Desfăşurat în perioada 2-23 octombrie a.c., sub patronajul Consiliului Judeţean şi al Filarmonicii "Transilvania"şi finanţat de către Ministerul Culturii şi de către Primăria şi Consiliul local din Cluj, Festivalul "Toamna muzicală" - ajuns la cea de-a 43-a ediţie - a reunit, pe lângă Corul şi orchestrele Simfonică şi de Cameră ale Filarmonicii "Transilvania", Ansamblul de muzică veche "Flauto dolce", Cvartetul "Transilvan" şi formaţia de 12 violoncele, "Serenadă în cheia fa", toate din Cluj-Napoca, ansamblul Trio "Contraste", "La follia baroque ensemble" din Timişoara, precum şi o serie de solişti şi dirijori, fie stabiliţi în oraşul de pe Someş - dirijorul corului Filarmonicii, Cornel Groza, violonista şi dirijoarea Ana Bogăţilă şi pianistul Daniel Goiţi -, fie formaţi la Academia de Muzică "Gheorghe Dima", dar rezidenţi în Elveţia (Nicolae Moldoveanu, soprana Liliana Nichiteanu şi Emerik Kostyák) sau Germania (violonistul Andrei Ágoston). Printre oaspeţii de onoare s-au numărat dirijorul Cristian Mandeal, soprana Cristina Iordăchescu, dirijorul german Ferenc Gábor, care a condus Corul şi Orchestra Filarmonicii "Transilvania" în concertul de închidere, printre ai cărui solişti s-au regăsit soprana Darázs Renáta, contraalta Rajk Judit şi tenorul Bubnó Tamás din Ungaria. Fără să aibă fastul şi diversitatea repertorial-interpretativă din perioada 1975-1990, de pildă, pe care o cunosc în detaliu, ediţia din acest an a reuşit, totuşi, să spună "mult în puţin", mizând în special pe aspectul cameral al programelor, dar şi pe concentrarea unui grup de artişti de o calitate incontestabilă, autohtoni în marea lor majoritate. Programul a fost alcătuit într-o manieră ciclică aş spune. Corul şi Orchestra Filarmonicii clujene au deschis şi au închis festivalul, fiecare cu câte o partitură, mai puţin sau deloc cântată, din creaţia lui Joseph Haydn: Nelson Messe în re minor, Hob. XXII:11, în concertul inaugural, din 2 octombrie şi Harmonienmesse, Hob. XXII:14 în ultimul concert, din 23 octombrie. În interior, s-au succedat Ansamblul "Flauto dolce", specializat în transcrierea şi interpretarea muzicii baroce, din Transilvania şi Europa, corul Filarmonicii clujene cu lucrări a cappella, de la Haydn la Saint-Saëns şi de la Grieg, Ravel, Poulenc, la Sigismund Toduţă, Cornel }ăranu, Adrian Pop, Trio "Contraste" (Ion Bogdan Ştefănescu, flaut, Sorin Petrescu, pian, Doru Roman, percuţie) - prezent şi în Festivalul Internaţional "George Enescu" - şi care a optat acum pentru un singur opus: coloana sonoră realizată de către Violeta Dinescu pentru filmul Tabu al regizorului F.W. Murnau, apoi seara de Arii din opere, având-o ca protagonistă pe Liliana Nichiteanu - solistă a Operei din Zürich - acompaniată de către Orchestra simfonică a Filarmonicii "Transilvania" condusă de dirijorul ei principal, Nicolae Moldoveanu, cu un program de la Händel şi Haydn la Luciano Berio, Orchestrei Filarmonicii - pe care o admirasem în septembrie în concertele susţinute în cadrul Festivalului Internaţional "George Enescu" - revenindu-i rolul de a-şi redefini valoarea interpretând, în deschiderea concertului, Uvertura la "Visul unei nopţi de vară" de Felix Mendelssohn şi, în încheiere, Serbări romane de Ottorino Respighi. A urmat concertul Orchestrei de cameră a Filarmonicii din Cluj (11 octombrie) dirijată de Ana Bogăţilă, cu o suită pe pagini din creaţia lui Constantin Silvestri, Béla Bartók, Antonio Vivaldi. Amploarea orchestrală a ultimelor trei manifestări a fost "temperată" de concertul Cvartetului "Transilvan". În afara lui Gabriel Croitoru - vioara I -, care i s-a alăturat relativ de curând, ceilalţi instrumentişti sunt aceiaşi din 1987, când a fost înfiinţat: Nicuşor Silaghi, vioara a II-a, Marius Suărăşan, violă şi Vasile Jucan, violoncel. Cu un sunet cultivat, cu frazare coerentă, inteligentă, sensibilă, cu simţul construcţiei fără fisuri, cei patru muzicieni au reuşit să confere un echilibru clasic celor două lucrări brahmsiene - Cvartetul de coarde în la minor, op. 51 nr. 2 şi Cvartetul cu pian în fa minor, op. 34 (la pian Mihai Ungureanu) - în care compozitorul romantic e mai frenetic şi mai sentimental decât în simfonii! Mihai Ungureanu s-a integrat perfect în omogenitatea ansamblului, rotunjind-o cu pianistica lui suplă, nuanţată, muzicală. Aproape nelipsit de la ediţiile festivalului, pianistul Daniel Goiţi - premiat la Concursul Internaţional "George Enescu" în 1991, dar şi la Concursul "Arthur Schnabel", în 1994, la Berlin - a dominat Studioul devenit neîncăpător al Academiei de Muzică "Gh. Dima" cu recitalul său din 14 octombrie. Sonata în Re major, op. 10 nr.3 de Beethoven, Sonata-Fantezie în sol diez minor, op.19 de Skriabin şi Tablouri dintr-o expoziţie de Musorgski şi-au revărsat armoniile într-o infinită varietate de culori şi intensităţi, fiecare sunet fiind, deopotrivă, sculptural şi translucid. Predilecţia pianistului pentru coloritul timbral s-a relevat mai ales în Tablouri... de Musorgski. Impetuozitatea interpretării, ca şi nuanţele infinitesimale au dezvăluit caracterul orchestral intrinsec al acestei suite, în policromia căreia Ravel va fi descoperit, cu siguranţă, soluţii inedite pentru propria-i orchestraţie. După un recital de o asemenea densitate emoţională, revenirea Orchestrei Filarmonicii clujene a fost mai mult decât binevenită, creând axa de simetrie necesară între primele şi ultimele zile festivaliere. Concertul, dedicat memoriei violonistului Ştefan Ruha, a avut loc în Biserica "Sf. Mihail" din centrul istoric al Clujului, a fost dirijat de Cristian Mandeal şi l-a avut ca solist pe violonistul Andrei Ágoston. Oriunde s-ar alfa, Cristian Mandeal impune prin excelenţa ţinutei şi gesticii sale dirijorale. Relaţia empatică dintre el şi orchestra la pupitrul căreia şi-a făcut o parte din "ucenicie", s-a făcut simţită de la primele acorduri ale Concertului în Re major pentru vioară şi orchestră de Ceaikovski. Orchestra şi-a depăşit rolul de simplu acompaniator, astfel încât, violonistul - cu un sunet pur, rafinat, cu o frazare mlădioasă şi o tehnică dezinvoltă - deşi au existat şi unele pasaje discutabile - a regăsit, în ansamblul clujean, un partener fidel, complementar. Din păcate însă, acustica Bisericii a estompat, uneori până la limita inferioară a audibilităţii, rezonanţa muzicii! Cristian Mandeal a strălucit însă în Simfonia I în do minor de Johannes Brahms, compozitorul ale cărui opus-uri simfonice şi vocal-simfonice le-a înregistrat, în integrale, pe compact discuri, la Casa Arte Nova, la pupitrul Filarmonicii bucureştene. Simfonia i-a permis lui Mandeal să-şi etaleze arta construcţiei muzicale temeinice, prin crescendo-uri bine dozate, care nu ard etape şi care, tocmai de aceea, câştigă în monumentalitate şi consistenţă. Transferul de energii şi intenţii expresive între dirijor şi orchestră au atins, nu o dată, pragul transifigurării.
Vineri, 16 octombrie, formaţia alcătuită din 12 violoncele a înflăcărat publicul, care a ticsit şi de data aceasta Studioul Academiei de Muzică, interpretând lucrări de Bach, Căianu, Max Bruch, Fauré, Garner, Carter, Arutunian etc., în transcripţii inspirate, concepute cu ştiinţă şi ingeniozitate de către Emerik Kostyák - dirijorul formaţiei, creată cu doi ani în urmă din membri ai Filarmonicilor din Cluj, Tg. Mureş şi Viena.
Dacă până în 16 octombrie au existat pauze de câte o zi între un concert şi altul, între cel din 16 şi cel al Ansamblului "La follia baroque", din 22 octombrie, pauza s-a extins la...o săptămână! Celui care descinde însă la Cluj pentru un interval de timp determinat, dar cu speranţa că va putea participa la cât mai multe asemenea manifestări muzicale, îi e aproape imposibil să aştepte o săptămână până la următorul concert! Aşa încât, nu ştiu cum a sunat "La follia baroque" - o formaţie cu prestigiu internaţional, specializată în "restaurarea tehnicilor specifice epocii baroce" - şi nici Corul şi Orchestra Filarmonicii din Cluj, sub bagheta lui Ferenc Gábor. Dar, dincolo de inerentele neajunsuri, mi se pare inadmisibil ca o orchestră de anvergură europeană, ca cea a Filarmonicii "Transilvania" - fapt probat şi de curând, când a fost invitată să cânte şi, ulterior, să acompanieze Gala Concursului Internaţional "George Enescu" -, să fie pusă în situaţia umilitoare de... "homeless", prin privarea sa, cu mai mulţi ani în urmă, de sediul tradiţional de la Casa Universitarilor!! Ŕ bon entendeur, salut!
*
* *
Nu vreau să-mi închei consideraţiile, fără a mă opri, oricât de succint, asupra unei premiere lirice din 11 octombrie: spectacolul cu Forţa destinului de Verdi, de la Opera Română din Cluj-Napoca. După mai bine de şapte decenii de la premiera clujeană, din 1935, Forţa destinului şi-a găsit în Rareş Trifan - pe care-l remarcasem acum aproape 15 ani, tot la Opera Română clujeană, când, proaspăt absolvent al Universităţilor din Bucureşti şi Cluj montase, cu precizie stilistică, dar şi cu fantezie...temerară, Oedip de George Enescu - o adevărată "baghetă magică"! Am redescoperit în noua montare - prima din creaţia verdiană din cariera sa - aceeaşi înclinaţie pentru soluţiile simple, dar percutante, relevând orizontul cultural bogat şi ramificat al autorului lor, ca şi intuiţia sigură, graţie căreia regizorul alege întotdeauna simbolurile cele mai adecvate acţiunii şi esenţei psihologice a personajelor. Înţelegând drama operei lui Verdi ca pe "un drum al crucii", Rareş Trifan - totodată director al Operei Române din Cluj - şi-a centrat viziunea pe simbolul crucii, favorizat de scenografia alcătuită de Valentin Codoiu, la fel de simplu şi multifuncţional, dintr-un eşafodaj de bare metalice, orizontale şi verticale, convertite pe rând în han, închisoare, chilie de mânăstire, Crucifix sau masă, ai cărei ocupanţi trimit - prin aranjamentul de ansamblu şi datorită jocului de lumini şi umbre mânuit cu extremă artă de către regizorul însuşi - la imaginea biblică a Cinei cea de taină. Costumele - somptuoase - au "consunat" totuşi cu nuditatea hieratică a acestui decor, datorită efectelor de clar-obscur ce au estompat graniţele dintre epoci. La reuşita spectacolului au contribuit în egală măsură corul Operei condus de Vladimir Popean, orchestra dirijată de Horáth József şi nu în ultimul rând mănunchiul de solişti din care s-au remarcat deja venerabilul Mircea Moisa, în rolul lui Padre Guardiano, Marius Chioreanu - Marchizul de Calatrava -, Fülöp Martin - Don Carlo di Vargas -, Marius Vlad Budoiu în rolul Don Alvaro, Liliana Neciu în rolul Preziosillei şi, last but not least, soprana Carmen Gurban - impecabilă, atât în maniera în care-şi conduce şi susţine glasul, cât şi în jocul de scenă, de o graţie şi o minuţiozitate ce fascinează de fiecare dată.
