Sînt Îngrozit! Am patruzeci şi unu de ani şi-ncă nu am scris acele scrisori pe care de mult mă gîndesc să vi le trimit. Ce-am făcut, ce fac? Pe zi ce trece îmi plac tot mai mult personajele negative din cărţile adorate. Eram nebun după Nastasia Filippovna, acum îmi vine să-i dau un şut în cur de cîte ori o întîlnesc prin Iditoul! Nu mai vorbesc de Mîşkin, care mă exasperează. Ce-o fi asta? Uite, o spun cu mîna pe inimă, îmi place Lebeadkin şi Ippolit. A, văd că, dus de creion, am scris Lebeadkin în loc de Lebedev! Nu-i nimic, amîndoi îmi sînt deopotrivă de dragi. Plus tata lui Ganea, mitomanul fabulos, generalul Ivolghin.

Scriu cu creioane şi pe foi dictando anume. Poate aşa o să fiu mai natural, o să-mi înlătur tracul. Dar să nu uit: nu-i delicios că toate cele trei fiice ale generalului Epancin sînt trupeşe şi halesc pe sparte începînd cu micul dejun?! Le văd mari şi cărnoase, transpirate şi păroase!

În prima mea vizită la dumneavoastră, la un moment dat, cred că spre sfîrşit, m-a izbit halucinanta asemănare pe care v-o căpătase chipul cu cel al lui Gogol!!! Vreau să mă înţelegeţi bine. Nasul, ochii, sprîncenele, aerul din jurul feţei acut spiritualizate, toate mi-au adus brusc în memorie fotografiile lui Gogol. A ţinut o clipă, poate mi s-a părut.

Acum vreo săptămînă l-am întrebat pe Dinescu dacă nu-i frică uneori că s-ar putea să nu mai scrie. El mi-a răspuns: "Nu mi-e frică. Bătrîne, ce pula mea! eu scriu un jurnal, n-are cum să se termine." Da, m-am gîndit, are dreptate. Dar dacă la un moment dat îţi dai seama că persoana ta nu merită să-i consemni întîmplările într-un jurnal?

Nu a citi o carte, cît a o aştepta să fie scrisă. Iată, de cînd ştiu că veţi scrie despre Eminescu, iau valma volumele groase, dumnezeieşti ale ediţiei Perpessicius, citesc pe ici, pe colo şi mă gîndesc la cartea care se încheagă undeva chiar despre acele rînduri ce le am sub ochi. Ce plăcere! Să ştii că peste cîţiva ani vei avea la căpătîi o carte formidabilă! Să-i ghiceşti formatul, să-i presupui capitolele. E ca şi cum aş alcătui-o eu!

Totdeauna părinţii sînt dezamăgitori. De aceea şi eu, ca tată a lui Scămoşilă (mai şi pronunţînd "Scămoşîlî"!), v-am produs o impresie penibilă!

C-o stimă veche şi-o prietenie hodoronc-tronc,
Emil Brumaru
24-VI-980