Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Polemici:
Tobosarii timpurilor noi de Daniel Cristea-Enache

E imposibil să nu fi întâlnit măcar o dată în viaţă - la un seminar universitar sau la un barbecue, într-un compartiment de tren ori la piaţă, în faţa unei tarabe - genul acela de om pisălog care intră în vorbă cu cetăţenii cumsecade pentru a le împărtăşi preţioasele lui cunoştinţe. E suficient ca, scoţând banii din buzunar pentru kilogramul de roşii râvnit, să ai un moment de ezitare, pentru ca pisălogul să-l prindă şi să-l speculeze la maximum, transformându-l într-o durată nedeterminată. Dai să spui ceva, vrei să pleci, îţi dregi vocea, te uiţi cu subînţeles în altă parte; degeaba! O dată prins în plasa interlocutorului locvace, trebuie să-i satisfaci apetitul de a vorbi mult şi inutil, competent ori amatoristic, despre câte în lună şi în stele. Până când nu apare la orizont o altă potenţială victimă, vei traversa împreună cu asasinul logoreic cele mai variate domenii ale cunoaşterii, vei fi supus la paralele socio-culturale, vei urca spre izvoarele antice ale ştiinţei corpurilor cereşti şi vei coborî, cu literatura şi celelalte arte, spre delta (non)valorilor contemporane. Zăpăcit, turmentat, strângând cu sfială la piept punga cu roşii, vei pleca într-un târziu către casă, cu capul greu şi umerii gârbovi. ştiinţa universală, pe care preopinentul a învârtit-o pe deget, te apasă ca o povară. Celor care vor să-şi încerce limitele în acest fel le recomand articolele şi intervenţiile publice ale lui Cătălin Avramescu, analist şi moderator TV, doctor în filozofie şi sociolog, cercetător şi bursier, profesor de ştiinţe politice şi editorialist, stâlp al societăţii civile şi partener media la diferite evenimente culturale. În această ultimă calitate, Cătălin Avramescu a animat trei emisiuni înregistrate ale postului Realitatea TV, din ciclul Zece pentru România. Dacă n-aş fi participat, la rândul meu, la aceste emisiuni (în calitate de critic literar şi coordonator al unei colecţii de "Scriitori români" la Corint), numele dlui Avramescu nu mi-ar fi spus mare lucru. Nu putem să le ştim pe toate; şi, oricum, cunoştinţele pe care le acumulăm urmează un vector al priorităţilor. Domnul cu pricina venea, în ce mă priveşte, mai la coada cozii. Dar Cătălin, viclean copil de casă, n-a avut răbdare să aştepte. A ţinut să iasă în prim-plan, cu un deget rotit acuzator în toate direcţiile, debitând nişte formidabile gogomănii şi devenind, astfel, greu de uitat. În emisiunea dedicată avocaţilor, ne-a explicat că toţi avocaţii din România sunt corupţi, în cârdăşie cu infractorii potenţi. În cea consacrată arhitecţilor, ne-a arătat că întreg Bucureştiul e un kitsch monstruos, din cauza breslei arhitecţilor, în întregul ei. Cât despre scriitori... Ce era la gura dlui Avramescu nu poate fi parafrazat cu una, cu două. Nişte rentieri cu ifose, defazaţi în raport cu noile realităţi, dinozauri ori nostalgici ai vechiului regim, responsabili pentru confuzia de valori din societatea noastră. Cum pot figura scriitorii români contemporani în manualele alternative, se întreba retoric şi funambulesc dl Avramescu, când studenţii n-au citit încă Biblia şi Shakespeare? Degeaba încerca Iulia Popovici (celălalt partener media) să-l tragă de mânecă pe filozoful înfierbântat, explicându-i că sunt - totuşi! - materii, programe şi manuale diferite... Retorul o ţinea pe-a lui, stârnind ilaritatea celor prezenţi, dar arătându-se mândru de postura lui de intelectual problematizant. Poate că n-am înţeles eu subtilităţile lui Cătălin Avramescu; sau, poate, i-am deturnat cu perfidie sensul propoziţiilor lui pline de miez. Să-l lăsăm, atunci, să se exprime liber şi fără intermediari, în paginile noii serii a revistei "Cuvântul" (nr. 10, octombrie 2006) - şi cu regretul de a nu putea cita integral halucinantul articol Tobele francofoniei: "N-am nimic împotriva celor care compun poezii sau cântă la harpă. Dar aceste lucruri, oricât de onorabile ar fi, se află la marginea culturii. E o măsură a decăderii culturale a acestei societăţi că am ajuns să socotim un concert de tobe sau un happening urban ca Ťmanifestări culturaleť. De la originile sale clasice, cultura presupunea o cultivare a individului, o schimbare a orientării sale interioare. Către ce? Către adevăr, în primul rând. De aceea, oamenii de cultură în Occident sunt alţii decât performerii de pe strada mahalalei noastre culturale. Ei sunt istorici, filozofi, jurişti sau sociologi. Dar, în primul rând, ei sunt savanţi. (...) Eu m-am format, probabil, şi datorită şansei, într-un mediu în care Ťa fi cultivatť nu presupunea, în primul rând, să mergi la operă sau la un cenaclu literar. De altfel, asta intra, altădată, la capitolul Ťdivertismentť, nu Ťculturăť. şi sunt uimit să văd în jurul meu oameni pentru care sociobiologia sau istoria economică este (sic!) mai străină decât Cabala, în vreme ce se proclamă Ťoameni de culturăť. (...) Am trecut zilele acestea prin piaţa din faţa Ateneului şi am constatat că primăria patronează o nouă Ťmanifestare culturalăť, cu cârnaţi şi muzică. Un festival al berii. N-am mai stat să mă uit după criticii literari, dar, ştiindu-i bine, am o presimţire că nu rataseră evenimentul". Adevărul e că ne-a zis-o... Criticii literari poartă vina pentru îngusta şi deviata înţelegere a culturii. Poezia şi muzica sunt la marginea acesteia - cum de n-am înţeles până acum un asemenea adevăr elementar? Noroc cu istoricul, filozoful, juristul, sociobiologul, dar, în primul rând, savantul Cătălin Avramescu, care porneşte de la tobele francofoniei şi face această originală ierarhizare a domeniilor, pentru a încheia, în chip logic, cu evocarea unei manifestări cu cârnaţi şi muzică din faţa Ateneului. Incursiunile sale în istoria culturii sunt la fel de preţioase, prin ineditul isteric al manifestării, ca şi descripţiile făcute actualităţii fierbinţi. Precum în emisiunile de la Realitatea TV, specialistul multilateral dezvoltat şochează printr-o gândire dezarticulată ambalată într-un discurs rezolut. Nu contează ce aberaţii lansezi, esenţial este s-o faci rapid, rostogolind vorbele şi amestecând bucăţele de adevăr cu un toptan de enormităţi. Hiperbola grosieră, simplificarea obtuză, generalizarea absurdă sunt operaţiunile intelectuale predilecte ale acestui analist improvizat, care vorbeşte cu emfază despre lucruri pe care nu le stăpâneşte şi caracterizează într-un stil de mahala scriitori pe care nu i-a citit. Adevărul e că scriitorii noştri au măcar o calitate: irită. Nu sunt citiţi, dar sunt citaţi la tot pasul. Nu sunt înţeleşi, dar sunt mereu monitorizaţi. Nu merită interesul nostru, şi totuşi, din articolele ţâfnoase pe care le scriem, rezultă că activitatea lor ne preocupă. Dacă se arată indiferenţi la mecanismele pieţei şi pledează pentru turnul de fildeş, nu-i bine; dacă se implică în politica militantă, iarăşi nu-i bine; dacă nu pun preţ pe autopromovare, îi numim anchilozaţi; dacă, dimpotrivă, caută să devină mai vizibili, le aruncăm de la înălţimea staturii noastre un hârdău cu zoaie în cap. Ce vrem, prin urmare, de la scriitorii care au ghinionul să ne fie contemporani? Am citit şi am recitit articolul din "Gândul" al Cristinei Modreanu (nr. 464, 3 noiembrie 2006), intitulat graţios şi cu lacune gramaticale Indispensabilii scriitori (ilor), şi n-am reuşit să înţeleg nici miza, nici vulgaritatea autoarei. Am împărţit destulă vreme coloanele "Adevărului literar şi artistic" cu această tânără şi talentată colegă de generaţie, pentru a-i putea observa şi meritele, şi defectele. Dacă scrisul lui Cătălin Avramescu era până de curând o pată albă pe harta achiziţiilor mele culturale, cronicile de teatru ale Cristinei Modreanu îmi erau cunoscute - şi le citesc şi acum cu interes. În schimb, am parcurs cu un interes descrescător comentariile sale literare: dezinvolte în expresie, dar precare în fondul de cunoştinţe rulat şi previzibile în concluzii. Şi Cristina Modreanu vorbeşte cu nonşalanţă despre scriitori a căror operă n-o cunoaşte, şi ea vehiculează câteva clişee răsuflate legate de inaderenţa autorilor autohtoni la o societate în mişcare, în evoluţie, în marş continuu. Şi ea şi-a făcut lecturile - atâtea câte sunt - pe fast forward, presată de felurite obligaţii (neîndoielnic mai importante), dar cu dorinţa arzătoare de a fi conectată la ceea ce "se poartă" pe bulevardul literelor. Înţeleg, deşi nu aprob, toate acestea. Poate că ambiţioasa mea colegă va parcurge şi ea, odată şi-odată, acel traseu de la simulare la stimulare despre care vorbea optimistul Lovinescu. Ceea ce nu pot să pricep nicicum este ironia joasă cu care Cristina Modreanu "comentează" o întâlnire la care n-a participat: aceea de la Clubul Prometheus, cu tema "Să ne cunoaştem scriitorii" (nu e din pacate, prima oară). La finalul unui articol confuz şi prost scris, autoarea îi îndeamnă pe scriitorii români "să-şi scoată indispensabilii la vedere, doar-doar o să devină şi ei VIP-uri repede şi sigur". Mă întreb: ce-i mai penibilă aici, stilistica ori "concepţia" după care Anglia s-ar putea dispensa de Shakespeare, Italia de Dante şi de Boccaccio, România secolului 19 de Eminescu şi de Caragiale. Cred că şi gândul, şi expresia se plasează la acelaşi nivel. Aproape că nu mai contează i-ul în plus din titlu, o virgulă pusă între subiect şi predicat ("onorabilii, pornesc pe drumul anevoios al autopromovării") ori construcţia SF "Ťpoiana lui Iocanť ţinută aseară într-un club bucureştean". Rămâne gustul amar al acestui comentariu. Şi gustul acru al strugurilor, adică al operelor literare: un divertisment pe care Cătălin Avramescu l-a ocolit şi pe care Cristina Modreanu l-a încercat cu degetul. D

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara