Doamna Antoaneta Ralian e o legendă. A
tradus enorm, a fost o prezenţă publică
de-o cuceritoare vitalitate, un om de-o
tinereţe plină de echilibru şi de-o maturitate
plină de ghiduşii. De România literară o leagă
o lungă colaborare intermitentă, cel mai adesea
cu pagini de călătorie, de jurnal, şi câteva prietenii.
Nu ne mai vizita de mult, la redacţie, ceea ce
nu înseamnă că nu telefona des, cu fel de fel de
prilejuri, deseori laudative, bucurându-se sincer,
ca tot mai puţini, de câte o pagină frumoasă, de
câte un interviu reuşit, de toate fermecătoarele
fleacuri pentru care palpită lumea literară. Pe
măsură ce nu a mai putut umbla – şi ce calvar
era, pentru călătoarea neobosită, pentru
degustătoarea de coduri culturale şi aventuri
trăznite, condamnarea la voiajul în jurul camerei!
– casa doamnei Ralian s-a transformat într-o
cutie de rezonanţă, în care răsunau ecourile
tuturor generaţiilor. Nu cred să fi găsit la altcineva
atâta disponibilitate a prieteniei fără fasoane,
atâta plăcere de a pune oamenii laolaltă,de a-i
face să se cunoască, dincolo de formalisme şi
cărţi. Doamna Ralian era egal de plăcută ca
gazdă sau ca musafir, ca vedetă a vreunei lansări
sau ca participant discret şi empatic la evenimentele
altora, ca autor sau ca cititor, punând în ambele
îndeletniciri o acribie de modă veche. Rareori
lăsa distanţe, ştiind să dreagă subtil şi grabnic
o relaţie, când o simţea că scârţâie, preţuind
oamenii, cu toate curiozităţile şi hachiţele lor.
Ceea ce nu înseamnă că nu avea, învăluit în
straturi infinite de delicateţe, un admirabil simţ
critic. Era o profesionistă, o sentimentală, o
generoasă, iubea viaţa şi tinereţea, aceea fără
borne cronologice. Îşi iubea, până la secătuirea
puţinelor puteri, meseria, pe care nu şi-a
lăsat-o decât cu foarte puţin înainte să închidă
ochii. Această apăsare a lucrului început şi
neterminat – lucra, fireşte, în ultimul timp, la
mai multe proiecte – speram să o întoarcă, să
o mai ţină în lumea căreia i se dedicase. Din
păcate, într-o mohorâtă dimineaţă de vineri, am
primit un telefon cu vestea unei lungi despărţiri.
Dumnezeu s-o odihnească! (Red.)
