Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Umorul national de Rodica Zafiu




Se pare ca umorul este, cel putin ăn culturile moderne de tip occidental, o categorie valorizată predominant pozitiv; faptul s-ar explica, printre altele, prin nivelul ridicat de elaborare intelectuală a producerii si a receptării sale, ceea ce ăl asociază inteligentei (cel putin ăn cazul umorului ăn sens mai restrăns, diferit de formele elementare, non-intelectuale si adesea non-lingvistice, ale comicului). Valorizarea pozitivă e confirmată de tendinta stereotipurilor etnice de a atribui sau cel putin de a nu nega aptitudinea pentru umor propriului grup identitar, unele dintre aceste stereotipuri ("umorul englezesc", "umorul evreiesc") bucurăndu-se chiar de o mai largă răspăndire si acceptare.
Ideea că "romănii au umor" sau "simtul umorului", ca si aceea că ar exista un umor caracteristic romănesc sănt destul de puternice si se leagă tocmai de prestigiul categoriei: pe care autoidentificarea etnică se bazează, ăntărindu-l, la răndul ei - cel putin ăn măsura ăn care umorul nu e totusi considerat ca prea periculos: (auto)distructiv, dizolvant. ăntr-o recentă sinteză - Claudiu T. Ariesan, Hermeneutica umorului simpatetic. Repere pentru o comicologie romănească, Timisoara, Amarcord, 1999 - care trece ăn revistă multe opinii interne despre "umorul national" (P. Locusteanu, D. Drăghicesu, Stăniloae, M. Ralea s.a.), autorul ănsusi tinde să primească fără mare distantare tezele stereotipului etnic, elogiind "calitatea specială si excelenta hazului nostru" (p. 6). Evident, prestigiul umorului national nu e general: diversitatea stereotipurilor partiale e dovedită printre altele de faptul că grupul regional care se bucură de cel mai mare prestigiu intern (ardelenii) e considerat ăn acelasi timp ca fiind cel mai putin performant ăn producerea si ăn aprecierea umorului. ăn afara unor expresii si formule paremiologice previzibile -care există probabil ăn orice limbă si cultură si care sanctionează răsul sau producerea lui ("răde ca prostul/ca proasta-n tărg"; "ăsi bate joc de orice", "n-are nimic sfănt" etc.), si a ăn afara ăngrijorărilor deja sugerate asupra umorului national, asociat cu neseriozitatea "balcanică", prestigiul categoriei rămăne dominant. Valorizarea pozitivă a umorului a fost amplificată la noi de contextul politic al celei de-a doua jumătăti a secolului: ăntr-un regim dictatorial, functiile umorului (de critică, supapă, autoconsolare) sănt mai importante, mai "vitale" decăt ăntr-o societate liberă. ăn plus, cum fiecare tară din estul Europei a avut tendinta de a se izola iar cetătenii ei pe aceea de a-si considera propria experientă ca unică prin proportiile răului, rezultatul a fost convingerea orgolioasă a romănilor că au avut o rezistentă prin umor, preponderent oral (bancul, parodia) care le-a adus cel putin suprematia ăn domeniu. Legendar, bancurile romănesti ar fi fost cele mai numeroase; din păcate, cum au observat cercetătorii fenomenului, majoritatea bancurilor, mai ales a celor politice, circulă cu rapiditate si se regăsesc, cu adaptări si contextualizări (substitutii de nume, adaosuri de detalii specifice) ăn mai toate culegerile nationale care le revendică, evident, paternitatea (cf. Victor, Raskin, Semantic mechanisms of humor, Dordrecht, D. Reidel, 1984).
O caracteristică a functionării umorului ăn cultura romănă contemporană - legată poate de o traditie estică, cu sigurantă de prestigiul categoriei si de amplificarea politică sub totalitarism a rolului său - e "impuritatea", capacitatea de a se amesteca cu orice tip de discurs, de a apărea ăn orice situatie. Această capacitate combinatorie se opune tendintei culturale de a izola umorul, de a-l limita la anumite momente si situatii. Amestecul umoristic, vizibil deopotrivă ăn Internet si ăn parlament, poate fi convingător demonstrat analizănd structura unor publicatii cotidiene: ăn acestea, editorialul mizează ăn foarte multe cazuri pe un ton ironic, folosind contraste de registru cu efecte comice; temele "frivole" (muzică, divertisment, mai nou si buletinul meteorologic) sănt tratate pe un ton ironic-dezinvolt; pagina sportivă recurge la un umor mai vulgar, cu jocuri de limbaj la limita obscenului, iar pagina politică prezintă informatii pe un ton depreciativ-sarcastic. Umorul de limbaj apare adesea ăn reportajele si anchetele asupra marginalilor, iar stirile de senzatie, relatările jurnalistice asupra unor violente sau catastrofe, recurg la jocul de cuvinte si la tratarea persiflantă a victimelor.
Devenit un ingredient obligatoriu al discursului public, o probă de inteligentă sau o scuză comodă pentru agresivitatea pamfletului (eventualul protest riscă să-l compromită pe autorul său, etichetăndu-l ca lipsit de umor), umorul national, nu lipsit de o anume ambiguitate etică, riscă uneori să functioneze ăn gol.