Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Un Hamlet al sondajelor de Cristian Teodorescu


Rezultatele alegerilor locale ar fi trebuit să dea de gîndit autorilor de sondaje de opinie, iar pe unii dintre ei - mă refer la instituţii, nu la persoane - să-i facă să-şi ceară scuze pentru erorile lor. Nu s-a întîmplat asta. Am urmărit, la diverse emisiuni tv, explicaţii din care rezulta că de fapt sondatorii n-au greşit şi că rezultatele confirmă cifrele avansate de ei. Or, tocmai rezultatele au fost cele care au şubrezit serios credibilitatea sondajelor.
Ştiu că se fac mari presiuni asupra autorilor şi că o situaţie financiară precară îi obligă pe unii dintre ei să cedeze acestor presiuni, mai adăugînd sau mai scăzînd procente pe ici, pe colo. Nu cred că există motiv suficient de puternic pentru a justifica acest procedeu. După cum nu cred că un director al unui institut de acest gen trebuie să manifeste preferinţe politice. Sau, şi mai rău, să facă pledoarii politice. Ceea ce iarăşi s-a întîmplat în ultima vreme. La fel cum se întîmplă ca sondatori independenţi să-şi mai ia cîte o normă şi în calitate de consiliatori pe lîngă un partid sau altul, pentru a le ajuta să-şi facă strategia de campanie sau să-şi compună o imagine mai atrăgătoare. Cînd intri în asemenea combinaţii nu mai ai cum să-ţi păstrezi independenţa, iar sondajele pe care le fabrici au de suferit din acest motiv.
N-aş zice că mă preocupă foarte tare soarta celor care se ocupă de sondaje, dacă ei înşişi nu prea iau aminte la ea. Credibilitatea e aşternutul personal al fiecărei persoane sau instituţii publice. Cine o confundă cu cearşafurile din hoteluri n-are decît să tragă ponoasele.
Pericolul sondajelor de opinie vopsite pe gustul comanditarului sau al vreunui plătitor secret nu e că ele îi încurcă pe politicieni în a-şi face combinaţiile optime. Ele mint publicul în diverse chipuri. Nu intru în detalii. Dar de la un punct aceste minciuni pot crea o falie primejdioasă între harta reală a opiniei publice şi aceea rezultată din sondajele de opinie. Una dintre aceste falii este că în urma întrebărilor din sondajele de opinie majoritatea populaţiei României pare a crede că ne îndreptăm într-o direcţie greşită. Deşi, mai la bani mărunţi, cetăţeanul vrea şi integrare în U.E. şi ca România să intre în NATO. Iar actualul premier se bucură de o considerabilă încredere din partea persoanelor sondate! Cum e atunci cu direcţia? Nu cumva această întrebare e stupidă? Şi cum nu-i pot bănui de prostie pe autorii de sondaje, ce rost are o întrebare stupidă în sondajele lor? Ce rost are apoi ca autorii de sondaje să se joace de-a probabilistica politică propunînd drept candidaţi la preşedinţia României persoane care nu şi-au exprimat o asemenea intenţie?
Candidaţii virtuali la preşedinţie nu sînt nici detergenţi care ar putea fi lansaţi pe piaţă, nici constructe sociologice de tip ce alţi candidaţi aţi dori să participe la alegerile prezidenţiale, cu subîntrebări din care să reiasă preferinţa pentru tehnocraţi a unei părţi a alegătorilor. Or, în clipa în care un sondaj de opinie propune nume precise, el face deja o operaţiune de manipulare a opiniei publice. Adică face politică.
Ce efecte poate avea asupra alegătorilor sondajul de opinie care îi foloseşte drept cobai pentru experimente politice? Acela de a-i determina să creadă că democraţia e o afacere de joben politic din care ies prezidenţiabili în loc de iepuri şi porumbei, nu o problemă de confruntare onestă între forţe politice. Cu alte cuvinte, sondajul de opinie de această factură nu mai e o încercare de a oferi publicului o imagine a opţiunilor sale în marginile unor oferte care există, ci se transformă într-un joc fantasmatic, de tip "Ce-ar fi dacă?". O fi poate ceva putred şi în România de azi, ca şi în Danemarca lui Hamlet, dar sondatorii de opinie nu se pot juca de-a ipotezele doar pentru că termenul de "scenă politică" s-a impus în limbajul analiştilor.