Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

La microscop:
Un an de Radu Vasile de Cristian Teodorescu




Cu un an în urmă, guvernului condus de Radu Vasile i se preziceau cîteva luni de viată. Iar noului, pe atunci, premier i se făceau reprosuri de imagine publică, de care Radu Vasile a tinut cont - atît cît i-a stat în puteri: a renuntat la excesul de, cum s-o numesc, dezinvoltură, la lăntisoare afisate, cămăsi descheiate la guler si un nasture sau doi mai jos, pentru a adopta treptat o tinută si un comportament potrivite functiei. Premierul a pus surdină chiar si deprinderii sale de a face declaratii teribile, după ce a băgat de seamă că mai mult îl costă să le corecteze decît să-si dea drumul la gură. Dar asta numai după ce a deprins mecanismul negocierilor si s-a văzut de mai multe ori în situatia neplăcută de a da înapoi în fapt, pentru că mersese prea mult înainte în vorbă.
Se spunea despre el că nu e agreat la Cotroceni, si se pare că nu era, că nu era privit cu ochi buni de multi din propriul său partid - cît de multi, asta se va vedea după ce Radu Vasile nu va mai fi prim-ministru, nu numai după plecarea grupării Ciorbea din PNTCD.
În primele luni ale guvernării cabinetului său, în partidele din coalitie se vorbea deschis despre alegeri anticipate, iar în opozitie se bătea monedă pe această temă. De-abia cînd a fost limpede că aceste alegeri mult invocate nu pot decît să agraveze situatia crizei din România, premierul a descoperit si plăcerile conditiei de reformator. Un reformator cu ochii la ceas: spaima de bulgarizare care a pătruns în partidele coalitiei l-a ajutat pe Radu Vasile să ia măsuri rapide în privatizare.
Un mare paradox al acestui guvern cotat ca slab a fost că a făcut fată cu succes la două mineriade. Prima oară prin faimoasele negocieri de la Cozia, unde premierul s-a dus în persoană, într-un asa-zis act de cedare pe care presa l-a investigat de-a fir a păr trăgînd concluzia că Radu Vasile ori a întîrziat la negocierile cu Miron Cozma, ori si-a permis să-i ofere acestuia garantii pentru care nu avea mandat.
O probă importantă de instinct politic pe care premierul a dat-o după momentul Stefănesti, cînd a fost arestat Miron Cozma, a fost aceea că nu a făcut din asta o afacere personală, ci si-a lăsat ministrii să îsi etaleze atuurile.
Succesele din ultima vreme ale guvernului - negocierile cu Banca Mondială si cu FMI, precum si, cred, atitudinea Ministerului de Externe fată de criza din Kosovo, dar si fată de interventia NATO în Iugoslavia - îi apartin într-un fel si premierului, chiar dacă acesta n-a iesit la rampă în ultima vreme.
Trebuie spus însă că Radu Vasile e detinătorul unei strategii care depinde de bunele relatii dintre partidele din coalitie. Mai exact, că dacă acest guvern supravietuieste, asta se datorează faptului, de-a dreptul impunător, că partide care pînă în ^97 ori n-aveau experienta guvernării ori nu se puteau lăuda cu o experientă specifică prea consistentă au izbutit să traverseze laolaltă o situatie de criză care ar fi putut să le despartă.
Problemele premierului încep, se pare, o dată cu primele adieri ale viitoarelor alegeri. Adieri pe care partidele din coalitie le gîndesc tot mai electoralist si ca si cum România ar fi iesit din criză, desi e greu de crezut că pentru omul obisnuit s-a produs vreo schimbare pozitivă. Din contră, pentru omul obisnuit, criza e din ce în ce mai greu de suportat, iar reforma pare mai degrabă o pacoste.
Acum de-abia guvernul Radu Vasile are posibilitatea de a-si demonstra greutatea specifică - adică aceea de a face reformă în pofida partidelor din coalitie, atîta timp cît se mai poate folosi, politic, de umbrela unei coalitii care începe să scîrtîie, cu adevărat.
Altfel spus, marea problemă a guvernului condus de Radu Vasile e în continuare una a măsurilor viitoare, nu pasivul dării de seamă a ceea ce acest guvern a făcut pînă la această oră.