făptura lui, modeste ca viaţa lui... a fost chemat la conducerea ţării într-un moment când aiurea barbaria se reinstalase brutal... Această cunoaştere îi impunea o hotărâre cunoscând chiar dinainte că viaţa îi este ameninţată... Nu se cade să uităm pe Tache Ionescu, pe Vintilă Brătianu, pe Dimitrie Buzdugan, G. Mârzescu, Alex. Constantinescu, Const. Dissescu ş.a."...
"S-a ironizat până la cruzime repulsia evreului pentru vărsarea de sânge"... "Ce ni se impută? Că suntem prea numeroşi!"..."Acum trei sute de ani, evreii se aflau deci în România şi au luptat sub drapelul lui Mihai Viteazul pentru a realiza cea dintîi unire a tuturor românilor. Acum şaizeci de ani am luptat sub CarolI pentru a realiza independenţa României, apoi în Războiul Balcanic şi în Marele Război, sub comanda lui FerdinandI, pentru a desăvîrşi a doua Românie Mare"... "Un gând asasin sau exclusivist nu poate sta la baza renaşterii unui popor. Un popor se poate ridica numai prin propria muncă... Naţionalismul şi xenofobia sunt două principii opuse - dacă cel dintîi formează şi consolidează statele, cel de al doilea le distruge"... "Ceea ce comandă xenofobia este să împiedici libera selecţie a valorilor şi a muncii, creînd privilegii... Antisemiţii spun că nu e nevoie să munceşti pentru a te îmbogăţi, e destul să-ţi apropii averea evreilor"... "Dreptul, este de a te folosi de ocrotirea statului în libertatea şi independenţa vieţii tale; datoria este de a ocroti statul în libertatea şi independenţa vieţii lui"... "Marile mase româneşti nu sunt antisemite"... "Dl. Pamfil Şeicaru, directorul "Curentului"... îşi manifestă admiraţia pentru eroismul soldatului evreu şi revoltat de mişcarea din 1922, privitoare la "numerus clausus", nu s-a mulţumit să scrie el însuşi, ci a îndemnat şi pe alţii să scrie împotriva acestei mişcări"...


Din "Pro domo mea" (1937)


"Am accentuat că dacă românii din cele două mici principate româneşti de odinioară au reuşit, într-un timp scurt, să parcurgă o revoluţie care să ducă la ascensiunea României, este cea mai bună dovadă de înaltele calităţi ale poporului român şi de netemeinicia temerii că evreii ar putea să fie o primejdie pentru România"...

Într-o serie de articole şi discursuri avocatul W. Filderman se referă la măsurile de sprijinire şi "absorbţie" a evreilor izgoniţi de regimul sovietic din Ucraina şi Rusia în anii 1920-1925, după retrocedarea Basarabiei către România (este vorba de circa 50.000 de oameni), ca şi despre relaţia dintre sionism şi patriotism (relaţie neantagonică), despre necesitatea unei concurenţe loiale în domeniul comerţului şi industriei, etc. Cu ocazia unor anumite evenimente el s-a adresat unor personalităţi ale vieţii politice din România, ori a evocat elogios poziţia acestora, începând cu monarhii Ferdinand I, Mihai I, Regina Mamă Elena, Ion I.C. Brătianu (a vorbit la înmormântarea acestuia), D. Lupu, prim-preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie (un adevărat Wallenberg pentru evreii din România), ca şi fruntaşii naţional-ţărănişti Iuliu Maniu (l-a felicitat în 1945 cu ocazia împlinirii a 72 de ani de viaţă) şi dr. N. Lupu (tot un salvator al evreilor în anii deportărilor din 1941-1944). El a elogiat politica partidelor istorice de sprijinire a cultului mozaic şi a învăţământului evreiesc în anii interbelici.
W. Filderman a supus unei critici necruţătoare atât comunismul din Rusia, cât şi hitlerismul din Germania, pentru intoleranţa şi brutalitatea pe care aceste regimuri le-au impus în aceste ţări, ca şi pentru influenţa negativă pe care au avut-o în ţările vecine.
Despre vechimea aşezărilor evreieşti în spaţiul actual al Româniai, Filderman îl citează pe Haşdeu, care menţiona unele mărturii ce datau dinaintea domniei împăratului roman Traian. De aceea evreii pot fi consideraţi alogeni, dar nu "străini" pe teritoriul românesc, fapt confirmat şi de Nicolae Iorga. Numeroasele articole publicate de Filderman se constituie în adevărate studii bazate pe minuţioase date statistice, documente verificabile şi mărturii demne de toată încrederea, ceea ce le conferă o valoare deosebită pentru cercetătorii de astăzi. O bună cunoaştere a vieţii politice europene îi permite acestuia o largă deschidere spre cele mai acute aspecte ale relaţiilor interstatale şi interetnice. El consideră astfel că evreii, prin tradiţia lor trebuie să fie şi antifascişti şi anticomunişti, în acelaşi timp, adică să adere cu toată energia la valorile democratice şi liberale. În numeroase intervenţii el combate educaţia antisemită care se practica într-o anumită perioadă în şcoli (după primul război mondial), persecutarea unor evrei în Basarabia şi Bucovina, în domeniul învăţământului şi al activităţilor economice, fără a uita, desigur, atitudinea pozitivă a unor intelectuali şi oameni politici cu vederi democratice. Cu cea mai mare energie el a demonstrat şi a combătut actele de vandalism din timpul guvernării legionare, ca şi nedreptăţile la care au fost supuşi evreii în perioada 1940-1944, nuanţând anumite aspecte ale politicii duse de Antonescu, Hitler, Mussolini, Horthy în ţările respective. El nu a putut accepta nici o clipă "justeţea" politicii de "românizare" în economie, nici discriminările sistematice puse în practică de autorităţi, sub pretextul "apărării statului român". Toate aceste aspecte el le-a prezentat şi după revenirea sa din Transnistria, la sfârşitul războiului, în faţa jurnaliştilor americani şi englezi. Interzicerea practicării unor profesii, alungarea din şcoli şi din spitale, deşi populaţia evreiască îşi respecta în continuare obligaţia de a plăti impozitele către stat nu puteau fi acceptate ca fenomene "normale" în viaţa politică a României, aflate, este adevărat, în plin război. Este demn de interes că W. Filderman s-a adresat în 1940 regelui Carol al II-lea şi în 1941 lui Antonescu pentru acordarea dreptului evreilor de a-şi apăra ţara în cadrul armatei române, aşa cum au făcut-o în celelalte războaie, dar a fost refuzat fără nici o justificare plauzibilă. Odată cu instaurarea regimului impus de sovietici, au început şi fricţiunile cu reprezentanţii PCR, şi chiar cu Lucreţiu Pătrăşcanu, ministrul Justiţiei, care nu vedea cu ochi buni problema compensaţiilor şi retrocedărilor de bunuri către evreii care au suferit sub regimul lui Antonescu, poziţie adoptată şi de autorităţile de ocupaţie sovietică. El a protestat şi împotriva agitaţiei antisemite ale unor elemente legionare în 1945, care credeau că pot recâştiga anumite poziţii, pierdute după rebeliunea din ianuarie 1941. La 29 ianuarie 1945, în publicaţia Semnalul, Iuliu Maniu adresa elogii avocatului W. Filderman pentru curajul şi abnegaţia cu care a combătut în cursul vieţii sale orice formă de opresiune, considerându-l un exemplu şi pentru politicienii propriului său partid. În schimb, la cinci ani de la plecarea lui Filderman din ţară (cu o condamnare care îi punea capăt libertăţii şi cu potenţial risc pentru existenţa sa fizică) Biroul Politic al PMR, la îndemnul lui Iosif Chişinevski a adoptat o hotărîre, în 14 ianuarie 1953, prin care membrii comunităţilor evreieşti şi conducătorul lor timp de mulţi ani, dr. W. Filderman erau caracterizaţi ca spioni, criminali, jefuitori, etc. (v. Magazin istoric nr. 11/393, din noiembrie 1999). Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreilor din România academician Nicolae Cajal subliniază în finalul lucrării pe care am prezentat-o aici că "numele lui Wilhelm Filderman aparţine istoriei... şi încă nu s-a făcut suficient pentru cunoaşterea acestui mare evreu român". Popularizarea lucrării este totuşi un bun început.



Dr. Wilhelm Filderman - Un avocat al etniei sale. Un avocat al cauzei naţionale a României (articole, discursuri, memorii 1921-1948)