În seara zilei de 6 iunie 2002, pe o vreme ploioasă, la intrarea în blocul de pe str. Ştefan Luchian nr. 12 C, nu departe de strada Mântuleasa a lui Mircea Eliade, soseau în flux continuu oameni de toate vârstele. Unii veneau pe jos, singuri sau în grupuri, alţii coborau din maşini proprii, alţii descindeau din taxiuri. Nu-şi spuneau nimic unul altuia, cel mult se salutau discret, dar se vedea că era vorba de o întrunire. Aş fi putut crede că participau la o conspiraţie, dacă n-aş fi avut ca şi ei, în buzunar, o invitaţie pe care scria:
"Pavel Şuşară vă invită la deschiderea Galeriei Luchian 12 şi la vernisajul expoziţiei Tonitza la Balcic."
Pavel Şuşară... Poet, prozator, critic de artă, bărbat plin de farmec, cu care nu e bine să te afli în anturajul unor femei, fiindcă toate, fără nici o excepţie, îl vor sorbi din priviri, uitând de tine cu desăvârşire, ca de plata impozitului pe venitul global...
Pavel Şuşară - unul dintre puţinii autori din România care au reacţionat firesc la ceea ce am scris despre cărţile lor. în plus, într-o anumită împrejurare, după ce am publicat o cronică literară nu prea entuziastă la o carte a lui de poezie, a dat dovadă şi de umor. A venit la redacţie bandajat, la cap şi la mâini, iar când cineva l-a întrebat ce a păţit, a răspuns grav:
- A scris despre mine Alex. Ştefănescu.
Ca scriitor, Pavel Şuşară este deopotrivă un nonconformist şi un rafinat, un boem şi un practicant al celui mai sofisticat ceremonial literar. Cărţile sale, concepute în colaborare cu graficieni de valoare, sfidează tradiţia, fiind totuşi obiecte de lux. în calitatea lui de critic de artă, s-a remarcat prin bun-gust, prin curaj, prin receptivitate faţă de cele mai diferite direcţii artistice şi, mai ales, printr-o capacitate ieşită din comun de a gândi teoretic. în aşa-zisele lui "cronici plastice" există mai multă filosofie a artei decât în cărţile de filosofie a artei publicate de autori cu pretenţii.
în ultimele luni, veselul, cuceritorul Pavel Şuşară a fost mai agitat ca de obicei, ceea ce nu înseamnă că a încetat să ne mai cuprindă pe noi toţi, cei de la România literară, într-o undă de voioşie şi de căldură sufletească, ori de câte ori venea la redacţie. Se simţea totuşi că are o responsabilitate în plus, că urmăreşte ceva greu de atins.
Mi-e clar, acum, ce îl preocupa. Făcea formalităţile - complicate, în mare măsură absurde - pentru înfiinţarea unei galerii de artă, organizând simultan şi amenajarea corespunzătoare a apartamentului cumpărat în acest scop. Războaie lungi şi obositoare cu funcţionari necooperanţi, cu meseriaşi care nu se ţin de cuvânt, cu furnizori de materiale nepunctuali...
Până la urmă, însă, cum ar fi spus Nichita Stănescu, prietenul meu a învins!. Un prozaic parter de bloc s-a transformat într-un spaţiu elegant geometrizat şi luminiscent, desprins parcă dintr-un film SF. Şi nu este vorba doar de atât. Pavel Şuşară a organizat şi o primă expoziţie, senzaţională, cuprinzând cincizeci şi cinci de desene inedite ale lui Tonitza. A editat şi un catalog, un adevărat album de artă, din care a oferit câte un exemplar gratuit tuturor participanţilor la inaugurarea galeriei.
Şi ce inaugurare! în sală se afla toată floarea cea vestită a artei plastice şi a criticii de artă din România, căreia i se adăugau scriitori, ziarişti, reporteri radio şi TV, oameni de afaceri şi demnitari. Iată numai o parte din numele ilustre pe care mi le-am notat în grabă în agendă: Barbu Brezianu, Irina Fortunescu, Amelia Pavel, Andrei Pleşu, Catrinel Pleşu, Ioana Vlasiu, Mihaela Şchiopu, Dan Grigore, Ion Nicodim, Ştefan Câlţia, Marin Gherasim, Radu Ionescu, Florin Ciubotaru, Neculai Păduraru, Ovidiu Maitec, Alexandru Ghilduş (până de curând, preşedinte al Uniunii Artiştilor Plastici), Paula Ribariu, Mariana Celac, Eugenia Iftodi (deţinătoarea desenelor lui Tonitza), Adrian Guţă, Marinela Preda-Sânc. Mai erau: Ioan Opriş, secretar de stat la Ministerul Culturii şi Cultelor, Ştefan Damian, director al Direcţiei pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional Bucureşti, C. Bejenariu, director la RAPPS, Mihai Berea, de la Uniunea Artiştilor Plastici. N-a lipsit mult să vină şi Şerban Mihăilescu, ca şi Adrian Năstase însuşi, care însă, din înalte raţiuni de stat, au amânat vizitarea galeriei. Cât priveşte România literară a fost reprezentată de Adriana Bittel, Ioana Pârvulescu, Gabriel Dimisianu şi (gluma cu "ultimul pe listă, cu voia dv." n-o mai fac, e răsuflată) Alex. Ştefănescu.
Despre Pavel Şuşară şi iniţiativa lui au vorbit Ioana Vlasiu (la obiect, cu seriozitate), Andrei Pleşu (cu căldură) şi, bineînţeles, Pavel Şuşară (solemn şi emoţionat).
Afară ploua, în sală răsunau aplauze. Cultura a mai câştigat puţin teren în lupta cu necultura.
îi ţinem cu toţii pumnii lui Pavel Şuşară. îi urăm ca frumoasa lui galerie de artă să devină un capitol în istoria artei plastice româneşti.