Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Păcatele Limbii:
Tip şi gen de Rodica Zafiu


Un exemplu de simplificare a structurii sintactice şi de reducere a flexiunii - comparabil cu cel al siglelor fără mărci de flexiune ("tăcerea SNCFR"), al substantivelor folosite ca adjective invariabile ("lupta antidrog"), al prefixoidelor utilizate chiar în combinaţii cu sintagme complexe ("post-decembrie 1989", "anti-natura umană") e cel produs de cuvintele tip sau gen într-o poziţie care le apropie de rolul unor instrumente gramaticale. Dicţionarul limbii române (DLR, tomul XI, partea a 2-a, 1982) include în tratarea cuvîntului tip şi un subsens delimitat sintactic: "(construit, de obicei, cu prepoziţia "de", urmat de determinări indicînd felul, categoria, domeniul etc.); exemplele sînt "climă temperată dar de tip continental", "clopotniţa de tip romanic", "casă de tip vechi" - dar şi "maşina tip sport".
Ultimul exemplu ilustrează deja cazul care ne interesează: tip apare juxtapus substantivului-centru şi urmat de un alt substantiv (cu funcţie adjectivală). Capacitatea reductivă a construcţiei este evidentă; încercarea de a o explica ar produce dezvoltări redundante şi greoaie. Se întîlneşte uneori şi construcţia în care raporturile sînt clar indicate de prepoziţii şi de flexiunea cazuală; de altfel, aceasta e cea "elegantă", recomandată: "Cum se poate lupta cu o structură de tipul caracatiţei acoperind, dominînd aproape totul" (As 42, 1992, 2). Structura poate păstra doar primul dintre elementele de legătură - "hidoşenia crimelor de tip horror" (Evenimentul zilei = EZ 1938, 1998, 3). În limba vorbită, construcţia cea mai condensată e însă şi cea mai frecventă. Substantivul care funcţionează ca o etichetă, ca termen de comparaţie şi mijloc de caracterizare e uneori un nume propriu sau cel puţin e asimilabil unui nume (de fenomen, de produs etc.): "manifestările tip "mineriadă"" (România liberă = RL 2692, 1999, 1), "a cumpărat 3000 de pastile de amfetamine sintetice, tip ecstasy" (RL 2268, 1997, 24); "acţiuni tip Tabără" (RL 2456, 1998, 2); "batice tip Arafat de cumpărat pe Golgota" (22, 42, 1997, 16). Avantajul economiei se combină în aceste formulări cu posibilitatea de a crea un efect comic - în măsura în care o idee mai nuanţată e introdusă într-o structură formularistică aparent birocratică sau comercială. Mai ales numele proprii pot surprinde cînd nu sînt chiar foarte cunoascute, sau cînd sînt cunoscute pentru altceva decît pentru "caracterul tipic" invocat.
Cred că începutul a fost făcut (poate şi sub influenţa unor structuri sintactice străine; dar e normală şi evoluţia internă) de substantivul tip; modelul s-a extins apoi şi asupra sinonimului său gen. În cazul lui gen, dicţionarul academic nu ne oferă exemple lămuritoare, pentru că litera G a fost tratată de fasciculele seriei vechi, care acorda un spaţiu redus împrumuturilor neologice, concentrându-şi interesul asupra fondului vechi şi popular al limbii. Citatele recente sînt însă uşor de găsit în spaţiul comunicării publice de azi. Şi cu gen este posibilă păstrarea construcţiei prepoziţionale - "Nu vreau să îi critic pe cei de genul bug mafia dar..." (listă de discuţii în Internet, 28 martie 2000) - dar cel mai des apare forma nearticulată şi neprepoziţională: "mă voi îmbrăca într-o cămaşă gen ie" (EZ 2481, 2000, 12). Interesant mi se pare mai ales faptul că, în ipostaza sa de conector, gen tinde tot mai mult să fie urmat de grupuri nominale ample, sau chiar de întregi propoziţii "citate": "tot felul de diversiuni, gen pericolul invaziilor străine" (RL 1252, 1994, 1); "orice anunţ care ţine de publicitate, gen schimb CD cutare pe CD cutare, vînd CD-ul cutare etc."
Structura provine din limba vorbită (deşi nu e de neglijat nici modelul unor prescurtări tipice codului scris) şi nu e tocmai recomandabilă; avantajele conciziei şi ale simplificării gramaticale îi asigură însă un oarecare succes; în fond, se reiau astfel mecanismele care au dus şi în trecut la formarea unor instrumente gramaticale din cuvinte "pline", cu sens autonom.