Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Un artist pe frontul iugoslav de Tudorel Urian

Pentru românii din vestul ţării ( zona dintre Turnu Severin şi Timişoara), în anii comunismului, cuvîntul "Iugoslavia" era, într-un fel, sinonim cu "acasă". Semnalul postului de radio "Beograd" era mai familiar locuitorilor acestor zone decît cele ale posturilor de radio româneşti, iar canalele de televiziune iugoslave ( Beograd 1, Beograd 2, Beograd 3 şi Novi Sad toate comparabile prin calitatea programelor cu televiziunile comerciale de azi şi toate recepţonate la vremea respectivă în Timişoara) transformau în caricatură cele două ore zilnice de transmisie ale TVR. În plus mai circulau pe atunci faimoasele autocare cu "turişti" iugoslavi în fapt, mici comercianţ ale căror produse dădeau vieţi din aceste zone privilegiate, un aer de oarecare normalitate. Copiii îşi puteau procura fără nici un fel de probleme faimoasele ţgări din gumă de mestecat, Eurocrem ( un fel de Nutella avant la lettre), ciocolată, sucuri, tinerii se dădeau în vînt după ţgări Vikend şi Ronhill sau după discuri de vinil cu vedete ale momentului, pe care la noi nu prea aveai ocazia să le asculţ în "Epoca de Aur" ( mai am şi acum pe acasă uitate într-o cutie astfel de discuri cu Bruce Springsteen, Sting, Dire Straits, Pink Floyd, Serge Reggiani, Yves Montand, Bee Gees, Queen), gospodinele nu duceau lipsă de Vegeta, piper, conserve, salam, fructe exotice, mirodenii de tot felul. An de an la Belgrad avea loc un important festival internaţonal de film ( FEST) prilej cu care televiziunea iugoslavă transmitea vreme de o săptămînă filme premiate în istoria festivalului ( multe dintre ele laureate şi la Cannes, Veneţa, Berlin sau deţnătoare ale statuetelor Oscar). Filmele ( întotdeauna subtitrate) erau o sărbătoare pentru cinefili. Cu singura condiţe ca la noi să nu fie economie de curent exact în momentul transmiterii lor. Într-un fel sau altul realitatea iugoslavă pătrundea în viaţa cotidiană a locuitorilor din vestul României. Îi invidiam pe sîrbi pentru că puteau munci în Occident, aveau şansa să călătorească oriunde, puteau găsi în ţara lor orice produs şi în general aveau aerul relaxat al unor oameni nefamiliarizaţ cu logica unei societăţ socialiste multilateral dezvoltate. De nenumărate ori, venind noaptea cu trenul dinspre Bucureşti spre Timişoara, priveam, între Turnu Severin şi Orşova, casele luminate de pe celălalt mal al Dunării şi mă gîndeam la fatalitatea care a făcut ca oameni născuţ la o distanţă de cîteva sute de metri, de o parte şi de alta a fluviului, să aibă parte de condiţi de viaţă complet diferite. Nu întîmplător, în decembrie 1989, primul gînd al revoluţonarilor timişoreni a fost acela de a trimite la Consulatul iugoslav din Timişoara o delegaţe care să informeze despre noua situaţe politică.
          
Radu Ciobotea a trăit o bună parte din viaţă la Orşova, cu ochii spre celălalt mal al Dunării. Este un om care a văzut de aproape mirajul iugoslav de libertate şi prosperitate, în căutarea căruia sute de români şi-au găsit sfîrşitul în apele învolburate ale fluviului. Stabilit după revoluţe la Timişoara, cu o experienţă jurnalistică de două decenii şi un spirit de aventură înnăscut, Radu Ciobotea este, à priori, persoana ideală pentru postul de corespondent de război în fosta Iugoslavie. Spre deosebire de mulţ colegi de-ai săi occidentali şi chiar români, este de presupus că Radu Ciobotea are un background mult mai larg legat de evoluţile din ţara vecină. În plus, structural şi prin experienţa sa de viaţă derulată la doi paşi de frontiera iugoslavă jurnalistul timişorean are o perspectivă mult mai nuanţată decît alb-negrul în care presa internaţonală a tratat acest conflict care a marcat ultimul deceniu din istoria Europei. Surd la cîntecele diversioniste ale serviciilor de dezinformare, Radu Ciobotea scrie doar despre ceea ce vede şi ceea ce aude. De aceea reportajele sale de pe front, tipărite iniţal în "Evenimentul zilei" şi strînse acum în volumul Război cu Doctor Blues prezintă o versiune sensibil diferită de ce am văzut la CNN şi pe celelalte posturi de televiziune occidentale şi/sau sîrbeşti. Radu Ciobotea, vede conflictul iugoslav de la nivelul străzii, cu perspectiva omului obişnuit. Rezultatul este o realitate incertă, în care zvonurile şi cacealmalele mediatice o iau cu mult înaintea faptelor propriu-zis. Bizare şi cu totul ceţoase sînt, din perspectiva lui Radu Ciobotea, faptele din perioada premergătoare acţunii armate a NATO împotriva regimului Miloşevici. Emisiunile informative ale posturilor de radio şi televiziune, primele pagini ale ziarelor din întreaga lume au fost atunci pline de relatări şocante ale unor atrocităţ. Dar urmele acelor atrocităţ nu se prea vedeau la faţa locului. "Pe dreapta zăresc cadavrul unei vaci. Al Vacii. Recunosc imaginea din ştirile CNN, din pozele ziarelor ( adică nimeni n-a mai scăpat, pînă şi animalele au fost ucise, e o planetă pustie). Vaca e la locul ei de vreo două săptămîni şi poate fi filmată de orice echipă care se aventurează încoace. Cîmpia e lucrată, turme de capre pasc pe pajişti, maşini deloc stricate sînt parcate în curţ. Dar nimeni nu se atinge de vacă, singura victimă de război aflată cu adevărat la îndemîna ziariştilor. ( …) Distrugerile par selectate. Case lovite cu artileria lîngă altele întregi şi înfloritoare. Sate pustii în care cineva se întoarce zilnic, spală rufele, duce vitele la păscut şi închide obloanele. Aici nu a fost ca la Vukovar. A fost o luptă de guerillă în care una din forţe a ripostat dirijînd focul doar în direcţa din care s-a produs agresiunea. Dispariţa albanezilor din zona Komorane e discutabilă. Multe gospodării au rămas întregi şi sînt întreţnute" ( pp. 30-31).
          
Între realitatea constatată pe teren şi relatările mass-media din întreaga lume nu există nici o legătură. Totul pare un conflict de operetă, cu figuranţ amatori, stînjeniţ de situaţa nefirească în care au fost împinşi cinic de cursul capricios al istoriei: "Văzuţ din satelit sau fotografiaţ din avioanele americane de spionaj, poliţştii sîrbi par a controla în continuare punctele strategice şi căile de comunicaţe din Kosovo. Văzuţ în carne şi oase, ei se transformă în nişte săteni oleacă speriaţ, care aşteaptă întoarcerea vecinilor albanezi, ca să scape de un coşmar" ( p. 37).
          
În acest colţ de lume ziaristul român are ocazia să întîlnească un timişorean cu un destin demn de filmele cu Van Damme. Novac Liublinco ( devenit Dragan Arsenovici) ajunge membru al trupelor speciale iugoslave după o copilărie de cvasi-handicapat în România. El este cel care îl sună la un moment dat în ţară pe jurnalist şi îi oferă versiunea sa de participant asupra faimosului măcel de la Racak: " ( …) Ce-ai făcut de cînd te-au mobilizat?
          
- Am luptat. Aţ văzut poate şi la televizor. Am luptat la Racak.
          
Înţepenesc. 15 ianuarie. Masacrul de la Racak. 45 de civili albanezi ucişi. Autopsia comisiei de medici finlandezi nu poate stabili cum au murit.
          
- Liubinco La Racak au fost omorîţ oameni nevinovaţ Femei şi copii Tu ai fost acolo?
          
Circuitul pîrîie. Mi-e teamă să nu se întrerupă.
          
- Asta aţ văzut dumneavoastră Ăia erau nişte morţ scoşi din cimitir. La Racak a atacat UCK-ul şi a omorît sîrbi. Am fost trimişi acolo. Au fost lupte grele. Au căzut şi de-ai noştri şi de-ai lor. Eu am tras în luptători UCK în uniforme negre. Nu era nici o femeie şi nici un copil pe acolo" ( pp. 79-80).
         
Citind toate aceste relatări s-ar putea crede că reporterul român încearcă să inducă o percepţe pro-sîrbă asupra evenimentelor. În mod paradoxal însă, ca o ironie a sorţi, el ajunge să fie expulzat din Iugoslavia chiar de autorităţle sîrbe care îl suspectează că ar fi spion al NATO.
          
Reportajele lui Radu Ciobotea au, indiscutabil, o latură estetizantă. Reporterul are vînă de prozator şi sensibilitate de cineast. El priveşte dramatica realitate a unei lumi care se destramă cu sensibilitatea umană şi amestecul de tragedie şi comedie din filmele lui Emir Kusturica. Întreaga realitate este filtrată parcă prin obiectivul unui aparat de filmat. Autorul însuşi se comportă în unele situaţi ca un actor care joacă rolul unui reporter de război. O fire de artist, un om dispus oricînd să facă gesturi sublime, cum ar fi acela de a intra într-o librărie a doua zi după bombardarea Belgradului: "În librării se află doar vînzătorii. Vînzătorii citesc. Sînt conştiincioşi şi respectă orarul. Cine cumpără o carte în prima zi de război? Mă decid să cumpăr eu. N-am noroc. Toate sînt în sîrbă. Iau totuşi o hartă. Întreb dacă a mai intrat cineva în librărie. Nimeni." ( p. 88)
          
Este o naivitate să ne imaginăm că în reportajele lui Radu Ciobotea se află Adevărul despre războiul din fosta Iugoslavia. În cel mai bun caz, se poate vorbi despre adevărul său, o mărturie între altele o piesă dintr-un puzzle uriaş a cărui imagine rămîne deocamdată necunoscută. Este o carte care nu face ordine între conflictele de interese care au dus la tragedia iugoslavă, dar care are meritul problematizării. Radu Ciobotea este un intelectual lucid care îşi propune să nu înghită pe nemestecate tot ce i se oferă. Îşi pune întrebări, observă inadvertenţe, sancţonează derapajele logice mai mult sau mai puţn voite. Şi, mai mult decît orice, readuce în atenţe farmecul demult uitat al unui gen publicistic pentru mulţ intrat în desuetudine: reportajul artistic. n
          
Radu Ciobotea, Război cu Doctor Blues, Editura MIRTON, Timişoara, 250 pag.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara