Cu sprijinul Ministerului Culturii

Acasa|Actualitatea|Literatura|Interviurile RL|Eveniment|Arte |Meridiane|Ochiul magic
 

Păcatele Limbii:
"Silicoane", "riboane", "armagedoane" de Rodica Zafiu


S-a observat, de mai multă vreme, că anumite alternanţe fonetice cu rol gramatical nu se mai produc în română - cel puţin în limba standard - în cazul împrumuturilor moderne. Cum vorbirea necultivată are totuşi tendinţa de a continua să le aplice, alternanţele sînt percepute în genere ca un fapt nu atît arhaic, cît popular. Cuvinte cu alternanţe - vocalice sau consonantice - sînt folosite azi cu intenţii umoristice, parodice, ca exemple de forţată adaptare şi autohtonizare a lexicului neologic. Desigur, o serie de forme se plasează în zona incertă a variaţiei, în care norma e mai mult sau mai puţin arbitrară iar uzul adesea o ignoră. Cazul cel mai cunoscut este cel al alternanţei o/oa la substantivele feminine formate de la masculinele cu sufixoidul -log: fiind vorba de o întreagă serie, presiunea ei internă complică lucrurile. în DEX 1996, alături de masculinele filolog, pedagog, geolog sînt înregistrate femininele fără alternanţă: filologă, pedagogă, geologă; alte cuvinte compuse după acelaşi model - teolog, politolog - apar fără formă de feminin. E sigur că femininele cu alternanţă, formate de la toate cuvintele citate din serie, există în vorbirea familiară. Uneori le găsim chiar atestate în scris: "Teoloaga care boxează" (Ziua 12, 1994, 7). în dicţionarul academic se găsesc şi exemple mai vechi - de exemplu pedagoaga, la Galaction (DLR, Tomul VIII, Litera P). Se poate aminti aici - datorită asemănării de formă - şi femininul adjectivului analog: acesta ar fi, conform normelor, analoagă; mi se pare că există totuşi o tendinţă cultă de a-i prefera forma fără alternanţă, analogă.
La vocativele în -e care conţin alternanţe (Ion/Ioane), aspectul popular e cu atât mai puternic cu cât este marcată stilistic chiar desinenţa de vocativ. Am remarcat altă dată preferinţa presei umoristice de azi pentru deformarea numelui prin vocativ; efectul e desigur sporit prin asocierea alternanţei "M-ai învins... Maradoane!" (Tineretul liber-Supliment literar-artistic 27, 1990, 11).
O altă situaţie tipică de producere a alternanţei o/oa este pluralul în -e al neutrelor care conţin un o (de preferinţă accentuat). în cuvintele bine instalate în limbă, chiar dacă fac parte din categoria pe care o desemnăm în sens larg ca a "neologismelor", alternanţa e perfect firească: pistoale, pistoane, canoane, baloane. La cuvintele noi, pe care le presupunem încă imperfect integrate sistemului lingvistic românesc, alternanţa - dacă apare - şochează: "toner, cerneală, riboane" (anunţ de mică publicitate, România liberă = RL 1873, 1996, 15). E destul de clar că adesea aceste forme sînt voite, căutate, construite cu intenţie glumeaţă. Unor substantive mai noi, cărora pluralul în -uri nu le afectează corpul fonic, li se adaugă desinenţa de plural -e, cu efect imediat de producere a alternanţei. Apar astfel forme ca laptoape - "să ne scoatem din raniţă laptoapele" (Academia Caţavencu 37, 1998, 8) -, molotoave - "Academicienii din deşert aruncă cu molotoave unii după ceilalţi" (Evenimentul zilei = EZ 2 iunie 2000), silicoane: "bomboane fără silicoane" (EZ 2481, 2000, 1).
Modelul deja impus explică şi apariţia unui plural ad-hoc, de ultimă oră, de la "Raportul Armagedon": "Consilierul prezidenţial (...) consideră Armagedoanele o "chestiune de imagine"." (RL 3606, 2002, 1). Cel puţin pentru substantivele neutre care pot avea alternanţe, variaţia morfologică se converteşte în acest fel în variaţie stilistică: vorbitorii pot alege între un plural serios, standard - şi unul parodic, adaptat tonului ironic extrem de bine reprezentat în publicistica autohtonă.

Parteneri Romania literara




                 

                                   

           

 
Toate drepturile rezervate Fundatia Romania literara