Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Un alt fel de roman de Tudorel Urian


Despre scriitorul Florin Toma nu s-au spus/scris prea multe în ultimii ani. Din scurta prezentare bio-bibliografică ce însoţeşte recentul său roman Moştenirea Familiei Bildungsroman, cititorul poate afla că s-a născut în anul 1953, a absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universităţii din Bucureşti (1979), a îngrijit, împreună cu Dan Grigorescu, ediţia din 1985 a fundamentalei lucrări a lui Petru Comarnescu, Kalokagathon, a publicat un volum de nuvele, Peisaj cu fluturi noaptea (1986) şi două volume de interviuri după 1990, ultimul, Incontinentul româno-american (1998), cu personalităţi ale diasporei româneşti din Canada şi Statele Unite. Nu este clar dacă în prezent scriitorul locuieşte în ţară sau este, la rândul său, un reprezentant al diasporei.

Am făcut această scurtă incursiune în cariera scriitoricească a lui Florin Toma cu scopul de a găsi o cale de acces spre foarte originalul său roman Moştenirea Familiei

Bildungsroman, una dintre primele cărţi publicate după primenirea bătrânei edituri Cartea Românească. Mărurisesc că nimic din foarte scurta bibliografie a acestui scriitor nu explică explozia lingvistică şi delirul imaginaţiei din Moştenirea Familiei Bildungsroman.

La prima vedere, titlul sugerează o dublă intenţie parodică: prin sonoritate, el trimite cu gândul la celebrul roman al lui Thomas Mann, Casa Buddenbrook, dar şi la titlul unui cunoscut serial german de televiziune, Moştenirea familiei Guldenburg. Prezenţa în titlu a unei specii a romanului, Bildungsroman, schimbă însă complet perspectiva. Nu mai este vorba despre evoluţia generaţiilor în cadrul unei familii, ci de o posibilă mutaţie în cadrul acestei specii a romanului. Altfel spus, de o cu totul altă abordare a ceea ce în literatură se cunoaşte sub eticheta Bildungsroman.

De altfel, trebuie spus din capul locului, cititorii înnebuniţi după tradiţionalele romane ale formării unui individ nu vor pricepe, probabil, o iotă din Moştenirea Familiei Bildungsroman. Ceea ce nu înseamnă însă că această carte nu este, la rândul ei, un Bildungsroman. Romanul lui Florin Toma este povestea barocă şi prea puţin eroică a vieţii lui Jerôme C.

Orice Bildungsroman care se respectă este o trecere în revistă a momentelor cheie, a faptelor care au contribuit decisiv la edificarea unei personalităţi umane mai mult sau mai puţin exemplare. Mai mereu în astfel de romane sunt descrişi factori exteriori care au influenţat major direcţia de dezvoltare a personalităţii celui în cauză. Moartea unuia dintre părinţi sau a ambilor, o copilărie nefericită, o iubire ratată, o întâlnire providenţială (în bine sau în rău) pot explica evoluţia sau involuţia unei personalităţi umane şi ele sunt de obicei elementele în jurul cărora se brodează un Bildungsorman. Florin Toma face însă un pas mai departe. El este conştient de faptul că dincolo de aceşti factori exteriori, în arhitectura unei personalităţi intră şi o parte nevăzută, cea a culturii asimilate, a cărţilor citite, a viselor şi a gândurilor niciodată mărturisite. Or, Moştenirea Familiei Bildungsroman este tocmai o carte a devenirii unui individ, urmărite aproape exclusiv din perspectiva vieţii interioare a acestuia. Rezultatul este o carte de factură suprarealistă, în care ludicul, asocierile de cuvinte cele mai surprinzătoare, întâmplările care sfidează raţionalul îşi dau concursul la realizarea unui climat straniu, bizar, unde cuvintele îşi pierd proprietatea.

Aparent incoerent, născută dintr-un torent verbal care a rupt toate stavilele, romanul lui Florin Toma intră, pe termen scurt, în dialog cu alte opere celebre ale literaturii universale.

În cheie evident ironică, plonjoanele eroului spre diverse episoade ale vieţii sale sunt favorizate de faptul că într-un moment de foame a muşcat dintr-o madlenă. Dacă în cazul lui Proust, ceea ce a declanşat întoarcerea în trecut a fost reamintirea unui gust venit din anii copilăriei şi păstrat într-un sertar secret al memoriei, la scriitorul român se poate vorbi mai degrabă de o asociere pur intelectuală. Asocierea madlenă-recuperarea memoriei a devenit atât de frecventată încât simpla rostire a cuvântului madlenă a ajuns să provoace un pavlovian reflex condiţionat de scrutare a propriului trecut. ,Şi, pentru că brusc i se făcu foame, scoase din buzunarul lodenului o madlenă aburindă, sub foalele aerului se-ncinse de-a binelea. Şi muşcă nesăţios din ea. Sub pleoapele încinse i se derulau, într-o viteză ameţitoare, imagini ale vieţii, atât de limpede, încât la un moment dat avu impresia că nici nu se mai afla acolo. Pe drumul său etrern. Spre veşnicie. Sau spre obârşie" (pp. 15-16). Ironia metatextuală a acestui fragment nu mai trebuie subliniată.

Literatura se interferează cu viaţa, visul cu realitatea, cuvintele îşi relativizează conţinutul şi intră în asocieri în care singurul lucru care contează este sonoritatea. Reprezentarea mai mult sau mai puţin artistică a unor animale, plante sau obiecte se transformă în obiectele însele. Se ajunge astfel ca nişte delfini brodaţi pe un prosop să înoate şi să scoată sunete aidoma modelului lor din viaţa reală. Transformarea reproducerilor în obiectele reproduse dă naştere la situaţii complet absurde şi declanşează dialoguri perfect inteligibile la nivelul expresiei, dar ilogice în privinţa conţinutului. ,Se repezi la şifonier, aproape că-i smulse uşa, îşi decoji de pe ea zdrenţele cămăşii de noapte, pe care le aruncă înăuntru odată cu chiloţaşii cu tetragrame şi îşi trase repede pe ea halatul de casă, cu trandafiri naturali, dar fără ţepi (reuşise mama ei să-l găsească, după îndelungi căutări, la un magazin de solduri din Centru, lângă ceaprazăria ŤLa şapca belalieť, şi-i ceruse negustorului ŤDar vezi să fie fără spini, că e pentru o adolescentă, iar ea are pielea fină, nu tăbăcită ca a meať (p. 125). Ca stil, replica mamei reproduce genul de dialoguri care se practică în piaţă sau la băcănie între vânzător şi client. Fireşte, un asemenea dialog devine complet absurd în momentul în care obiectul de negociat este desenul de pe un halat de baie.

Moştenirea Familiei Bildungsroman este un roman al semnificantului în detrimentul semnificatului. Importantă este sonoritatea cuvintelor, modul în care se leagă ele în construcţia frazei, muzicalitatea intrinsecă a combinaţiilor de cuvinte, asocierile paradoxale de imagini, sentimente şi semnificaţii pe care declanşează în mintea noastră şi apoi, doar, conţinutul lor propriu-zis. Din acest punct de vedere, romanul lui Florin Toma seamănă cu un lung poem în proză de factură suprarealistă. Verva autorului, luciditatea sa lingvistică, spiritul ludic, modul în care acesta reuşeşte să domine cuvintele taie respiraţia cititorului. S-a făcut, pe bună dreptate, comparaţie între scrisul lui Florin Toma şi cel al lui Urmuz. Totul, în Moştenirea Familiei Bildungsroman concură pentru punerea în evidenţă a cuvintelor. Jocuri de cuvinte cvasi-gratuite, coq-ŕ l'âne-uri, aliteraţii (,vântul ce vai! vai! vai! viu vuia voios vijelios"), parafrazarea ironică a unor expresii celebre (,infestina lente"; ,Ce e femeia?... O loază de odihnă şi plăcere") sau a unor titluri de referinţă, (tabloul Stârpirea din Serai, Entomologycum Magnum Neurophylie), onomastica bizară (Cornelia Ceaunu-Rektass, Aliodor Sakâzian-Scripcaru, Filofteia Wesley-Scaraghiaur, Aristide Răchiteanu-Schulf etc.), nici un mijloc nu este economisit pentru a pune în evidenţă virtuţile artistice ale limbajului.

Romanul lui Florin Toma aduce în faţa publicului pe unul dintre cei mai importanţi stilişti ai prozei româneşti actuale. Scriitorul are un acut simţ al limbii, el găseşte mereu cuvintele cele mai potrivite, intervenţiile sale la nivelul ,semnificatului" sunt făcute cu deplină naturaleţe şi cu superioritatea unui om care ştie, în orice moment, cât de mare este soliditatea terenului aflat sub el. Un roman precum Moştenirea Familiei Bildungsroman l-ar fi putut lesne trimite în ridicol pe autorul său dacă acesta nu ar fi cunoscut, precum Florin Toma, toate subtilităţile limbii. Din fericire, autorul domină cu nonşalanţă torentul verbal pe care l-a declanşat cu bună ştiinţă, jocul său de-a literatura este în permanenţă sub control şi chiar dacă, aşa cum bine observa Mircea Iorgulescu, preocuparea pentru construcţie nu se prea simte, Moştenirea Familiei Bildungsroman este, indiscutabil, o carte de citit.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara