Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Meridiane:
Trintignant şi Haneke de ---

E vorba, desigur, de actorul şi de regizorul filmului „Iubire” care a câştigat anul acesta Palme d’Or la Cannes: întâlnirea lor nu se rezumă la orele petrecute pe platoul de filmare. Haneke a publicat un volum de interviuri în care face mărturisirea neaşteptată că personajul din film este de fapt el însuşi şi că raportul dintre cei doi soţi vârstnici este, în bună măsură, inspirat de căsnicia proprie. Mai mult, deşi foarte diferiţi unul de altul, regizorul şi actorul, în viaţa de zi cu zi, Haneke a descoperit, o dată cu filmul, în Trintignant un frate geamăn. Nici o clipă nu şi-a închipuit înainte Haneke, pasionat de Tarkovski şi Bergman, gata să creeze prin filmele sale, deloc sentimentale, ba chiar un pic sadice, disconfortul moral al spectatorului, că există între el şi Trintignant, actorul preferat al melodramaticului Lelouch sau „Fanfaronul” lui Risi, cea mai mică asemănare. Filmul i-a permis revelaţia înrudirii lor spirituale şi i-a modificat profund viziunea asupra vieţii. Deşi Trintignant nu s-a exprimat, deocamdată, revelaţia se pare a fi fost reciprocă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara