A încetat din viaţă una dintre personalităţile lingvisticii româneşti şi internaţionale: Sorin Stati, profesor în anii '60 la Universitatea din Bucureşti, stabilit la începutul anilor '70 în Italia. Clasicist ca formaţie - prima sa carte a fost Limba latină în inscripţiile din Dacia şi Sciţia Minor (1961) -, Sorin Stati s-a îndreptat curînd către lingvistica generală şi a fost unul dintre spiritele directoare ale modernizării lingvisticii româneşti, în epoca de deschidere şi sincronizare de la sfîrşitul anilor '60. S-au produs atunci lucrări ştiinţifice de prim ordin, noutăţi absolute chiar în plan internaţional. A publicat, împreună cu Solomon Marcus şi Edmond Nicolau, Introducere în lingvistica matematică (1966; volum tradus în 1971 în italiană şi în 1978 în spaniolă). A coordonat, împreună cu Al. Graur şi Lucia Wald, Tratatul de lingvistică generală (1971). Volumul - un ghid extrem de util şi azi, un model care ar merita imitat - a constituit o apariţie impresionantă şi aproape incredibilă în contextul epocii: cuprinzător, echilibrat, sistematic, selectând principiile generale ale disciplinei şi - mai ales - evitând intruziunile ideologice (comparaţia cu lucrările similare care l-au precedat e grăitoare). Înainte de a părăsi România, Sorin Stati publicase mai multe cărţi de teorie lingvistică, dar şi de analiză aplicată, cu scop didactic: Interferenţe lingvistice. Din istoria relaţiilor lingvisticii cu alte ştiinţe (1971), Elemente de analiză sintactică (1972), Analize sintactice şi stilistice (1970, în colaborare cu Gh. Bulgăr); de asemenea, volume reunind o publicistică de popularizare lingvistică, de orizont larg cultural: Cuvinte româneşti. O poveste a vorbelor (1964), Călătorie lingvistică în ţara muzelor (1967). Fundamentale au fost lucrările sale de teorie gramaticală, în primul rînd Teorie şi metodă în sintaxă (1967, tradusă ulterior în italiană), în care a expus o viziune de ansamblu, fundamental inovatoare, asupra unităţilor sintactice. În întreaga sa operă ştiinţifică se simte soliditatea formaţiei culturale, lărgimea perspectivei, o gîndire independentă şi interesul îndreptat către problemele teoretice cele mai generale: principii, metodologie, relaţia dintre discipline şi orientări. Concepute în paradigma structuralistă, studiile sale de sintaxă conţin disocieri şi interpretări valabile şi dincolo de teoriile particulare (de exemplu, definirea cuvîntului ca functor, dificultăţile de definire a propoziţiei, esenţa predicativă a enunţului).

În Italia, Sorin Stati a predat limba română şi lingvistica generală la mai multe universităţi - Padova, Veneţia, Messina - pentru ca din 1981 să devină profesor de lingvistică generală la Universitatea din Bologna. Doctoratului obţinut în 1967 în România i-a adăugat un al doilea, în Franţa: La sémantique des adjectifs en langues romanes (Fayard, 1979). Pe lîngă lucrările de sintaxă - La sintassi (1976, tradusă ulterior şi în spaniolă), Teorie sintattiche del Novecento (1977) - Sorin Stati a publicat studii de semantică lexicală, în care opera o reinterpretare a conceptelor esenţiale dintr-o perspectivă originală: Il significato delle parole (1974), Manuale di semantica descrittiva (1978), Cinque miti della parola. Lezioni di lessicologia testuale (1986). În evoluţia gîndirii sale există o progresie logică, care a corespuns şi unei mai generale mişcări a ideilor în a doua jumătate a secolului XX: de la nucleul abstract al relaţiilor sintactice, a trecut prin concretizarea lexicală, tinzînd către captarea diversităţii infinite şi subiective a contextului şi a enunţului. Cu multă siguranţă, lingvistul alegea o linie de interpretare suplă, pe care dezvoltările ulterioare ale domeniului aveau să o confirme. În ultimele decenii, spiritul său novator s-a orientat spre pragmatica lingvistică, spre teoria textului şi analiza dialogului, domenii ilustrate strălucit de volumele Il dialogo. Considerazioni di linguistica pragmatica (1982) şi mai ales Le transphrastique (Paris, P.U.F., 1990). Una dintre contribuţiile sale majore la studiul dialogului îl reprezintă locul acordat argumentării: conceptul de rol argumentativ constituie de altfel şi nucleul ultimei sale cărţi, Principi di analisi argomentativa (2002). Într-un domeniu în care se repetă adesea modelele cunoscute, Sorin Stati a adus o perspectivă îndrăzneaţă, aptă să valorizeze reciproc tradiţia retorică şi analiza conversaţională. Modelul limbii, în viziunea sa, e unul stratificat, cu patru niveluri: lexical, al funcţiilor sintactice, al modalizării, al conţinutului pragmatic. Nivelul pragmatic cuprinde, la rândul său, în afara funcţiilor pragmatice propriu-zise, obligatorii, descrise în termenii actelor de limbaj, un nivel opţional, al rolurilor argumentative: acord, aprobare, acuzaţie, concluzie, condiţie, confirmare, consecinţă, dezacord, exemplificare, deducţie, justificare, ipoteză, obiecţie, explicaţie etc. E un model suplu, care răspunde perfect intuiţiei, lansînd sugestii fertile şi deschizând orizonturi pentru cercetarea viitoare.

Profesorul Stati s-a bucurat de recunoaşterea şi preţuirea confraţilor (a fost vice-preşedinte al Societăţii Internaţionale de Lingvistică Funcţională şi membru de onoare al Academiei Române) şi a lăsat în urmă, pe lîngă ucenici, cărţi şi idei, o asociaţie activă şi importantă, care îi va purta mai departe amintirea. A înfiinţat, în 1990, Asociaţia Internaţională de Analiză a Dialogului (IADA), căreia i-a fost mult timp preşedinte, devenind, în ultimii ani, preşedinte de onoare. A organizat congresele asociaţiei şi a publicat, în urma acestora, în colaborare, mai multe volume din seria Dialoganalyse.

Rămîne vie, în urma sa, o gândire profund originală, care s-a îndreptat spre esenţial, a ştiut să evite locurile comune şi va continua să influenţeze lingvistica modernă.