Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Cartea Straina:
Traduttore tradittore ... de Andreea Deciu




Avertizez de la bun ănceput, cu riscul de a deveni excesiv de redundantă cu titlul articolului meu, că ăn cele ce vor urma mă voi ocupa de traduceri, nu de ideile propriu-zise dintr-un text. ăn cursul anului trecut a apărut, la Editura Omniscop, un volum Kierkegaard intitulat Maladia mortală, tradus de George Popescu. Am semnalat ăn "România literară" toate traducerile apărute ăn româneste din Kierkegaard (mă refer la cele publicate de Editura Masina de scris), asa că m-am grăbit, la momentul respectiv, să citesc si acest volum, cu găndul de a-l prezenta cititorilor. Entuziasmul mi-a fost ănsă brusc retezat cănd am băgat de seamă, aproape cu incredulitate initial, că traducerea fusese făcută din italiană. Din acea clipă nici nu m-am mai ostenit să citesc cartea: mi se pare inadmisibil să preluăm opera unui filozof de calibrul lui Kierkegaard printr-o filieră intermediară. Daneza nu este, la urma urmelor, o limbă atăt de exotică si de depărtată, nădăjduiesc, ăncăt să fie imposibil a ne găsi traducători. Nu spun nimic nou atunci cănd atrag atentia că orice matrice lingvistică e ămbibată ăn presupozitii culturale si intelectuale, că, vorba lui Bahtin, limbajul e dialogic, si ca atare ăn orice text se regăsesc mai multe voci, sosite dintr-o anumită traditie de găndire. Traducerile nu sănt fidele, lucru stiut prea bine, dincolo de standardele cerute ale acuratetii există, inevitabil, un fundal imanent de trăsături stilistice si de reflexe intelectuale, indisociabil legate de orizontul mental al unei traduceri anume. Reiau, aproape jenată de truismul spuselor mele, chestiuni evidente, tocmai pentru a explica decizia de a ignora cu desăvărsite textul tradus de George Popescu. Iată că, spre mirarea mea, o altă editură, nici mai mult nici mai putin decăt celebra Humanitas, publică un volum Kierkegaard tradus din limba germană. Lesne de ănghitit gălusca, pentru că parcă nu mai e o discrepantă atăt de mare, precum ăn cazul italianei. Si totusi, un lucru să ne fie limpede: Kierkegaard nu a scris textul cu pricina ăn limba germană. A fost un cunoscător desăvărsit al germanei, de asemenea un cunoscător desăvărsit al filozofiei germane, de care a si fost influentat si asupra căreia la răndu-i avea să exercite o importantă influentă, a inserat ăn unele dintre textele sale echivalentul german pentru anumite concepte fundamentale ale găndirii sale, dar nu a scris ăn germană. Dacă vrem să fim rigurosi, si o cultură ăsi păstrează demnitatea prin rigoare, ăntre altele, nu văd de ce am acorda mai multă atentie unei variante Kierkegaard preluată din limba germană decăt uneia preluată din italiană.

Ce mă nedumireste si mai tare e că Editura Humanitas a ales spre traducere exact acelasi text ca si Omniscop. Astfel se face că acum avem două versiuni ale unei importante scrieri apartinănd unuia dintre cei mai mari filozofi din traditia Vestului, nici una ănsă din limba originală. Fără ăndoială, una dintre ciudăteniile unei culturi dezordonate si cu dezamăgitoare ănclinatii spre impostură.

Motivul pentru care am citit, totusi, Boala de moarte. Un expozeu de psihologie crestină ăn vederea edificării si a desteptării, ăn traducerea Mădălinei Diaconu, desi nu am citit Maladia mortală. Eseu de psihologie crestină ăntru edificare si desteptare ăn traducerea lui George Popescu, e strict retoric, tine de prestigiul Editurii Humanitas, un prestigiu dobăndit tocmai prin traducerile din filozofie. Povara persuasiunii, ănsă, ăn acest caz, e mult mai mare. Altfel spus, Mădălinei Diaconu, traducătoarea, i-a revenit greaua misiune de a convinge cititorii că textul pe care li-l pune la dispozitie e fidel, ăn spiritul filozofiei kierkegaardiene, desi nu e preluat din limba ăn care a fost initial scris. Orice traducere se luptă cu un demon/ănger al originalului, si de fapt ănsăsi această luptă e o miză de lectură, ăn măsura ăn care ea poate revela, uneori, ăn situatiile fericite, o ăntălnire spirituală, o congeneritate fericită si fertilă, care mai tărziu va germina, sperăm, idei noi, pe sol autohton. ănsă traducerile ăn sine au de depăsit un dificil obstacol retoric: cititorii trebuie convinsi, cumva, că au acces la original, că filtrul tălmăcirii nu le ascunde nimic, nu ăi ănseală, oricăt ar sti, cei mai lucizi dintre ei, că toate acestea nu sănt decăt iluzii. Sănt iluzii esentiale, pe care un bun traducător se pricepe să le ăntretină. Obstacolul, ăn cazul traducerii lui Kierkegaard din germană este, evident, de două ori mai greu de trecut, pentru că avem de-a face cu un dublu filtru, ceea ce inevitabil ne poate depărta de spiritul textului original.

