Soldaţii. Poveste din Ferentari (2017); Regia: Ivana Mladenovic; Scenariul: Ivana
Mladenovic, Adrian Şchiop; Cu: Adrian Şchiop, Vasile Pavel-Digudai; Genul filmului:
Comedie, Dramă; Durata: 119 minute; Premiera în România: 02.02.2018; Produs
de: HiFilm Productions; Distribuit în România de: Micro Film.
filmul Ivanei Mladenovic se bazează
pe romanul omonim al lui Adrian
Şchiop, unul dintre cei doi actori
principali ai filmului, ambii neprofesionişti.
Adi, personajul interpretat de Adrian Şchiop,
este un antropolog la 40 de ani, care, ca şi Adrian
Şchiop pregăteşte o teză despre manele. Teza
a fost susţinută între timp de către doctorand.
În acest scop, antropologul, nimic neobişnuit,
procedează la o imersiune în mediul de provenienţă
al manelelor, unde acestea constituie expresia
unui stil de viaţă. Adi alege cel mai rău famat
cartier bucureştean, cel mai pauper, aproape
în exclusivitate un cartier al romilor, Ferentariul,
o favelă sălbatică până la
acel exotism ordurier căutat
cu obstinaţie de ziarele de
scandal occidentale. În
contextul unei existenţe
aproape tribale, cu mafioţi
locali prăbuşiţi sub greutatea
propriei importanţe, cu un
aer scârbit-faraonic, cu vedete
vocale ieşite din pălăria unor
impresari onctuoşi şi emfatici
precum cel interpretat de
Dan Bursuc, cu un peisaj
devastat, cu un aer
postapocaliptic, în care
limuzine luxoase traversând
ca nişte corăbii suprarealiste
faţade de coşmar întâlnesc
caii şi căruţele unui al secol,
Ferentariul devine în sine un fundal care conferă
fimului o expresivitate particulară. În acest
microunivers care are ceva din acele cartiere
exfoliat-leproase din Havana, pierdute în timp,
străinul are nevoie de un ghid, de un bilet de
liberă trecere pentru a nu fi devorat pe loc de
fauna locului. Alberto (Vasile Pavel) prezintă
o garanţie în acest sens, este rudă cu unul dintre
mafioţii care împărăţesc peste regatul de paria,
protejat şi cazat la el, are în spate notorietatea
unor ani grei de puşcărie şi o acută nevoie de
bani. Alberto este în continuare unul dintre
băieţii săraci ai cartierului, cu o existenţă flotantă
şi promiscuă. Între cei doi, Adi şi Alberto există
de la bun început o simpatie, o punte fragilă
aruncată peste un abis social. Altfel, există
diferenţa de statut social, Alberto se află pe
treapta cea mai de jos, este cu un termen
împrumutat argoului, un „soldat“, adică dependent
de un el comandante, oricând la ordin, fără a
dispune de prea multe opţiuni, şi în orice caz
de şi mai puţine libertăţi. În puşcărie, cum o
mărturiseşte cu seninătate, a suferit numeroase
abuzuri, dar ele au intrat apoi într-o dimensiune
a obişnuinţei, Alberto văzând în ele şi o parte
avantajoasă. Pentru favorurile sexuale, o hrană
mai bună şi protecţie. În al doilea rând, educaţia
îi situează pe cei doi la poli opuşi, Adi este
doctorand, Alberto semianalfabet. Până şi fizic
cei doi se află la antipozi, Adi este slab şi Alberto
solid spre gras, cu o burtă care se revarsă
peste curea. Adi este de etnie română, Alberto
de etnie romă, ceea ce constituie un avantaj
în favelă, devine un dezavantaj dincolo de
graniţele ei. Numai privită mai atent distanţa
dintre prinţ şi cerşetor este mai mică. Nici
Adi nu dispune de multe fonduri, trăieşte precar,
în apartamente închiriate, drămuindu-şi banii
de ţigări şi de bere, chiar dacă sărăcia sa nu e
la fel de adâncă precum cea a lui Alberto şi poate
fi depăşită. Interesul lui Adi pentru această
societate şi pentru cultura ei este însă unul
genuin? Ceea ce debutează ca o relaţie profesională
complicată de personalitatea eliberată de convenţii
a ghidului său se transformă într-o poveste
de dragoste. Trecerea se face cu o uşurinţă
scontată de cel mai inteligent, de Adi, în siajul
unei camaraderii deviate. Remarcabil la filmul
Ivanei Mladenovic şi al coscenaristului, Adrian
Şchiop, este naturaleţea cu care „spun“ această
poveste. Homosexualitatea vine la pachet cu
sentimentele, o senzualitate leneşă colorează
acest parteneriat. În ciuda limbajului gros,
încărcat, pe care Alberto îl vehiculează, nu există
nimic lubric, obscen în relaţia dintre cei doi.
Adi este reticent, discret cu privire la trecutul
său în care există o relaţie eşuată, „prietena“
l-a părăsit. Alberto este extrovertitul, lipsit de
o relaţie stabilă, sexualitatea sa a constituit
monedă de schimb, a fost scoasă la vânzare. Ceea
ce e special cu Alberto constă într-un fel de
paradoxală inocenţă a ticăloşiei. Trecutul său
încărcat de promiscuitate este scos la suprafaţă,
etalat, dar fără emfază şi fără a fi ridicat la
tensiunea traumei. Existenţa sa precară nu este
aşezată sub semnul devastării, ci al unei resemnări
înţelegătoare din care răzbat nuanţe de tristeţe,
dar nu şi de remuşcare. Alegerile nu pot fi făcute
prost într-o lume fără posibilitatea alegerilor.
Când alege relaţia cu Adi şi decide să locuiască
la el, Alberto pierde protecţia singurei rude
dispuse să-l ajute, mafiotul Borcan, singurul
element care-i conferă o oarecare siguranţă a
vieţii. Gestul nu e măreţ în universul Ferentarilor,
mai precis e insesizabil, şi totuşi destinul modest
al lui Alberto se joacă cu o simplitate dramatică
în această decizie. La fel, Adi ştie că lumile din
care provin fiecare sunt tangibile accidental şi
temporar, dar nu sunt miscibile. Alberto nu poate
deveni o cunoştinţă a familiei sale, aşa cum nu
poate pătrunde nici în cercul său de prieteni sau
cunoştinţe. Stigmate de tot felul crestează răbojul
fostului puşcăriaş, cel etnic este subliniat în film,
dar la el se adaugă condiţia sa socială şi trecutul
său. Homosexualitatea cu conotaţiile sale subversive
l-ar putea introduce pe uşa din spate în societate
dacă nu ar exista celelalte probleme. Gradul de
implicare a celor doi amanţi este diferit, ţiganul
este pasional, intensitatea afectelor sale fiind
manifestă, Adi este calculat, lucid, reţinut. În
afecţiunea sa se află o mare doză de empatie
cu care înconjoară întreaga lume a Ferentarilor,
iar această empatie îl face acceptat. Când serveşte
ca translator între o japoneză care lucrează
pentru un ONG, o femeie evident binevoitoare,
dar operând cu codul bunelor maniere în raport
cu crocodilii, şi Bibi, un localnic masiv şi nervos,
el ameliorează conţinutul replicilor acestuia din
urmă şi îi netezeşte suspiciunile
şi orgoliul. Cu alte cuvinte,
antropologul îşi intră corect în
rol. Ivana Mladenovic a încercat
o permanentă negociere între
documentar şi ficţiune, între
tentaţia de a oferi specificul
local în mărcile sale distinctive,
pitoresc, obiceiuri, rezistenţa
arhaicului, kitsch hiperbolizant,
iluzia de grandoare împrumutată
mizeriei, şi, nu în ultimul rând,
maneaua ca stare de spirit, şi
intensitatea unui love story
insolit. Ceea ce a cedat primei
tentaţii, accentele documentaristice
subliniate şi
recognoscibile, a fost contrabalansat
de autenticitatea relaţiei
umane complicate în ciuda
dezinvolturii cu care evoluează. Finalul
posedă această acuarelă a banalităţii dramatice,
Alberto se întoarce în Gara de Nord de unde
l-a cules protectorul său şi Adi se pierde în
provincia sa unde îşi va redacta teza de doctorat.
Nu e nimic de adăugat, nu există o continuare,
nu există rest, frontiera care desparte cele două
lumi îşi reia puterea de segregare. Soldaţii rămân
prizonierii câmpului de bătălie, chiar şi lipsiţi
de iluzia unei cauze, oricare ar fi ea.
