Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

JE EST UN AUTRE:
Toamna la Berlin de Ioana Pârvulescu


- jurnal tematic -

Flori şi frunze
Locuiesc la etajul 2 şi ceva. �Ceva" înseamnă 7 trepte în plus. O cameră liniştită şi ziua, şi noaptea. în faţa ferestrei un brad înalt, dintre cele sacrificate de Crăciun în marile oraşe, greu de conuri. Pe brad în genere plouă. în spatele lui şi al ploii, perdele de verdeaţă şi grădini suspendate, pline de flori. Bucureşteanul Caragiale socotea florile �nişte legume care nu se mănîncă", berlinezul se lăsase corupt şi devenise simţitor la florăriile oraşului, la fel de numeroase ca berăriile. ( �Fă-ţi idee cîte florării"!). Noi tocmai am mîncat din aceste legume care nu se mănîncă, la prima cină comună. Motivul estetic central era dovleacul, astfel că fiecare masă era ornată cu cîte o tărtăcuţă adevărată, în jurul căreia se încolăcea o coadă verde. în supa-cremă care deschidea masa pluteau cîteva seminţe de bostan şi, drept în mijloc, o floare delicată îşi legăna cîteva căpşoare portocalii, comestibile şi bune la gust.
Copacii de pe străzile cartierului Grunewald fac uneori boltă. Pe jos, covor de ghindă şi frunze uscate, roz, gălbui, roşii. Dacă vrei să ştii pe ce lume te afli te duci pînă la gară. Acolo se află un imens ecran de televizor cu ştiri. Nenumăraţi oameni se întrerup din mers, privesc şi ascultă cu încordare.


Păsări şi cîini
Dimineaţa aud zvon de clopote, ca acasă, la Braşov, iar pe la 9 fără un sfert, o cioară îşi face apariţia, amintindu-mi de stolul din Cişmigiu. Ruda vestică e civilizată şi solitară. Se scoală în tăcere, părăseşte bradul într-un zbor de recunoaştere, cînd ajunge în dreptul ferestrei cîrîie de două-trei ori - un salut sobru - apoi n-o mai simt pînă a doua zi. Familionul ei din Bucureşti se manifestă aşa: tot stolul se scoală devreme, la prima undă de lumină, apoi face să scîrţîie cerul timp de vreo 20 de minute şi, simetric, seara, cînd pregătirile de culcare sînt chiar mai zgomotoase şi durează mai mult. Dacă au nefericirea să fie apoi trezite din somn de vreun zgomot neaşteptat fac un scandal nemaipomenit, conform moravurilor la zburătoarele balcanice.
Pe fîşia din trotuar destinată bicicliştilor am văzut următoarea scenă: un om pedala de zor prin ploaie, cu un fel de cotigă acoperită ataşată la bicicletă. în cotigă trona leneş, seniorial, picior peste picior, un uriaş dulău alb. Am făcut, după ce i-am văzut, o seamă de ficţiuni despre drumul şi rosturile lor. Cel mai mult îmi place ipoteza că erau stăpînul şi cîinele din povestirea Herr und Hund de Thomas Mann, cu rolurile altfel distribuite: stăpînul îşi spăla păcatele de personaj.


Oameni şi şoareci
Fiecare are maus-ul său. M-am obişnuit destul de repede cu tastatura ergonomică, cu �potecă" pe mijloc şi cu şoarecele alb (made in China!) curat pe lăbuţe.
Curînd după sosire am fost cu M. Şi I. într-un magazin alimentar din apropiere. La un moment dat o doamnă mai în vîrstă se uită spre noi şi, cu tonul cuiva care se află într-o situaţie inedită şi nu are mijloace de exprimare adecvate, arată nesigură undeva, pe jos: �Eine Maus!". Era, într-adevăr, un şoricel cenuşiu, nicidecum flink wie eine Maus, cum se spune, nicidecum iute de picior, ci mai degrabă tîrîndu-şi obosit labele, ca un pelerin ajuns la capătul drumului şi al puterilor. Faţă de şoarecii computerizaţi era de-a dreptul anacronic, părea ieşit direct din istorie. S-a stîrnit o rumoare. întîmplarea era suprarealistă. Dacă n-ar fi asistat şi ceilalţi la întîmplare aş putea crede că imaginaţia mea stîrnită de noul mediu şi gîndul că probabil în acea zi era înmormîntat Gellu Naum mi-au mijlocit singura întîlnire imposibilă într-un magazin alimentar vestic.


Nume şi teme
Vecinul meu e indian şi studiază viaţa socială a animalelor, tehnici de supravieţuire şi de colaborare. Acum e preocupat de două tipuri de viespi şi mai ales de relaţiile regină-subalterni. Are un nume care pare ieşit dintr-o poveste sanscrită: Raghavendra Gadagkar. Şi pentru că un profesor de sociologie de la Universitatea din Leipzig studiază însemnătatea socială a prenumelor, iată cîteva pe care le voi auzi des în următoarele trei luni: Ansgar, John, Sara (pronunţat, în suedeză, Sora), Richard, Joseph, Cristina, Suraiya, Alejandro, Navid, Sheila, Jane, Fritz, Yasemin. O altă temă originală are profesorul american David Sabean: istoria discursului despre incest în teologie, literatură, gazetărie, medicină, precum şi în cinematografie. Cu cea mai mare simpatie e privită de noi toţi tema aleasă de un istoric din Zürich: obiceiuri culinare, stereotipii şi identitate gastronomică. Şi-a ales ca motto fraza speculată de Brillat-Savarin: �Dis-moi ce que tu manges, je te dirai ce que tu es". Nu vă îngrijoraţi: n-o să-i povestesc despre ţăcănitul de mitralieră al mîncătorilor de seminţe autohtoni, de tehnicile lor de scuipare a cojilor, despre covorul de solzi care rămîne în urma unor taxiuri care au zăbovit în parcare şi nici despre mămăliga care nu explodează. O să-mi împrospătez amintirile din Sadoveanu şi-o să-i descriu puiul la ceaun cu mujdei, sărmăluţele-n foi de viţă sau varză şi poalele-n brîu.
Din păcate, în ultima clipă, Carlos Fueñtes a anunţat că nu mai poate veni. îşi propusese să scrie aici partea a doua din trilogia El Tiempo romantico. Nu rămîne decît să ne strîngem singuri de ici de colo puţin romantism pentru un timp căruia rezervele cu pricina îi seacă pe clipă ce trece. Cît despre mine, rămîn fidelă timpului baroc al lui Angelus Silesius şi traduc, din poeţii germani de secol XVII, tot ce ţine de ludic: poezie figurativă, poeme criptice, poeme-ghicitoare, jocuri discursive şi ridic tot felul de �mănuşi" care ni se aruncă peste secole.


Roţi mari şi mici
Autobuzele au etaj, ca la Londra. Tot ca la Londra turiştii ocupă de obicei locurile de sus, iar localnicii pe cele de jos. Schimbul de oameni din lăuntru spre afară şi invers se produce după un ritm paradoxal: nimeni nu se grăbeşte, nimeni nu se agită, nu asudă şi nu ţipă şi totuşi coborîrea şi urcarea se petrece în cîteva secunde. Chiar şi la orele de vîrf, chiar şi dacă printre pasageri sînt unii care suie şi coboară cărucioare cu copii, pentru care există un loc special. Astfel că ora indicată pe cîte o tablă în fiecare staţie e respectată în nouă cazuri din zece.
Dacă autobuzele au mişcări line, tăcute, pline de graţie, în ciuda gabaritului, amintind de dansul elefanţilor din Disney, în schimb trotinetele par nişte lăcuste nichelate care saltă dezordonat şi caraghios. M. îmi spune că anul trecut a fost o adevărată modă cu micile trotinete: oameni de toate vîrstele şi formele le foloseau pe stradă şi în magazine.
Am scris despre Berlin încercînd să-l văd cu ochiul străinului: e foarte greu. în Berlin te simţi imediat ca acasă.
în episodul următor despre amintirile berlineze ale lui N. Sombart, care încep chiar în locul în care mă aflu: Wissenschaftskolleg zu Berlin, Wallotstrasse 19.