Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Actualitatea:
Tîrguri şi tîrguri.. de Ioana Pârvulescu


Capitolul I, unde miroase a scorţişoară



Anul trecut, tot pe vremea asta, cînd începe să miroasă a turtă dulce cu scorţişoară, cînd se aprind beculeţele pe Champs Elysées şi pe Bulevardul Magheru, am vizitat un salon de carte la Viena. Semăna cu Tîrgul Gaudeamus, cu o mare şi importantă diferenţă: avea garderobă. Treceai destins printre standuri, cu mîinile libere, răsfoind cărţile care te interesau, fără să asuzi sub blănuri (vorba vine). Cei cîţiva bănuţi lăsaţi după plac, dar obligatoriu, garderobierei erau singurul tarif de intrare. La Gaudeamus, unde anul acesta intrarea a fost liberă, ar fi trebuit să semeni cu eroul acela dintr-un roman franţuzesc de capă şi spadă, scris cu prea mare viteză de Dumas însuşi, dacă-mi amintesc bine, un personaj pozitiv cu cîte o sabie în fiecare mînă şi un adversar în fiecare sabie, care, cu mîna rămasă, îl doboară pe al treilea atacator. O mînă în plus îşi dovedeşte utilitatea şi în lumea luptelor livreşti. Atunci cînd cu dreapta cari paltonul şi cu stînga sacoşa de proaspete achiziţii, ca să mai ai cu ce să răsfoieşti cărţile expuse, îţi trebuie altă alcătuire anatomică. Opt braţe cu ventuze, ca la surorile noastre întru cerneluri, ar fi de un real folos. De altfel, unele persoane s-au descurcat bine sub palton, întrucît, am aflat de la Neculai Constantin Munteanu la o emisiune a postului Europa liberă, la ieşirea de la Gaudeamus, în sonorităţile latineşti ale optimistului cîntec, o doamnă distinsă a fost prinsă cu cartea-n sac şi cu sacul sub haină şi rugată să înapoieze mărfurile agăţate cu numai două mîini, din drum.

Este ciudat că atît Tîrgul internaţional Bookarest din sezonul primăvară-vară, cît şi Tîrgul naţional Gaudeamus din sezonul toamnă-iarnă suferă de lipsă de aer. În saloanele de la Viena funcţiona aerul condiţionat şi se respira curat. E drept că numărul de vizitatori era mai mic, iar cărţile de la standurile diverselor edituri austriece abia dacă erau eflorate de cîte o privire discretă. Ce m-a mirat din cale-afară a fost că în oraşul lui Sigmund Freud, psihanaliza nu interesa pe nimeni, dar la mare căutare erau cărţile populare de tip cheia-visurilor, la care se forma o oarecare îmbulzeală şi, de altfel, la cărţile din toată zona “paranormalului” şarlatanesc, de la zodiacuri din care aflai că pe 20 martie cîştigi la loto, pînă la broşuri cu sfaturi tip “cum să prinzi fantomele de guler”. Cititorii români mi s-au părut mai bucuroşi de eveniment şi mai avizaţi în selecţie. Pe scurt, mai pofticioşi.



Capitolul II, unde se vede că există o legătură ascunsă între 1 Mai şi 1 Decembrie...



Ce avantaje şi dezavantaje are Gaudeamusul faţă de Bookarest sau faţă de alte tîrguri? O calitate-defect este locul unde se desfăşoară. Calitate pentru că spaţiul de la Romexpo este mai generos şi în apropiere de Casa Presei. Aşadar mulţimile de vizitatori nu-ţi mai dau senzaţia de grevişti care manifestează umăr la umăr şi nu te obosesc prin simplă prezenţă, “răspîndindu-se în roiuri” pe bulevardele Tîrgului, botezate cu nume de scriitori. Defect pentru că, în schimb, pînă ajungi la locul cu pricina, treci prin diverse noduri marinăreşti de automobile, aşadar te trezeşti între cărţi gata consumat nervos. Avantaj şi pentru că, dacă iei taxiul şi-ţi cheltuieşti banii pentru un volum de mult dorit, poţi face, în schimb, lobby pentru carte. Cum taximetriştii sînt buni conducători de informaţie, sacrificiul merită. Poţi lua autobuzul, chiar şi pe cel gratuit, din Romană, numai că, dacă trebuie să soseşti la oră fixă, la o lansare, îţi asumi riscurile. Noroc că sîmbătă, cînd era o chestiune de onoare să ajungem la ora 11 la Tîrg, am găsit împreună cu Adriana Bittel, un taximetrist isteţ: “Cu Romexpo n-am prea nimerit-o, a spus el asumîndu-şi generos problemele noastre de fortuna labilis. E blocat de la Arcul de Triumf. O luăm pe la 1 Mai şi intraţi prin spate”. Sîmbătă, zi de vîrf pentru Tîrg, nu ştiu cine s-a gîndit să blocheze şoseaua, între Arc şi Casa Presei, cu exerciţii pentru 1 Decembrie. Nu ştiu cine, dar ştiu de ce: pentru că, buni organizatori cum sîntem, ca să pregătim un eveniment, îl sabotăm cu necesitate pe altul.



Capitolul III, unde se aduce în discuţie, pe muzică, problema spinoasă a preţului



Lansarile se fac, la Gaudeamus, în spaţiul central, în sala de conferinţe şi, poate cel mai bine, în Sala de marmură, perfect izolată fonic, dar fără vad. Lansările din centru şi din cam dosnica sală de conferinţe sînt copios bruiate de diverse muzici. De ce o lansare la Genocidul comunist (Albatros), unde au participat la un talk show improvizat, extrem de pasionant, domnii Boldur-Lăţescu, Filip Iorga, C-tin Ticu Dumitrescu şi Neagu Djuvara, alături de editoare şi de invitaţi, nu s-a făcut în spaţiul central, mi-e greu să înţeleg. Am discutat cu prietenii dacă nu cumva sînt prea multe lansări pe zi, inclusiv la cărţi proaste şi care sufocă fără rost atmosfera şi aşa încinsă. Părerile au fost împărţite, iar unii au spus că o lansare a unui anonim care nu interesează riguros pe nimeni e un bruiaj sonor inutil. Îmi place să cred totuşi că o lansare e ca sticla de şampanie spartă de vas înainte de primul drum pe apă. Cărţile trebuie să aibă şanse de pornire egale şi merită, toate, măcar o cupă de şampanie sonoră.

Un alt punct spinos şi frecvent pus în discuţie este preţul cărţilor. Există părerea bizară că o carte trebuie să fie dată aproape gratuit. Gheorghe Crăciun pomenea într-un articol că, încă din anii ’70, Mircea Nedelciu îşi făcea lucrarea de diplomă pe tema cărţii ca marfă. Ideea încă stînjeneşte pe mulţi. N-am să înţeleg niciodată de ce preţul la hainele din magazinele de pe Calea Victoriei, de pildă, nu îmbolnăvesc pe nimeni, sînt asumate ca un dat inevitabil (o bluză de vară, destul de urîtă, dar de firmă, 15 milioane de lei), chiar dacă produsul cumpărat azi nu mai poate fi purtat la anul, cînd moda se schimbă, în schimb cartea care, oricum, poate fi “purtată” şi peste 100 de ani, nu merită 150 de mii. Şi n-am să înţeleg de ce vinovată este cartea “scumpă” şi nu salariile din cale-afară de “ieftine”. Cum-necum, după buzunar, poftă şi profil, cei mai mulţi dintre vizitatori şi-au cumpărat cîte ceva pentru sezonul de iarnă. Au văzut ce se mai întîmplă în lumea cărţilor, s-au întîlnit cu titlurile-vedetă, mereu noi de la un sezon literar la altul, au luat autografe, fie şi pe un cartonaş de reclamă.

Ceea ce la Bookarest este Lăptăria lui Enache şi terasa Teatrului Naţional, la Gaudeamus lipseşte. Sînt totuşi trei locuri unde poţi să-ţi încarci bateriile calorice. Unul, cam ciudat botezat, Rotonda Eminescu, avea în prima zi sandviciuri cu şuncă de Praga şi caşcaval la 20.000 de lei. A doua zi, numai preţul şi titlul rămăseseră aceleaşi, şunca de Praga se transformase într-un produs imposibil de identificat, iar caşcavalul într-o jalnică brînză topită. Poate că au pus şi vînzătorii un ban deoparte pentru cărţi. Cafeaua era şi ea subţire pînă la transparenţă, iar apa minerală insuficientă, astfel încît, sîmbătă, cum am zis, zi de vîrf, pe la ora 3 după-amiaza, deja, erai obligat fie să bei bere (călduţă) fie să mori de sete. Un al doilea bufet şi mai mic, tot la parter şi un restaurant pe “Bulevardul lectura”, la oamenii de presă, cu chelneri care îţi tăiau apetitul erau singurele locuri unde te puteai aşeza să-ţi tragi sufletul. Dar nu vii la Tîrg ca să mănînci, să bei şi să stai pe scaun, ci ca să-ţi vezi de carte.



Epilog, unde prilej de mirare este



Din toate gafele făcute pe postul tv. Cultural, care a dat zilnic şi cam jalnic “Agenda Tîrgului Gaudeamus” una a fost, joi sau vineri, regină între toate: o spicheriţă inocentă a vorbit de Ionesco, pronunţînd prenumele în engleză: Iugin, Iugin Ionesco. Îţi vine să spui, ca-n Englezeşte fără profesor : “Du-te la cismărie şi fă ghete, ce cauţi la teatru?” Poate că n-ar strica un dram de cultură la unii dintre angajaţii de la Cultural.