Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Arte:
Un experiment viu de Doina Papp

În interiorul sistemului, al structurii după care funcţionează la noi teatrele subvenţionate, fiinţează, de mai bine de un deceniu, la Râmnicu Vâlcea un teatru cu totul şi cu totul atipic. De la spaţiu ( îşi are sediul într-un fel de conac din parcul central al oraşului)la trupă (o mână de oameni fanatizaţi care şi-au adus în teatru întreaga familie) şi până la spectacolele pe care le joacă având un repertoriu constant de vreo douăzeci de titluri disponibile în orice clipă.
Sufletul acestui fenomen numit Teatrul Ariel e directoarea Doina Migletzi, un om de o neasemuită energie si generozitate,filolog de formaţie, care a învăţat teatru, ca şi mulţi din actorii trupei de la Goange Marinescu, Silviu Purcărete şi Dan Micu.E celebră si pentru acel Machiavelli, spectacol-eveniment în regia lui Alexander Hausvater pentru care şi-a amanetat şi apoi vândut propria casă.
Mai toate se fac la Ariel pe viaţă şi pe moarte. Vara trecută timp de două luni Teatrul a fost în turneu prin Europa, fiind invitat la Londra la Riverside Studio, la deschiderea Institutului Cultural Roman din capitala Marii Britanii. Au străbătut mai întâi continentul, până în Sicilia,dând spectacole la festivaluri şi Universitaţi în condiţii doar de ei ştiute.Partenerii londonezi de la Teatrul Melange, Sandy Maberley şi Cris Ferris au venit să continue colaborarea la Vâlcea îndrăgostiţi de dinamismul acestei trupe. Iar spectacolul pe care l-au importat sub titlul The Mona Lisas există acum în două variante: Giocondele conceput iniţial de belgiana Brigitte Louveaux ca un eseu ironic despre condiţia artei şi în versiunea engleză care a călătorit în 19 locaţii pe teritoriul UK.
Dar cartea de vizită cu care se mândreşte Teatrul Ariel e Integrala Caragiale.O ambiţie la care am privit ini­ţial cu scepticism, dar care s-a dovedit o experienţă ne­cesară, posibilă şi în unele privinţe performantă.Pe sce­na de dimensiunile unei sufragerii modeste şi în sala cu cca 5o de locuri, unde iarna miroase a lemne de foc, iar vara se aude ciripitul păsărelelor, vă asigur că Ne­nea Iancu nu se simte deloc rău.Prezentate la pa­chet criticilor cu ocazia Zilelor Teatrului Ariel aceste spec­tacole ne-au arătat un mod onest de a-l înţelege pe Ca­ragiale,respectându-l, iubindu-l. De unde altfel atâta jertfă căci aceeaşi actori i-au interpretat în cele trei zile pe Tipătescu şi Nae Girimea( Liviu Cheloiu) pe Trahanache,Leonida şi Pampon( Dan Constantin)pe Chiriac,Crăcănel si Caţavencu (Gabi Popescu) pe Iordache şi Dandanache(Alin Păiuş) pe Rică Venturiano şi Farfuridi (Cornel Şerban) ca să nu mai punem la socoteala prologul pe canavaua schiţei La Moşi jucat în aer liber,care a pus la bătaie toată trupa plus atelajele administraţiei parcului.
O scrisoare pierdută şi O noapte furtunoasă în regia Doinei Migletzi sunt spectacole atestate,cu o carieră în spate şi premii pentru interpretele Mihaela Mihai şi Ariana Şerban. D-ale carnavalului e o creaţie recentă a tânărului regizor Aurel Palade. împreună cu scenografa Elena Kozlovski el a extins spaţiul de joc în afara teritoriului propriu-zis al scenei spectacolul dezlănţuindu-se efectiv spre fundal până în parc. Chermeza atinge astfel un ton paroxistic cu mulţi decibeli şi figuraţie numeroasă. Aceeaşi fantezie în privinţa utilizării spaţiului se remarcă şi în celelalte spectacole,semn că realizatorii au ştiut să transforme dezavantajul în provocare creatoare.Studiate minuţios personajele din galeria lui Caragiale aduse la rampă în această integrală au înregistrat şi unele apariţii originale, ca de pildă, cuplul din Conu Leonida faţă cu reacţiunea unde Dan Constantin şi Camelia Constantin impresionează prin firesc în atmosfera domestică de inspiraţie rurală a montării.
Teatrul Municipal Ariel derulează şi alte proiecte interesante, fiind constant ataşat dramaturgiei originale prin Doru Moţoc,dramaturgul teatrului.De prisos să mai spunem că avem aici un exemplu de experiment viu, de program independent pe care statutul instituţional nu-l stânjeneşte.Dimpotrivă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara