Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Plastică:
Un expresionism melancolic de Pavel Şuşară



Expoziţia retrospectivă pe care Wanda Sachelarie Vladimirescu a deschis-o la Galeriile Etaj 3/4 nu este nici pe departe un simplu inventar cronologic, acel tip de operaţiune aproape de severitatea unei statistici, în care artistul trebuie să se regăsească pe sine, delimitat în timp, aşa cum păpuşile ruseşti se regăsesc delimitate în spaţiu. Deşi cronologia constituie un criteriu în funcţie de care se operează selecţia, adevăratul criteriu nu este nici cuantificabil şi nici unul exterior. Artista nu pare interesată aproape deloc de istoricitatea lucrărilor sale, de ritmica unei opere construite în jurul unor nuclee validate şi, mai apoi, abandonate, ci de coerenţa lăuntrică a creaţiei şi de acea componentă a viziunii plastice care se exprimă printr-o anumită continuitate a tonusului şi printr-o evidentă consecvenţă stilistică. Chiar dacă retrospectivă prin enunţ, gîndită, cu alte cuvinte, într-o perspectivă inversă, expoziţiei Wandei Sachelarie îi lipseşte tocmai dimensiunea temporală, acea notă specifică în care se poate reconstitui dinamica fluctuantă, cu interese de multe ori contradictorii, a oricărei creaţii de mare întindere. Dar dacă pictoriţa nu-şi propune un bilanţ amănunţit al etapelor, dacă ea nu urmăreşte, din aproape în aproape, propria-i construcţie într-o bogată istorie contextuală şi personală, atunci care este miza ei în această expoziţie? Răspunsul este relativ simplu: continuitatea gîndirii, autenticitatea sentimentelor, consecvenţa şi siguranţa exprimării. Wanda Sachelarie îşi face din timp un aliat conjunctural, un simplu tovarăş de drum, pe care îl evocă şi îl curtează insidios doar atît cît îi este necesar pentru a-l dezagrega şi, mai apoi, pentru a-l suspenda cu totul. Privită astfel, expoziţia sa retrospectivă este, în esenţă, o expoziţie atemporală, o acţiune care se exercită exclusiv asupra spaţiului, asupra spaţiului bidimensional, acela al imaginii plastice, dar şi asupra spaţiului fizic, tridimensional, în care ea se articulează ca un discurs cuprinzător şi complex. Dacă în ceea ce priveşte spaţiul exterior am văzut ce se întîmplă - cum se aboleşte miza oricărei retrospective care este chiar temporalitatea -, în cel plastic, bidimensional, artista ne oferă un adevărat spectacol. Natură duală, supusă permanent unei tentaţii divergente, ea face unul dintre cele mai subtile exerciţii de echilibristică spre a concilia, în imagine, tensiunile contrariilor. într-un mod cu totul surprinzător, Wanda Sachelarie este simultan delicată, firavă, de o feminitate contemplativă şi discretă, capabilă de a investi culoarea, în ipostaza ei de ton şi de tuşă, cu cele mai rafinate şi mai tandre valori, dar şi neliniştită, frustă, înspăimîntată de limitele materiei şi de relativitatea instrumentelor. O energie primitivă, la limita idolatriei, emană permanent din compoziţiile ei expansive, înspăimîntate de vid, de o vigoare pe care doar cenzura permanentă a sentimentului o împiedică să plonjeze de-a dreptul în sălbăticie. Arhitect al culorii, cu o mare capacitate de a construi solid şi sintetic doar din cîteva pete, dar şi un analist inteligent şi acut cu tentaţii de grafician, posesoare a unei viziuni monumentale, exprimate sobru într-o perspectivă arhaică, dar disponibilă şi pentru reveriile graţioase şi imponderabile, Wanda Sachelarie Vladimirescu suportă greu orice încadrare fermă în vreuna dintre tipologiile curente. Fără a fi un artist livresc propriu-zis, o natură extrasă direct din precedente culturale, ea se situează, totuşi, într-un amplu spaţiu al memoriei. Referinţele sale implicite, chiar dacă acoperă aparent o plajă istorică imensă, de la desenul parietal şi pînă către mijlocul veacului trecut, se regăsesc, în fapt, într-o zonă unică, şi anume în aceea a modernităţii. Tot ceea ce pare însuşit a posteriori, asumat după o serioasă deliberare, este născut din acea nevoie imperativă, oarecum inocentă şi romantică, a conştiinţelor moderne de a-şi regăsi şi exersa libertatea pe spaţii expresive pure, necenzurate şi nesupuse unei ordini artificiale de către normele abstracte ale pedagogiilor academiste. Dar, dincolo de posibile apropieri şi de repertoriile comune ale unui interval dat, pictura Wandei Sachelarie se identifică limpede şi pregnant. Chiar dacă unele dintre temele sale pot fi regăsite, în perioada inter- şi imediat postbelică şi în zona de interes a altor artişti din generaţii apropiate, în special în repertoriul unor pictoriţe ca Magdalena Rădulescu, Margareta Sterian şi chiar Tia Peltz - scenele de dans în special, dar şi acelea cu aglomerări de personaje schematice, într-o stare de semilevitaţie -, la Wanda Sachelarie Vladimirescu ele capătă note particulare şi distincte. Tot ceea ce la Margareta Sterian era histrionism, la Magdalena Rădulescu evaziune şi miraj, iar la Tia Peltz un gen de cochetărie ludică şi volubilă, devine aici pretext pentru o jubilaţie gravă. Şi această contradicţie aparentă nu este deloc întîmplătoare pentru că întreaga expoziţie constituie spaţiul unor asemenea paradoxuri: retrospectivă în afara temporalităţii, delicateţe şi forţă, contemplaţie şi răbufnire, laconism şi discursivitate, memorie şi inocenţă. Iar dacă ar trebui să restrîngem totul la o singură formulă, aceasta nu ar putea fi decît din aceeaşi categorie: cum ar fi expresionismul melancolic, de pildă.