Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cronica Plastică:
Transcendentă de Pavel Şuşară



După multi ani de absentă si de uitare, casa Kalinderu reintră spectaculos în circuitul cultural bucurestean. Acest fapt a fost posibil prin colaborarea Ministerului Culturii, detinătorul spatiului, cu Fundatia Anastasia, cea care i-a redat acestuia o functie culturală foarte apropiată de cea căreia i-a fost destinat de către celebrul său proprietar. Adică el a devenit, cel putin pentru moment, locul unei importante expozitii de artă. Chiar dacă exponatele de acum nu fac parte din colectia initială, nu poartă semnele acelor vremuri si nici coordonatele viziunii de colectionar a lui Ion Kalinderu, ele fac parte, într-o măsură semnificativă, tot dintr-o colectie de artă - colectia Fundatiei Anastasia -, reprezintă o perioadă istorică determinată - cea contemporană - si se supun unei viziuni artistice si morale usor de recunoscut - aceea a pictorului, si nu numai, Sorin Dumitrescu. Numită, cu o motivatie teoretică bine tintită, Rudenie si patrimoniu, această expozitie are cîteva caracteristici care o individualizează decis în peisajul expozitiilor curente din România. Mai întîi, o individualizează faptul că ea nu este o expozitie curentă. Desi, la prima vedere, ar putea trece drept o simplă expozitie de grup, si nu una de grup foarte larg, în intentii si în fapt ea este una de atitudine si de promovare. ăn mod explicit, expozitia exprimă o atitudine artistică de tip spiritualist, cu accente crestine si neobizantine, iar din punct de vedere fenomenologic si formal ea prelevează acel tip de discurs care poate fi acreditat prin memoria istorică si prin recursul la patrimoniu si la traditie. Cei nouăsprezece artisti ale căror lucrări sînt prezente în expozitie - Ioana Bătrânu, Gheorghe Berindei, Horia Bernea, Sorin Dumitrescu, Constantin Flondor, Marin Gherasim, Paul Gherasim, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Henry Mavrodin, Mihai Horea, Dan Mohanu, Adrian Pârvu, Horia Pastina, Mihai Sârbulescu, Mircea Tohătan, Aurel Vlad, Bogdan Vlădută si Vladimir Zamfirescu -, sînt mai degrabă exponenti decît individualităti, mai curînd forme de maniferstare a unui spirit decît universuri ireductibile. Prin selectia lucrărilor, prin circuitul expozitional si prin panotarea propriu-zisă, mesajul acestei expozitii este atît de pregnant încît el se poate dispensa de o serie de artisti de primă importantă, care se înscriu profund în acelasi orizont, fără ca această absentă să fie sesizabilă. Desi lipsesc de aici Vasile Gorduz, Silvia Radu, Sorin Ilfoveanu, Stefan Câltia, Mircea Roman, Florin Mitroi, Dup Darie, Laurentiu Mogosanu si altii, tendinta estetică explicită si ideologia artistică subcutanată nu sînt în nici un fel perturbate. Prin acest enunt axiomatic, prin această conturare fermă a unei tendinte spirituale cu o mare continuitate în viata publică românească, expozitia de la Kalinderu nu este atît o expozitie temporară - si cu atît mai putin o expozitie a unor artisti importanti -, cît o expozitie permanentă cu caracter doctrinar, veritabil nucleu al unui muzeu de artă contemporană, conceput în perspectivă traditionalist- spiritualistă. Asa cum, platonic, Nichita Stănescu spunea că poetul nu este decît o moasă de tară, prin al cărei ceremonial transcendenta se încorporează în text, Sorin Dumitrescu afirmă inplicit că individualitatea artistică se resoarbe în transparenta sursei si că gestul individual este deplin doar dacă el se găseste la capătul unei mecanici divine. Citită în această cheie doctrinară si privită în ordinea ei interioară de o coerentă impecabilă, expozitia Rudenie si patrimoniu este unul dintre cele mai importante evenimente culturale din ultima vreme.
ăn al doilea si în ultimul rînd, expozitia se individualizează prin discursul muzeografic si prin structurarea ei propriu-zisă. Pot fi percepute, din acest punct de vedere, două coordonate majore: prima, care ar putea fi numită coordonata verticală a expozitiei, se referă la succesiunea fizică a lucrărilor, la ierarhizarea lor în spatiu si la componenta simbolică derivată de aici, iar cealaltă coordonată, cea orizontală, se identifică în relatia directă dintre lucrări, în dialogul lor simultan si nemijlocit. Din punct de vedere strict spatial, expozitia se întinde pe două niveluri după ce traversează si zona intermediară a scărilor, iar discursul ei simbolic urmăreste îndeaproape acest vector. Astfel, miscarea în interiorul expozitiei este una anagogică, înăltătoare si ea urmăreste marile ierarhii ale lumii însăsi. Registrul inferioar, cel pe care îl impune ca atare parterul, este populat cu personajele butaforice, pe jumătate tragice, pe jumătate grotesti, ale lui Aurel Vlad. Ele reprezintă, în economia întregului, palierul gregaritătii, împărătia amorfului si a masificării. Exploatată subtil, scara preia ascensional, ca un fel de purgatoriu, această viermuială infernală de trupuri si privitorul este descărcat direct în ceremonialul imponderabilelor de la etaj, acolo unde se întîlnesc si se armonizează nu numai autori, stiluri si viziuni disperse, ci si timpuri istorice si forme de gîndire diferite. În mod simbolic, acest spatiu este acela al împăcării, un loc în care materia se mîntuie si spiritul se devoalează. Pornind de la un material diferentiat în fond, de la tonusuri mentale ireductibile si de la o multitudine de formule expresive, Sorin Dumitrescu a imaginat, asemenea presocraticilor, un Univers finit, de o ireprosabilă acuratete, înlăuntrul căruia marile concepte si cele mai înalte abstractiuni îsi găsesc corespondentul lor particular si determinat. ănsă, în ciuda gravitătii ei metafizice si a proiectului spiritual pe care si-l asociază, expozitia lui Sorin Dumitrescu are multe elemente de jubilatie ludică, preluate parcă direct din recuzita unei naratii postmoderne. În această conventie intră deopotrivă înscenarea unei cosmogonii de tip cultural, introducerea obiectelor în subtile jocuri intelectuale (asocierea lui Pallady cu Ioana Bătrânu, de exemplu), exaltarea sincroniei în detrimentul diacroniei si, finalmente, integrarea tuturor lucrărilor, prin anularea oricăror specificităti rebele, într-o demonstratie unitară. Mai mult decît oricare dintre actiunile anterioare ale lui Sorin Dumitrescu, acestă expozitie dezvăluie un lucru fundamental: programul spiritual-crestin al Anastasiei este, întîi de toate, o proiectie culturală, o recuperare, un joc rafinat si grav. Dacă mîntuirea asteaptă sau nu la capătul lui, rămîne de văzut. Ceea ce se stie însă sigur este faptul că întreg instrumentarul de lucru face parte din inventarul celei mai stricte actualitătii si că aparenta constrîngere este un vast spatiu al libertătii.