cu aproape doi ani în urmă, scriam în
această pagină despre studierea unui
preţios manuscris medieval armean,
existent în colecţia de „Manuscrise orientale
ale Bibliotecii Academiei Române“.
Studiul era scris şi publicat la Editura
Universităţii de Stat din Erevan de către tânăra
cercetătoare Lusine Sargsyan, lector la Catedra
UNESCO de istoria şi teoria artei a acestei universităţi
armene. L. Sargsyan studiase manuscrisele armene
de pe teritoriul României, graţie unei burse oferite
de Colegiul Noua Europă din Bucureşti.
În cadrul studierii şi a altor lucrări existente
în aceste documente vechi de pe teritoriul României,
L. Sargsyan s-a oprit recent şi asupra unor talismane,
pe care le-a prezentat în numerele LIV şi LV ale
publicaţiei „Revue des Etudes Sud-Est Européennes“
(2016, 2017), care apare sub egida Institutului
de Studii Sud-Est Europene al Academiei Române.
Coautor al articolului este criticul de artă David
Ghazaryan, cercetător ştiinţific la Matenadaran
(Institutul de Manuscrise Vechi „Mesrop Maştoţ“)
din capitala armeană, teza sa de doctorat fiind
dedicată studierii talismanelor armene.
Aşadar, articolele actuale studiază câteva
talismane armene din colecţii româneşti. Este
vorba despre cele existente la Biblioteca Casei de
Cultură „Dudian“ din Bucureşti a Arhiepiscopiei
Apostolice Armene din România, de „Colecţia
specială“ a Bibliotecii Universităţii „Lucian Blaga“
din Cluj-Napoca şi de „Fondul Gherla“ de la Arhivele
Naţionale din Cluj-Napoca. Din studiul celor doi
cercetători reiese că talismanele (culegeri de
rugăciuni) fac parte dintre vechile manuscrise
armene, diferind între ele prin forma lor (suluri
de hârtie sau pergament) şi prin miniaturi. Cititorul
înţelege că ele sunt nişte obiecte pregătite cu
rugăciuni „magice“, cu scopul de a-i feri pe purtătorii
lor de diverse nenorociri. Înţelegem că, în general,
talismanele pot fi materiale, simbolice sau folclorice.
În cazul de faţă este vorba de sinteze frumoase
între două forme – cea materială şi cea folclorică
sau adeseori sunt decorate cu ilustraţii plăcute,
autorii fiind de părere că aceste talismane nu erau
destinate lecturii, ele fiind folosite de oameni fără
instruire, pentru a-i feri de nenorociri.
Cele mai vechi exemple de talismane-sul
cunoscute aparţin secolului al XV-lea. Dar şi în
zilele noastre, oamenii folosesc talismane, iar
poporul le păstrează pentru totdeauna. Cea
mai mare colecţie de talismane-sul se află la
Matenadaranul din Erevan (546), în ordine
descrescândă în colecţiile de la Sf. Scaun al
Patriarhiei din Ecimiadzin (Armenia), la Biblioteca
Congregaţiei Mekhitriste de pe insula San Lazzaro
din Veneţia, la Catedrala Sfântul Mântuitor din
Noul Julfa (Iran), la Muzeul de Istorie a Armeniei
(Erevan), la the British Library (Londra), la Biblioteca
Congregaţiei Mekhitariste din Vie.na şi la Bibliothèque
Nationale de France (Paris), precum şi în diferite
colecţii din lume.
Studiul de faţă se ocupă de cele trei talismane
existente în România. Decoraţiile lor artistice
sunt legate direct de contextul talismanelor armene
şi subliniază importanţa obiectivă şi scopul creării
lor, întărind credinţa asupra influenţei lor efective.
Prilej pentru a fi inluminate cu portrete ale
unor sfinţi şi diferite imagini tematice. Autorii
remarcă faptul că acestor talismane le lipseşte
începutul şi sfârşitul, deci este imposibil de văzut
întreaga imagine a inluminărilor.
Oricum, se
poate conchide că portretele sfinţilor sunt redate
în funcţie de superioritatea fiecăruia. Ca atare,
sunt portretele cu Hristos, cu Mielul Domnului
şi cu Apostolii, urmate de portretele intermediarilor
principali – Sfânta Feioară (cu pruncul Iisus în
braţe) şi Sf. Ioan Botezătorul, apoi primul
sfânt-martir pentru credinţa creştină – Sf. Ştefan
Protomartirul care mişcă o cădelniţă cu mâna
dreaptă, iar cu mâna stângă ţine chivotul unei
biserici. Dar printre toţi sfinţii creştini, există
şi portrete ale unor sfinţi locali – Sf. Nerses Şnorhali,
Sf. Grigore Luminătorul şi Sf. Sargis (acesta fiind
portretizat cu fiul său Martiros), ceea ce spun
autorii, „este o formă iconografică mai puţin
comună în arta talismanelor.“
Oricum, este evident că în inluminarea
talismanelor este vorba de piese unice de artă, ale
unor meşteri care erau capabili să redea pictura
armeană în miniatură, valoarea spirituală şi
credinţa, aceste talismane fiind opere de artă
îmbogăţite cu elemente simple de artă populară.
De adăugat că cele trei talismane armene, studiate
în România, datează din secolul al XVIII-lea şi că
starea lor este satisfăcătoare, după studierea
amănunţită a conţinutului şi inluminărilor.
