O impresionantă expoziţie
la Muzeul de Artă Timişoara

ampla expoziţie personală a lui Tudor
Banuş organizată de Muzeul de Artă
Timişoara, precum şi publicarea unui
catalog cu lucrările artistului atrag atenţia asupra unei
creaţii de excepţie. Inspirată de literatură, istorie, politică
şi filozofie, grafica lui Tudor Banuş este rezultatul
talentului unui mare desenator, pentru care jocul formelor
şi al chipurilor e un prilej de a regândi şi a problematiza
condiţia umană. Descoperim în arta aceasta oraşul
global cu multiplele lui faţete, dar mai ales trăirile
personale ale artistului. O gândire şi o simţire libere de
prejudecăţi şi ideologii îl susţin pe Tudor Banuş în
reinventarea universului transcultural, ecumenic şi
cosmopolit avându-şi originile în Renaştere şi Iluminism.
Desenând, artistul interoghează tot ceea ce îi iese în
cale şi o face apelând la un limbaj în care realitatea şi
fantasticul se întrepătrund.

M-am întrebat de unde provine această înclinaţie
a lui Tudor Banuş? De unde interesul şi înrudirea cu
stilurile baroc şi neobaroc? Jocul e un atribut inconfundabil
al artistului, aşa cum căutarea adevărului e un atribut
al omului de ştiinţă. Atunci când e vorba de individ şi
societate, cele două atribute nu numai că nu se
exclud, dar contribuie la geneza unei opere autentice.
În câteva dintre eseurile sale, Bertrand Russell elogia
reveria, ocuparea timpului individual, aşa-zisa inactivitate,
urmărind să identifice sensurile conceptului de libertate.
El considera că – şi cred că nu avem motive să ne îndoim
de temeinicia observaţiilor lui –, suntem liberi în măsura
în care ştim să ne procurăm suficient timp pentru
activităţi inteligente. Potrivit filozofului, plăcerea şi
cunoaşterea sunt fundamentale în existenţa omului.

Tudor Banuş este ataşat experimentelor, propunând
el însuşi experimente îndatorate unui limbaj culturalartistic
foarte personal în care interpretarea este îndreptată
spre cunoaştere. În mesajele desenelor sale, el pare să
spună că merită să mai sperăm în identificarea acelei
trăsături de fond ce contribuie la armonia lumii dincolo
de diferenţele bazate pe culturi şi religii, ideologii de
stânga şi de dreapta, comunitarisme şi consumisme.
Lumea la care trimite opera sa este una cât se poate
de reală, redarea ei stă însă stă sub semnul fantasticului.

Oricât de credibile repere ar fi şcolile româneşti
şi franceze de arhitectură şi de arte în formarea unui
profesionist, ele n-au fost şi nu vor fi o garanţie a
creativităţii absolvenţilor lor. Deşi a frecventat amintitele
şcoli, Banuş îşi trage seva dintr-un cod cultural particularizând
regiunile Europei Centrale, din moşternirile culturale
multiplu codate prin mijlocirea cărora s-a apropiat şi
a valorificat în stil propriu sofisticatul univers intelectual
al Vienei anilor 1900. Nu întâmplător, în arta lui regăsim
acel spirit în care primau civilitatea, deschiderea,
creativitatea, spirit pe care părinţii părinţilor săi – aidoma
multor familii de austro-bucovineni emancipaţi în
vremea dublei monarhii – l-au diseminat în târgurile şi
oraşele Europei centrale şi răsăritene. Tot astfel se explică
faptul că împreună cu nu mai puţin celebrul Ernst Fuchs,
Tudor Banuş este continuatorul unui nou curent artistic,
realismul fantastic; un curent care şi-a câştigat o
recunoaştere mondială, grafica şi pictura aparţinând
stilului acesta intrând deja în marile galerii şi muzee
ale lumii. Cât despre opera graficianului nostru, o putem
admira în câteva dintre celebrele instituţii de artă ale
Europei, Palatul Albertina din Viena fiind doar una
dintre ele.

Organizarea unei astfel de expoziţii internaţionale
se datorează colaborării şi contribuţiei excepţionale a
curatorilor Oana Ionel şi Thomas Emmerling. Puntea
de legătură a fost muzeograful Nicolae Velciov. Mulţumită
lor, Muzeul de Artă Timişoara a deschis în 17 noiembrie
o mult aşteptată expoziţie a maestrului Tudor Banuş,
invitând iubitorii de artă să privească, să comenteze şi
să conştientizeze creaţia realist-fantastică a celui ce a
ilustrat câteva dintre marile publicaţii ale lumii: Le Monde,
Le Point, L’Express, The New York Times, Die Zeit.