Asta nu-i viaţă – mă pomenesc spunînd dimineaţa
cînd trupul scapă din noapte
Oho. Lucrările nopţii. Somnul toxic
Şi mintea stă în negura deasă ca toamna pe Someş
Iar sufletul – ca fîntîna de-acasă în care s-a scoborît tata pe scară
şi-a rînit-o de apă de nămol şi de toate
pîn-a dat de prund cu izvoare –
e o vederă goală

Gata: acuma fîntîna-i curată ca potirul
spunea
ţine scara ca lumea să ies odată afară
Şi ieşea. Ieşea la lumină
plin de tina neagră şi grasă
şi-aducînd în mîna lui stîngă o găleată vişinie de tablă
cu nămoluri dospite cu putori şi dohoturi

Gata – spunea – de-acuma apa o să izvorască iarăşi curată
şi pînă pe seară
cînd e adăpatul
fîntîna e plină
şi apa e bună şi-o să ne stîmpere setea
Gata. Am făcut-o şi pe-asta

Dimineaţa noi nu ne trezim laolaltă deodată
bolborosesc eu uitîndu-mă înspre mine
dimineaţa creierul meu stă în ceaţă pe vale
iar sufletul
meliţat ca un haldure de roţile beznei
se adună cu genunchii la gură
dedesubt
sub prundul tărcat al fîntînii
Nu mişcă: noaptea înfundă izvoarele
şi pivniţele au gura zidită

Iar în zori eu stau afară
ca vedera goală pusă cu gura în jos lîngă fîntîna secată

Gata: asta nu mai e viaţă – mă pomenesc spunînd
dimineaţa
cînd trupul scapă cu bine din somn şi din noapte
din lucrările beznei

şi sînt numai eu şi cu mine

4 decembrie 2011