Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Lecturi la zi:
Turnirurile inteligenţei de Tudorel Urian

Publicată în anul 1974, pe când autorul ei avea deja vârsta de 55 de ani, ce-a de-a treia carte a lui Alexandru Paleologu, Simţul practic, este o selecţie din articolele apărute în presa culturală la începutul anilor '70. Cele mai multe texte au un pronunţat caracter polemic. Situarea autorului este mereu în răspăr cu locurile comune de interpretare, de aceea, cauzele pe care le apără sunt uneori surprinzător de vulnerabile, dacă nu de-a dreptul ridicole. Luptând ca un sublim Don Quijote pentru cauze aparent pierdute, propunând pariuri care astăzi par aberante, Alexandru Paleologu nu face economie de erudiţie şi farmec, iar atunci când argumentele utilizabile în disputa pe fond nu îi mai sunt eficiente, nu ezită să apeleze, ca marii avocaţi, la viciile de procedură sau, mai mult, la sofisme, în sine, greu de contrazis, dar fără o legătură directă, ori măcar vizibilă, cu ceea ce s-ar putea numi cauza discuţiei. Până la urmă toate aceste bătălii cu mize mai mult sau mai puţin discutabile, se transformă în spectacole ale libertăţii de gândire, turniruri ale inteligenţei, erudiţiei şi spiritului critic, greu de imaginat în România de după "istoricul" turneu asiatic al încă tânărului pe atunci secretar general al PCR, Nicolae Ceauşescu.
Simţul practic este într-un fel punerea în aplicare, în exerciţiul critic, a ideilor din Bunul simţ ca paradox. Ceea ce reiese cu evidenţă din citirea în paralel a celor două cărţi, este spus explicit de autor în articolul intitulat chiar Despre simţul practic. Scrie Alexandru Paleologu, reluând argumentaţia pilot din Bunul simţ ca paradox: "El (simţul practic - n.n.) e, în orice caz, contrariul prostiei şi implică totdeauna marea inteligenţă şi marile sentimente, iar simţul practic nu e altceva, în adevăr, decât expresia aplicată a bunului simţ" (p. 88). Că simţul practic este sinonim cu inteligenţa aplicată o dovedeşte şi sumara, dar precisa sa descriere din pagina următoare: "Simţul practic e darul, de pildă, de a-şi reprezenta toate efectele conexe şi probabile ale unei acţiuni, toate variantele previzibile şi eventual imprevizibile ale acestor efecte şi a decide în consecinţă; el face posibilă decizia rapidă şi fermă, după o sumară, dar suficientă deliberare. El e însuşirea de a discerne ce e esenţial şi definitoriu într-o situaţie sau profund caracteristic la o persoană..." (p. 89). Până la urmă spiritul practic este cel care stă la originea interpretărilor lui Alexandru Paleologu, fie că este vorba de eseuri, de articole de critică de artă, cronici de teatru sau literare, ori atitudini politice. În descrierea de mai sus este condensat întregul mecanism ce guvernează viaţa intelectuală a lui Alexandru Paleologu, cu bunele şi cu relele. Pentru că, trebuie spus, dacă expunerii teoretice nu i se pot aduce reproşuri, nu au fost puţine cazuri în care "sumara, dar suficienta deliberare" (din punctul de vedere al autorului), a dus la rezultate, pe care, eufemisitic vorbind, le-am putea numi curioase. Comentând studii fundamentale de cultură, civilizaţie, istorie, dar şi actualitatea literară românească a momentului respectiv, Alexandru Paleologu se situează deliberat pe poziţiile opuse ideilor de-a gata, clişeelor de gândire, locului comun de interpretare. Dar asta nu înseamnă că timpul i-a dat mereu dreptate iconoclastului eseist şi critic literar. Din păcate pentru el, Alexandru Paleologu pierde de o manieră stânjenitoare pentru el, singurul pariu ferm pe care îl pune prin intermediul volumului Simţul practic. La debutul lui Dan Verona (poet cunoscut astăzi mai mult în ipostază de textier de muzică uşoară, a cărui carieră poetică şi-a atins apogeul chiar în momentul apariţiei acelui volum de debut, tot ce a urmat după el, încadrându-se pe o pantă valorică descrescătoare) Alexandru Paleologu exclamă triumfalist, Avem un Hölderlin! Acest articol, reluat în volumul Simţul practic i-a atras şi continuă să-i atragă multe ironii autorului său, fiind până azi unul dintre textele cele mai celebre şi citate atunci când vine vorba de derapaje ale spiritului critic. Cu o dezarmantă lipsă de prudenţă, criticul se aruncă voluptos într-un bazin care, s-a dovedit în timp, conţinea mult prea puţină apă. Chiar dacă volumul de debut al lui Dan Verona a fost, cu adevărat, unul meritoriu, începutul cronicii îl pune peste timp pe Alexandru Paleologu într-o ipostază destul de jenantă. Mai ales că, acelaşi exeget nu ezitase, în paginile aceluiaşi volum, să-şi facă publice - e drept, cu oarecare delicateţe - rezervele în faţa unui poet foarte prizat în epocă şi în anii care au urmat: Nichita Stănescu. Dar iată cum începe articolul dedicat cărţii de debut a lui Dan Verona: "Întâlnirea cu un tânăr poet încă neştiut de lume, al cărui nume nu umple tiparniţele şi văzduhul, dar ale cărui versuri vor rămâne asemenea marilor zidiri, întâlnirea cu un tânăr poet de acest nu neaşteptat, nici nefiresc, dar nu mai puţin uimitor soi, e o întâmplare unică, exaltantă, irepetabilă. Sunt, fără merit, unul dintre cei trei sau patru cărora le-a fost dăruită întâlnirea cu Dan Verona la începuturile sale" (p. 174). Până la urmă, comparaţia cu Hölderlin se dovedeşte a nu fi de natură axiologică, ci una care se referă la obsesia celor doi poeţi pentru "nostalgia unei Grecii ideale". Tonul rămâne însă nepermis de exaltat din perspectiva unui pariu cu istoria şi mă întreb cum se simte astăzi Dan Verona atunci când îşi analizează retrospectiv cariera poetică şi felul în care a fost ea receptată, de la acest debut fulminant până astăzi.
