Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Semn De Carte:
Sub comunism, cum se cuvine de Gheorghe Grigurcu

De la o vreme, o serie de autori tineri ori mai puţin tineri cultivă o atitudine de benevolenţă faţă de regimul comunist. Se străduiesc a-l curăţ a, a-l lustrui cu un zel cu atît mai straniu cu cît se asociază cu învinuiri veninoase împotriva celor ce, cunoscîndu- l din propria experienţă traumatizantă, îl înfăţişează în lumina adevărului şi a bunului- simţ elementar.

Să fie un joc de-a conceptele de prost-gust sau o prelingere a mentalităţii totalitare în conştiinţe care nu se dau în lături a simula o ignoranţă ce le îngăduie falsul? Adică esenţa însăşi a comunismului. Din care motiv datoria noastră, a celor care am cunoscut nemijlocit dramatica perioadă în chestiune este să-i reconstituim istoria, s-o analizăm, s-o invocăm precum un memento necesar pentru cei ce ne succed. E o obligaţie nu doar culturală, ci şi civică de la care nu ne-am putea deroga. Unul dintre cei ce o ilustrează cu probitate informaţională şi rigoare morală este universitarul ieşean Petru Ursache, reputat etnolog, estetician şi istoric literar. Volumul d-sale, purtînd un titlu acut, Istorie, genocid, etnocid, propune încă un tablou al falsului teratologic pe care l-a întruchipat puterea comunistă. Sub lozinca fariseică a „eliberării” omului, siniştrii aventurieri ce ne-au condus sub îndelungata-i durată au instituit un sistem al terorii fără precedent pe meleagurile noastre, începînd cu temniţele mult lărgite şi înmulţite spre a cuprinde cît mai multe victime pînă la obligativitatea obştească a însuşirii doctrinei roşii. Între cei doi poli ai înrobirii, practic nu exista scăpare. Represiunea poliţienească şi judiciară se împletea cu mutilarea sufletelor, cu „morala «liber consimţită» (Ana Pauker, pe urmele lui Macarenko, îi spunea «autocritică», avînd în vedere scopuri «reeducative»)”. Au fost decimate în primul rînd elitele tradiţionale, ai căror exponenţi au sfîrşit în închisoare. Cu toate că scenariul detenţiei se vădea „complicat, cu etape variabile în privinţa posibilităţilor de rezistenţă ale individului”, ţelul „era unul şi acelaşi peste tot: exterminarea”. Bestialitatea închisorilor comuniste din România a rămas neîntrecută în Europa, amintind cele mai negre torturi medievale. „Experimentul de la Piteşti” a înscris o pagină zguduitoare a abjecţiei. Ţurcanu reprezenta „răul în manifestare diavolească, permanent născocitoare şi la lucru, dînd maleficului înfăţişări dintre cele mai absurde”. Acest subom nu constituie un caz izolat de samavolnicie dusă la extrem, aşa cum s-a pretins, ci răspunzînd ordinelor unei „oculte”. Cu ocazia unei vizite la Aiud, Ana Pauker a găsit că „«norma» celor omorîţi cu foamea şi cu frigul nu e satisfăcătoare”. Dar crimele din spatele gratiilor aveau un efect şi în exterior. Noţiunea de libertate era măsluită la scara întregii ţări. Culmea, un fost deţinut constata, potrivit mărturiei Lenei Constante, că pe cînd în închisoare avea tovarăşi şi prieteni, în libertate se pomenea singur: „Fără sprijin, fără muncă, fără bani este slobod să se hrănească cu libertatea regăsită”. Aceasta pe fundalul tribulaţiilor majorităţii românilor supuşi ordinii ideologice, intimidaţi, înspăimîntaţi: „cum s-a spus, 80 % din populaţia românească a fost afectată în diferite grade de intensitate” de regimul opresiv. Cu osebire semnificativă e întrebarea pe care şi-o pune Petru Ursache dacă „fenomenul Piteşti” a fost stopat la o dată anume. Mai lejer spus, dacă urmările flagelului totalitar au încetat după decembrie ori dacă diversele variante ale falsului ne urmăresc încă. Opinia d-sale e pesimistă. Merită atenţie cîteva din observaţiile pe care ni le înfăţişează în sensul recunoaşterii unui „comunism după comunism”. Ne grăbim să introducem în sistemul de învăţămînt studiul Holocaustului, dar nu ne propunem studierea genocidului bolşevic care s-ar cuveni să fie obligatorie. Are loc neglijarea primejdioasă a unor instituţii fundamentale ca Familia, Biserica, Şcoala, desfiinţarea unor muzee şi a altor lăcaşuri de cultură, „pînă la decapitarea naţiunii în latura spiritualităţii, pentru a fi redusă la o masă amorfă, la stupid people”. Apar manifestări artistice şocante, precum spectacolul Evangheliştii de Alina Mungiu-Pippidi sau desenele lui Sorin Tara, al căror „imaginar bolnăvicios şi agresiv” îi aminteşte presant autorului înscenările scabroase de la Piteşti şi „expoziţia” de pictură şi desen de la Aiud, ambele cu caracter obscen-antireligios.

Petru Ursache,
Istorie, genocid, etnocid,
Piatra Neamţ, Ed. Conta, 2010, 144 p.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara