Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Contrafort:
Tepuirea si jeep-uirea de Mircea Mihăieş




De la incendiara declaratie din vară a lui Adrian Năstase, cum că în toamnă Transilvania va fi atacată - dinăuntru sau dinafară, oracolul pedeserist n-a fost prea clar -, iar România dezmembrată, număr cu înfrigurare săptămânile si lunile. Am ajuns la mijloc de noiembrie, peste două săptămâni începe iarna - si nimic! Niste greve studentesti destul de anemice, pornite de la Bucuresti, o revoltă sindicalistă cu accente... contondente la Brasov, si cam atât. Nici străinătatea, nici grupurile "iredentiste" din interior nu par prea grăbite să împlinească profetiile pufosului lider stângist. Înafara provocărilor obisnuite - si la fel de ordinare - ale publicatiilor nationaliste, România somnolează, asa cum o face de atâta vreme. Dacă e să ne confruntăm cu o primejdie reală, atunci ea provine de la mormanele de gunoaie ce stau gata să ne acopere. E singura dovadă contemporană că suntem nu doar urmasii lui Traian si Decebal, ci si ai Anei lui Manole!
Guvernul, condus de un premier care a depăsit în materie de incoerentă si de irational orice limită, nefiind decât o bucată moale de aluat în mâna dusmanilor propriului partid, s-a coborât până la limita santajului si a nerusinării: dl Berceanu, despre care se spune că e putred de bogat, vede solutia în termenii unei mituiri jalnice. Pentru a-i retrimite pe muncitori la lucru, a "aranjat" achizitionarea a unsprezece autocamioane de către unul din ministerele mai bogate. Nimeni nu-si pune problema ce se rezolvă cu asta. Nici măcar ministerul cu pricina, care ori e condus de niste imbecili, care nu si-au dat seama până acum că au nevoie de unsprezece autocamioane, ori de niste ticălosi, care acceptă astfel să intre într-un joc primejdios.
De la adăpostul conturilor în dolari, al benzinăriilor si al firmelor de import-export pe care le administrează cu măiestrie, politicienilor români le vine greu să conceapă că în România se poate muri de foame. Pentru că ei câstigă în orice situatie: dacă se întăreste leul, se întăresc si ei. Dacă creste dolarul, cresc si conturile lor. Dacă se exportă grâu, exportă tot ei, iar dacă se importă, comisioanele sunt ale lor. Si atunci, de la înăltimea astrală a mismasurilor în care s-au dovedit doctori, îsi închipuie că achizitionarea câtorva camioane rezolvă problemele, de fapt nerezolvabile, ale acestor nenorociti.
Numai la noi minciuna are picioare lungi, întinzându-se ca o umbră tropicală peste zece ani de istorie. Observatia unui comentator politic american, că România a fost si este guvernată de factiuni, mai bune sau mai prost vorbitoare de engleză si rusă, ale partidului comunist, îsi găseste perfecta ilustrare. Ea se vede si în pozitia fată de asasinii din decebrie 1989, si în cea fată de legea accesului la dosarele de securitate, maltratată până la nivelul la care de vină nu sunt turnătorii, ci turnatii!, si în ritmul de melc al privatizării, si în întărirea permanentă a sistemului represiv, si în marginalizarea intelectualilor, si în dispretul arătat educatiei, sănătătii - adică însusi viitorului tării.
Spectacolul jalnic al confruntării dintre "putere" si "opozitie" nu e decât hârjoana lubrică între amantii proveniti din aceeasi promiscuă, insatiabilă castă setoasă de înavutire. Lupta pentru privilegii, pentru avantaje si bani a atins cote aiuritoare. Reflexul acestora trădează, uneori, si infantilismul clasei politice: desi "tepuirile" băncilor si zborurile în străinătate nu le mai prea lasă timp să se abată pe la tară, prin noroaiele în care se zbate "electoratul" (lingusit doar în preajma alegerilor!), mai toti politicienii se lăfăie în jeep-uri ultraluxoase. Sigur că gropile, drumurile desfundate din Bucuresti si din celelalte mari orase ale tării fac praf suspensia oricărei masini normale. Însă de aici până la a face din jeep noul semn al înavutirii, dar si al bădărăniei, al lipsei de stil, e un drum lung.
E amuzant (dar si ridicol) să vezi cum domni cu burti cât niste butoiase se aburcă voiniceste în aceste masini de teren concepute fie pentru expeditii în zone fără sosele, fie pentru plăcerea adolescentilor aflati la prima lor masină. Te consolezi, spunându-ti că n-a avut cine să le facă educatia până acum, si că, la această vârstă, oricum e prea târziu. E vorba de aceeasi categorie care abordează la prînz fulare albe, care întreabă, la receptii, dacă nu se serveste si ciorbă de burtă, si care nu ezită, în avion, la business class, să-si scoată pantofii.
Fiind condusi de astfel de personaje, să multumim lui Dumnezeu că mai suntem în viată, că n-a început încă exterminarea fizică pe fată. Trăind din cacialmale si provocări grosolane (precum declaratiile sus citate ale lui Năstase), ei nu-si dau seama că instituie o realitate mai cumplită decât orice cosmar. Discutiile aberante despre secesiunea Transilvaniei ascund, îmi dau seama abia acum, o fraudă de mari proportii: încercarea de a face uitate promisiunile electorale, de a mentine un control absolut, posibil doar în conditiile centralizării, astfel încât grupul select al potentatilor să câstige mai ales atunci când tara pierde. E inimaginabil ca sefi de partide să-si someze parlamentarii la o pozitie publică fată de ceva ce există doar în mintile lor bolnave. Dar poate că e vorba de o strategie mai subtilă: prin provocarea unei tragedii nationale (pentru că asta se urmăreste cu obstinatie, observ), propriile lor mârsăvii, furturile ca-n codru, ruinarea băncilor, să fie trecute cu vederea.
Până una-alta, regimul Constantinescu e paralizat de cercul de minciuni în care s-a înfăsurat încă din prima zi a venirii sale la putere. Ar fi fost atât de simplu să pună în practică promisiunile în numele cărora au fost alesi! N-au făcut-o. Probabil pentru că, pe de o parte, existau legături inavuabile cu marii infractori ai regimului Iliescu, iar, pe de alta, pentru că si-au dat seama instantaneu că e mai comod să te îmbogătesti tu, decât să te înhami la scoaterea din mocirlă a cărutei natiunii. Astăzi, plătim cu totii: si ei, si noi. Ei, pentru banditismul pervers de care au dat dovadă. Noi, pentru blestemul de a fi crezut în cei mai mari mincinosi iviti vreodată în această parte nenorocită a Europei.
"Aliatii" nu au nici o scuză: în noiembrie 1996, aveau de partea lor atât populatia, cât si străinătatea. Plus spaima paralizantă a iliescienilor, care se asteptau, din clipă în clipă, să fie ridicati si zvârliti în puscării. N-ar fi opus nici o rezistentă, pentru că se stiau putrezi până-n măduva oaselor. Or, oamenii lui Constantinescu si Roman (cei doi poli negativi ai societătii românesti de după '96) erau ocupati să zmulgă din mâna pedeseristilor benzinăriile, pădurile, lanturile de shop-uri si functiile de conducere de la bănci, FPP-uri si alte vaci grase.

Iar în ce-l priveste pe cetătean, e simplu: dacă nu va muri de foame, îl vom extermina cu gazele nocive ale jeep-urilor noastre etern adolescentine!