Articolul despre Dan Verona este definitoriu pentru discursul critic al lui Alexandru Paleologu. În momentul în care ajunge la o concluzie, eseistul o susţine cu toată tăria, indiferent de numărul şi numele celor care susţin contrariul. Îşi apără punctele de vedere cu toată vehemenţa, fără teama că ar putea greşi sau chiar că ar putea deveni ridicol. Şi nu o dată teribilismul i-a purtat paşii pe contrasens. Singur, în răspăr cu toată lumea, Alexandru Paleologu se simte însă ca peştele în apă. Aceasta era starea lui naturală, la care nu ar fi renunţat pentru nimic în lume. Îmi amintesc că, pe la începutul anilor '90, în calitate de senator al Partidului Alianţei Civice, obişnuia să voteze mereu împotrivă, chiar în chestiuni strict uzuale, la care unanimitatea era aproape subînţeleasă. Întrebat ce îl nemulţumea răspunde senin că nimic, dar simţea nevoia să se exprime aşa pentru a nu fi la fel ca toată lumea.
Extrem de interesantă este relaţia eseistului cu regimul comunist, aşa cum rezultă ea din interviurile publicate în prezentul volum. Împins cu destulă lipsă de delicateţe de Adrian Păunescu în colţul fără ieşire al unor mărturisiri politice riscante, Alexandru Paleologu are inteligenţa, şiretenia şi ironia necesare pentru a scăpa nevătămat. Demonstraţia sa are o logică impecabilă. Marxismul devine, în explicaţia de atunci a eseistului, extrasă parcă din lumea unuia dintre autorii săi de căpătâi, I.L. Caragiale, un fel de Biblie, în care se găsesc toate, domeniul tuturor libertăţilor, cu adevărat "visul de aur al omenirii". Probabil că, la vremea respectivă, nici măcar Nicolae Ceauşescu nu ar fi avut argumente să îl contrazică. Iată ce îi răspunde Alexandru Paleologu întrebării lui Adrian Păunescu, puse în plin regim comunist: " - Sunteţi marxist? - Cred că da. Marxismul, care este, cum se ştie, o doctrină radicală şi revoluţionară, are totodată o forţă integratoare şi conservativă (nu conservatoare) prin care e solidar cu toate valorile trecutului. În esenţă, nu cred că există valori negative. Tot ce e valoare este progresist, de multe ori împotriva părerii celor ce o creează. În sensul acesta, mă întreb cum poate cineva, cunoscând bine marxismul, să-i fie realmente potrivnic? (...) Marxismul îmi per­mite să fiu şi platonician, şi aristotelician, şi kantian..." (p. 227) Curat murdar, coane Alecule! Astăzi ironia zdro­bitoare a acestor afirmaţii sare în ochi. Nu pot însă să nu mă întreb dacă la mijlocul anilor şaptezeci ele au putut trece drept un omagiu adus regimului (să nu uităm că până în 1964 acest marxist încă dubitativ - "Cred că da!" - cunoscuse teroarea închisorilor comuniste) sau dacă cenzura nu ieşise încă din relaxarea deschiderii care a culminat cu discursul lui N. Ceauşescu împotriva invadării Cehoslovaciei de trupele Pactului de la Varşovia (mai puţin România), din august, 1968?
Chiar dacă, la prima vedere este o simplă culegere de articole, Simţul practic este o carte de primă importanţă pentru înţelegerea gândirii lui Alexandru Paleologu. Ea defineşte perfect situarea sa intelectuală, în câmpul literaturii şi al gândirii politice.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara