Numărul curent: 52

Numerele 37, 38, 39 si 40 din 2014 ale revistei Romania literara, apar cu sprijinul AFCN.

Editorial:
Sfîrşit de an, de secol şi de mileniu de Nicolae Manolescu


Acest număr al României literare este ultimul din acest an, din acest secol şi din acest mileniu. Următorul va apărea în ianuarie 2001. Iată un prag excepţional şi atît de rar, încît seamănă mai degrabă cu fenomenele astronomice decît cu cele pămînteşti. Istoria oamenilor are unităţi de măsură mult mai mici. Secolul însuşi este o unitate prea mare pentru nevoile lor, fie politice, fie culturale. Mileniul este, el, o unitate gigantică, valabilă doar pentru macroistoricii de tipul lui Toynbee. Ştiu o singură istorie literară care o foloseşte: aceea a lui Shuici Kato pentru literatura japoneză, al cărei prim volum se intitulează Prima mie de ani. E necesar pentru astfel de divizări de ceva mai mult decît de o mare vechime: e necesară anume şi o inerţie colosală a faptelor literare, cum numai în Ţara Soarelui Răsare e posibilă, căci numai acolo piesele de teatru No, de exemplu, au fost scrise cu secole în urmă, toate, şi se joacă şi astăzi întocmai cum au fost scrise. Nici o literatură (şi, în general, cultură) europeană nu cunoaşte o asemenea situaţie. între scrierile eline din antichitate şi cele neogreceşti din vremea noastră nu e nici o legătură, nici măcar de limbă. Tot aşa cum cronicarii englezi sau francezi din evul mediu diferă de contemporanii lui Dickens sau Balzac, mai tineri cu cinci veacuri, la fel de mult cum diferă Documentele clubului Pickwick şi Père Goriot de Valurile sau de în căutarea timpului pierdut de care sînt despărţite prin mai puţin de un secol.
Ca istorici literari sau critici, ca filosofi ai culturii sau ai societăţii, pragul dintre ani, secole şi milenii nu reprezintă neapărat o dată importantă. Se prea poate chiar ca ea să nu aibă nici o semnificaţie din perspectiva urmaşilor noştri. Nu totdeauna secolele s-au încheiat o dată cu anii care aveau două zerouri în coadă, aşa că un zero în plus, de data aceasta, nu e numaidecît dovada unui final, în afară de cel calendaristic. Secolul al XVIII-lea s-a încheiat în Franţa în 1789, cu unsprezece ani mai devreme decît cerea calendarul. Dar oare cînd s-a terminat el în alte ţări? La noi, cu siguranţă în 1821, o dată cu apusul epocii fanariote. Cît despre al XIX-lea, se prea poate ca abia primul război mondial să-i fi pus capăt, şi nu numai într-o parte a Europei, ci pe întregul continent în acelaşi timp, fiindcă omenirea era mai aproape decît fusese oricînd înainte de o percepţie globală a istoriei. E aşadar sigur că vom păşi cam toţi o dată în mileniul al treilea, globalizarea fiind astăzi cu adevărat ceea ce o arată numele. Dar nu e deloc sigur că acest lucru se va petrece în noaptea dintre ultima duminică a lui 2000 şi prima luni a lui 2001 decît dacă avem în vedere calendarul. Nu ştim care va fi percepţia celor de după noi în această privinţă. S-ar putea ca ei să considere că nimic remarcabil, istoric sau cultural, nu desparte apele în noaptea cu pricina (sau, mă rog, în zilele, săptămînile ori lunile de dinaintea ei sau de după ea) şi să răzbune astfel nenorocul lor de a nu o fi trăit, asemenea nouă. Sau să creadă că secolul XX a fost cuprins între 1914 şi 1989, fiind, adică, unul dintre cele mai scurte şi concentrate în evenimente.
Chiar dacă se va întîmpla aşa, şi am unele motive s-o cred, ne rămîne satisfacţia simbolică de a fi printre cei aleşi să păşească acest triplu prag. Şi de a putea să ne facem unii altora, noi, norocoşii, în premieră, o urare nemaiauzită (cu o mie de ani în urmă, acest obicei nu exista) care nu se va mai auzi decît peste o mie de ani: An, Secol şi Mileniu Nou fericit!