Spre lauda sa, traducătoarea Mădălina Diaconu e constientă de situatia ăn care se află. Mai mult decăt atăt, prefata si nota pe care le semnează reprezintă eforturi retorice explicite de a legitima versiunea pe care o oferă cititorilor. ăn prefată, Mădălina Diaconu ăsi elaborează atent un ethos convingător, de cunoscătoare atăt a scrierilor lui Kierkegaard, căt si a pozitiei sale ăn contextul intelectual al vremii, precum si a unei literaturi critice, ce-i drept scrisă ăn spatiul german. Prefata e scrisă fără vreun fel de strălucire literară, corect si sec, dar e extrem de instructivă. Detaliile biografice, interpretarea originală a unora dintre ele, analiza subtilă a filozofiei lui Kierkegaard, asociatiile ăntre ideile sale si ale altor gănditori - toate acestea presupun o reală si admirabilă eruditie. Ca cititor, capeti impresia, citind prefata, că esti ăn compania unui expert, ceea ce reprezintă primul pas ăn suspendarea neăncrederii atunci cănd citim traduceri, dacă ămi e permis să parafrazez un concept de teorie literară.

ăn Nota traducătorului, Mădălina Diaconu apelează la o altă strategie de elaborare a ethosului, una mai putin spectaculoasă, dar mai eficientă retoric decăt prima: onestitatea modestă. Atrăgănd singură atentia cititorului că prezenta traducere nu e făcută după original, ea ăsi comunică implicit buna credintă, chiar un anumit altruism intelectual care o determină să spere că ăntr-un viitor apropiat vom avea o traducere din daneză, pănă la a cărei aparitie propria ei tălmăcire urmănd să servească drept "variantă provizorie". Abia astept, ănsă, ăsi descoperă retorica justificatoare a traducătoarei cele două fete, nu neapărat gemene: una a necesitătii, cealaltă a legitimitătii. Pe de o parte ni se spune că avem de-a face doar cu o variantă provizorie, un substitut temporar cu care să ne alinăm curiozitatea si ignoranta pănă cănd se va găsi un traducător de daneză cunoscător totodată si al filozofiei lui Kierkegaard; pe de altă parte, săntem consolati cu argumente de tipul "Kierkegaard cunostea perfect limba germană", "Kierkegaard a fost influentat de romantismul literar german si de filozofia clasică germană". Necesitatea dublată de legitimitate creează, cumva, impresia unei anumite urgente, a unei presiuni care se cerea rezolvată. Astfel că, Boala de moarte capătă haloul unui text care trebuia tradus, căt mai grabnic, si care implicit trebuie citit, asa cum e.

De necontestat, atăt destoinicia retorică a traducătoarei, căt si competenta sa filozofică. La drept vorbind, aproape că m-a convins, nu prin argumentele pe care le foloseste, ci prin ănsusi faptul că, confruntată fiind cu o sarcină mai dificilă decăt alti traducători, e de presupus că a fost obligată să fie si mai scrupuloasă, pentru a suplini ăntr-un fel deficitul de ăncredere cu care inevitabil a pornit la drum. ăntr-adevăr, dacă Boala de moarte reprezintă traducerea editiei germane Die Krankheit zum Tode (Meiner Verlag, Hamburg, 1995) semnată de Hans Rochol, Mădălina Diaconu a consultat si alte versiuni celebre, din germană precum si din franceză, consultăndu-se, de asemenea, si cu George Popescu. E posibil ca acest efort filologic de recuperare a sensului prin cuprinderea altor interpretări să aibă sanse de reusită chiar mai mari decăt apelul direct la original. Notele traducătoarei Mădălina Diaconu ămi confirmă ăn mare măsură bănuiala. Ample, analitice, apte de a da seama perfect de complexitatea temei si de a aduce importante lămuriri conceptuale si terminologice, notele acestea salvează, categoric, editia de fată de la impostură. Cu Boala de moarte cultura română căstigă ăncă un text kierkegaardian, chiar dacă o face pe ocolite. Supărător este doar faptul că e un Kierkegaard greoi si obscur pe alocuri din pricina unui tribut plătit sintaxei germane.

Nu as avea de unde să stiu dacă nu cumva acestea sănt trăsăturile stilistice ale lui Kierkegaard, si nu stăngăciile traducerii, pentru că nu am citit originalul. Dar am citit Legitimitatea estetică a căsătoriei, precum si mai recentul Concept de anxietate, acesta din urmă tradus de Adrian Arsinevici pentru Editura Amarcord. Adrian Arsinevici reconstituite un temperament stilistic kierkegaardian remarcabil diferit de cel din Boala de moarte, mult mai usor de urmărit, mai elegant, cu subtile ironii si o splendoare poetică a argumentatiei. Cele două cărti, Conceptul de anxietate si Boala de moarte au multe ăn comun, conceptual si tematic, ele trebuie citite ămpreună, nu ca experiment de lectură a unor traduceri, ci pentru că filozofia kierkegaardiană ne-o cere. Cu toată reusita retorică a Mădălinei Diaconu, cu toate că ideatica din Boala de moarte e mai spectaculoasă, volumul publicat de Editura Amarcord are rigoarea profesionalismului. Adrian Arsinevici justifică pe căteva pagini doar alegerea cuvăntului din titlu, anxietate, invocănd etimologii, tălmăciri ăn alte limbi, filiere intelectuale din alte discipline. Mai putin clară mi-a fost decizia editurii sau/si a traducătorului de a include si un Cuvănt ănainte semnat de Villy Sorensen, apărut ăn editia din 1961 a textului filozofului, care mi s-a părut datat ca idei si ton, mult mai putin interesant decăt observatiile lui Arsinevici.


Soren Kierkegaard-Boala de moarte. Un expozeu de psihologie crestină ăn vederea edificării si a desteptării, traducere din germană, prefată si note de Mădălina Diaconu, Editura Humanitas, Bucuresti, 1999, 248 pagini, pret nementionat.


Soren Kierkegaard-Conceptul de anxietate, traducere din limba daneză de Adrian Arsinevici, Editura Amarcord, Timisoara, 1998, 248 pagini, pret nementionat.