Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
"Tsii shiuda?" de Rodica Zafiu


Revin asupra temei pe care am schiţat-o în această rubrică săptămîna trecută, propunînd o trecere în revistă a cîtorva dintre trăsăturile caracteristice ale mesajelor din listele de discuţii moldoveneşti (din Republica Moldova). în privinţa scrierii, este evidentă în aceste texte colocviale preocuparea de a nota prin grupuri de sunete (în absenţa diacriticelor) mai ales pronunţiile regionale. (Ca şi altă dată, am completat, pentru uşurinţa lecturii, acele diacritice pur şi simplu omise din cauza sistemului de comunicare electronică, nemodificînd însă transcrierile lor prin grupuri de litere). Tendinţa e normală: notarea pronunţiilor regionale riscă cel mai uşor să se confunde sau să nu fie deloc înţeleasă în absenţa unor mărci suplimentare. Sînt astfel înregistrate trăsături tipice ale graiului moldovenesc: palatalizarea labialelor (bine - ghine), reducerea africatelor la elementul lor fricativ (cineva - shineva, posmagii - posmajii), transformarea diftongului ia în ie ("moldovenii noştri cam s-o împrăştiet în lumea largă"; "da muieţi îs posmajii?"), pronunţiile tăt, tăţi, rostirile dure are consoanelor s, ţ, care modifică timbrul vocalelor succesive ("da disară venim", "eu nu-ts dau salariu") etc. Cele mai multe atestări le oferă categoria într-adevăr caracteristică a pronunţării secvenţelor ce, ci ca şe, şi: sheva, nishiodată; "shi-o mai rămas"; "să zishem"; "nishi nu stiu"; "să fashi sheva"; "shi-i cu tine" etc.; unii utilizatori ai computerului transcriu (economic) cu sh doar acest ş dialectal, în vreme ce ş din limba literară rămîne nemarcat (shi = şi, ca pronunţie pentru ce, dar si = şi): "shi baieti creativi moldovenii nostri, imbina modernul cu trecutul si incearca sa prinda doi iepuri dintro lovitura...". Mai rar e notată în mesaje închiderea lui e la i, de altfel o trăsătură general populară ("unile bîrfe se adeveresc"), chiar dacă este fixată oarecum în stereotipurile despre vorbirea moldovenească ("pi moldoveneşte"). Unele fragmente cuprind acumulări ale mărcilor pronunţiei regionale - "tăt are să shie ghine..." - tinzînd să devină un fel de ghicitori, jocuri de perspicacitate în care trebuie reconstituită grafia sau intonaţia dezambiguizantă a oralităţii: "tsii shiuda?" (ţi-e ciudă?); "shi mai vorba sa shie" (probabil: ce-i, măi? vorbă să fie...) etc.
În alte cazuri, diferenţele faţă de ortografia standard sînt comune cu cele care apar şi în alte pagini de Internet româneşti: tendinţa de a nota constant, nu numai în cazurile de ambiguitate sau de formă regională, ş prin sh şi ţ prin ts apare de multe ori din dorinţa de a reflecta pronunţia dar şi sub influenţa unor grafii străine. Sistemul devine destul de greoi şi excesiv de exotic în grupurile consonantice şi când are mai multe apariţii în acelaşi cuvînt: multsi, shtitsi, politsishtilor, conshtiincioshi etc. Folosirea literei k în loc de c (iaka, kiar, adikă, keltuie, strashnik) poate fi o influenţă a alfabetului rus (sau a transcrierilor sale în alfabet latin), dar e de găsit uneori şi în texte ne-moldoveneşti, pentru care explicaţia este influenţa engleză. De atribuit influenţei transcrierilor din rusă e în schimb notarea lui î prin y: inventynd, byrfele). în privinţa alegerii între î şi â, variaţia e totală. în plus, în ansamblu, mesajele moldoveneşti par să acorde mai puţină atenţie folosirii cratimei.
Se observă în aceste texte şi trunchierea frecventă a formei de prezent a verbului a trebui: o tendinţă generală a limbii române vorbite, poate mai puţin în forma trebu - "trebu în sfârcrap"; "trebu daţi pe mîna lui"; "pentru progres trebu caracter şi minte" - dar cu siguranţă ca tre: "tre să mergem la Vadul lui Vodă"; "tre să shtii să faci de toate"; "soacra nu tre sa se bage".
Cu intenţia de a reproduce graiul şi registrul colocvial (care în acest caz, dacă nu se suprapun, oricum interferează puternic), apar şi forme specifice ale unor elemente gramaticale: ale demonstrativului (ista, aista, cela): "de unde negativismul ista?"; "taman aista trebuia să ne oprească"; "tinerii ceea" (= ceia) etc.; ale auxiliarului de perfect compus ("Ce-o muncit...?"; "s-o terminat discuţia"; "s-o făcut doctor în matematică"), ale verbului a lua: ("să mă ieie în consideraţie"). Ar mai merita să fie amintite poziţia în frază a adverbului mai ("ieri mai nu m-a dat jos"; "mai nu am făcut-o imnul meu"; "mai n-am trimis") şi - evident - , unele preferinţe lexicale: pentru adverbele amu ("noi amu sîntem ocupaţi"; "amu editoru îmi scrie"), oleacă ("uneori byrfim cyte oleacă... ", "mai dryngăi oleacă"), interjecţia iaca ("şi iaka ramîne omu nostru să trăiască cu 200 de lei toată luna"), verbe ca a şedea ("şed toată ziua pe scaun") sau a se anina "poliţiştii nu au dreptul să se anine de asta". Evident, unele dintre aceste trăsături au o tradiţie de reprezentare literară (producând în texte scrise nota dialectală stilizată, cu o respectabilă tradiţie - Creangă, Sadoveanu ş.a.); altele au fost în schimb menţinute în sfera oralităţii, fiind înregistrate cel mult în studii şi culegeri dialectale.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara