Trecut-au cinsprezece ani (grande mortalis aevi spatium, spunea Tacit) de la mineriada din iunie 1990. Eliberarea lui Miron Cosma la 14 iunie 2005 a avut darul să amplifice indignarea faţă de incalificabilele acte de barbarie care s-au produs în 14-15 iunie 1990 la cererea expresă a puterii din acea vreme. Domnul Adrian Năstase şi-a manifestat de curând, în repetate rânduri, mirarea indignată că, după atâta vreme, se mai vorbeşte cu insistenţă despre acest eveniment şi că nu se discută în acest context despre alegerile din 20 mai 1990. Faptul că prima mineriadă a lui Miron Cosma stârneşte în continuare patimi este de înţeles: ea nu aparţine istoriei, ci este un eveniment de actualitate politică. Iar actualitatea politică se va menţine atâta vreme cât forţele care au determinat şi utilizat venirea minerilor în Capitală mai au încă un cuvânt de spus în viaţa politică a ţării. Orice ar spune corifeii PSD, întreaga mişcare a fost tipic bolşevică începând cu pregătirea ei propagandistică,"steagul verde legionar" arborat chipurile de forţele democratice, continuând cu dirijarea hoardelor de barbari aduse în Capitală spre sediile partidelor istorice, spre Universitate, spre redacţiile presei independente pentru a le distruge şi odată cu ele democraţia incipientă din ţara noastră; actualitatea unor evenimente istorice depinde de modul în care acestea se înscriu pe coordonate politice importante în prezent: la Roma în secolul I-II d.Cr., figura lui Alexandru Macedon stârnea mari controverse, deoarece tendinţele orientalizante manifestate de macedonean fuseseră adoptate de împăraţii ,răi" (Marcus Antonius, Caligula, Nero etc.), în timp ce tradiţionaliştii romani respingeau categoric încercările de deplasare spre Orient a centrului imperiului. Celebrul medievist francez Marc Bloch povesteşte că, în tinereţea lui, se discuta cu mare aprindere la Paris despre Revoluţia franceză, care era subiect de actualitate. în sudul Franţei, continuă Marc Bloch, Revoluţia franceză era privită cu indiferenţă, adică era considerată un fapt strict istoric, în schimb, războaiele religioase din Evul Mediu francez stârneau patimile! Un eveniment trecut este sau devine actual în măsura în care el prefigurează tendinţe prezente şi, posibil, viitoare; când nu mai manifestă asemenea valenţe, el intră exclusiv în sfera de preocupări academice şi literare. Atâta vreme cât persoanele şi grupările politice care au utilizat ,minerii" în scopuri politice pentru a impune o direcţie de evoluţie contrară interesului naţional vor continua să fie active, atâta vreme cât responsabilii atrocităţilor nu vor fi denunţaţi public prin sentinţe definitive, mineriadele vor fi subiect de actualitate.
Adrian Năstase readucea în discuţie alegerile din 20 mai 1990. Cred că trebuie să începem chiar mai înainte, anume cu zilele de 28 şi 29 ianuarie 1990. Atunci a apărut la lumina zilei direcţia pe care puterea ,emanată" înţelegea să se situeze: transformându-se în partid politic, deşi era în acelaşi timp atât adunare deliberativă, legislativă, cât şi putere executivă. Or, asta însemna ,pluralism în cadrul frontului", ,democraţie originală", adică perestroika. Ca răspuns la manifestaţia de protest organizată de partidele istorice renăscute, puterea emanată în loc să cultive dialogul, a adus în grabă hoarde primitive care au răcnit pe străzile unei capitale europene în 29 ianuarie ,noi muncim, nu gândim", ,noi nu ne vindem ţara", ,moarte intelectualilor". în asemenea condiţii mai putea cineva de bună credinţă sau un intelectual autentic să mai creadă în bunele intenţii ale FSN?
în faţa reacţiilor negative venite din străinătate, FSN a făcut unele concesii cosmetice, crearea CPUN ca adunare legislativă. în 20 mai au avut loc alegerile prezidenţiale şi parlamentare după o campanie în care violenţele fizice şi verbale din partea ,emanaţiei" au constituit nota dominantă. N-o fi fost fraudată numărătoarea voturilor în foarte mare măsură, dar rezultatul nu a reflectat voinţa ţării, deoarece organizatorii au ştiut să utilizeze cu mare eficacitate sentimentul de frică pe care comuniştii l-au inoculat populaţiei timp de aproape o jumătate de secol. I-am explicat lui Adrian Năstase acest lucru, poate îşi mai aminteşte, în ziua de 21 mai, când Radio France International a organizat la Teatrul Naţional o masă rotundă, la care au participat o doamnă economistă, o studentă, nu le mai ţin minte numele, dar amândouă excelente, şi purtătorul de cuvânt al FSN, Adrian Năstase şi subsemnatul. Cele două doamne şi cu mine i-am amintit purtătorului de cuvânt multele nereguli ale procesului electoral, dar, mai ales, arătându-i Piaţa Universităţii, la acea dată încă plină de studenţi, că este o greşeală fundamentală ignorarea voinţei tineretului. Scurtă vreme mai târziu i-am reafirmat lui Adrian Năstase aceste adevăruri elementare într-o controversă pe care o avurăm la postul de radio Europa Liberă.
Evident, puterea n-a vrut să urmeze calea interesului naţional. între timp, Piaţa Universităţii s-a schimbat radical după alegeri. Era clar că trebuia găsite alte metode pentru a readuce România pe coordonata tradiţiei ei europene. Studenţii se retrăsese din piaţă şi au anunţat că vor reveni în fiecare joi între orele 17-19 pentru a-şi exprima idealul lor politic. Pe zi ce trecea erau mai puţini oameni în zonă. încă puţin şi acea formă de protest se stingea de la sine. Dar, în bun spirit bolşevic, puterea, care a refuzat permanent dialogul, şi-a pierdut răbdarea şi a ordonat poliţiei degajarea pieţii. în ziua de 13 mai, pe la ora patru, forţele de ordine au năvălit cu o incredibilă brutalitate. Cum se potriveşte afirmaţia că poliţiştii n-au făcut altceva decât să-i ia la goană pe cei câţiva ,golani" aflaţi în greva foamei cu spargerea chepengelor de la lifturile blocurilor din zona Universităţii? Ce rost a avut năvala în blocuri, ce rost bătutul în uşile apartamentelor cu bocancii? Cum stăteam în zonă, am fost martorul acestor fapte. Am văzut cum vajnicii apărători ai democraţiei spărgeau cu răngi de fier uşa de fier forjat a unui bloc care era închisă permanent noaptea; am văzut cum şeful spărgătorilor se uşura în văzul lumii, în timp ce ordona distrugerea uşii din Dumnezeu ştie ce motive.
Escaladarea violenţelor în acea zi, provocările puse la cale de forţele de ordine sunt cunoscute şi, multe din ele dovedite, chiar şi penibila diversiune pusă la cale de televiziune. Piaţa Universităţii se afla iarăşi ocupată, dar nu de foarte multă lume. La un moment dat au venit nişte ,golani" care le-au spus ceva celor din piaţă; n-am putut auzi ce; scurtă vreme după aceea piaţa s-a golit; unul din protestatari plecând a exclamat: ,Asta-i democraţie?".
în zona Intercontinentalului n-a mai rămas nimeni! Minerii au venit într-o piaţă goală făcând un zgomot imens cu bâtele şi răngile din dotare. Apoi au urmat scene de groază: cine trecea pe acolo era imediat luat la ochi şi, dacă avea un aspect mai intelectual, dacă era o femeie mai îngrijită, agresiunea fizică se declanşa automat; de multe ori urma arestarea. La ora opt m-a sunat la telefon Radio France şi am fost întrebat dacă accept un interviu în direct; am fost de acord şi n-am făcut altceva decât să povestesc ceea ce vedeam pe fereastră: se vedeau scene demne de un film horror; mărturisesc că am fost atât de stupefiat de spectacolul cumplit, încât franceza mi-a fost destul de deficitară.
Opresc aicea povestirea. Cred că este suficient. Mai vreau să subliniez un singur lucru: acţiunea iresponsabilă a televiziunii: ne-au fost arătate figuri patibulare care explicau cum s-au găsit droguri la ţărănişti, ba chiar a apărut un individ care a susţinut că puţine zile mai înainte a fost târât cu forţa în sediul PN}CD unde i s-au injectat droguri; la liberali s-a găsit o maşină de falsificat bani, iar la Universitate arme! Fără comentarii.
Sic rebus stantibus, este greu să uităm fapte demne de comuna primitivă. Din nefericire, interesul promotorilor şi apărătorilor mineriadelor a rămas neschimbat de o jumătate de secol: controlul politic cât mai adânc posibil asupra societăţii şi oamenilor. Total în vremea comunismului, controlul s-a menţinut în forme din ce în ce mai atenuate - ce să-i faci, spiritul timpului este altul - până în zilele noastre. Vechiul sistem dă o teribilă bătălie pentru supravieţuire. Mineriadele au fost un episod al acestei bătălii. Azi ea se concretizează prin încercarea de blocare a reformelor. Corupţia a fost ridicată la rangul de politică de stat în vremuri comuniste, continuatorii mentalităţii comuniste se străduiesc din răsputeri să oprească sau să anuleze în fapt legile necesare pentru combaterea acestei moşteniri bolşevice.
Câtă vreme acest spirit va fi precumpănitor în PSD mineriadele vor fi mai departe de actualitate politică. România are nevoie de un partid social-democrat autentic. Până în 2000 a existat un asemenea partid cu rădăcini adânci în tradiţia românească, condus de Sergiu Cunescu, şi anume Partidul Social Democrat Român. Acesta a preluat ştafeta de la generaţia lui Titel Petrescu, care s-a opus bolşevizării ţării, de la social-democraţii torturaţi şi asasinaţi în lagărele comuniste (de pildă Flueraş). Dacă PSD vrea cu adevărat să fie un partid social-democrat, apoi el trebuie prin fruntaşii săi, mai ales Geoană şi Năstase, să condamne mineriadele şi pe autorii lor în termenii categorici în care a făcut-o Sergiu Cunescu şi să tragă consecinţele care se impun. Abia atunci aceste evenimente vor începe să devină doar fapte istorice.
