Metodă periculoasă
(A Dangerous Method, 2011)
Regia: David Cronenberg.
Cu: Keira Knightley, Michael Fastbinder, Viggo Mortensen.
Genul filmului: Biografic, Dramă.
Durata: 99 minute.
Premiera în România: 25.11.2011.
Produs de: Recorded Picture Company (RPC).
Distribuit în România de: Odeon Cineplex.
Sex şi caracter este titlul cărţii lui Otto Weininger, structură genialoidă care revendică în opul său o serie de intuiţii fundamentale, dar mai ales tensiunea sublimată intelectual între două entităţi care apar acum profund scindate, masculinul şi femininul.
Autorul, care intuia prezenţa unor forţe obscure pe care sexualitatea le punea în mişcare, avea să se sinucidă în acelaşi an cu apariţia cărţii. Nu împlinise decât 23 de ani. Sensul acestei sinucideri este recuperabil din atmosfera de anxietate care învăluie o Vienă finiseculară, psihismul abisal pentru care nevroza constituie expresia comună nu este numai o descoperire freudiană, ci şi o motivaţie de ordin profesional. În duelul dintre Freud (Viggo Mortensen) şi Jung (Michael Fassbender), relatarea unui vis devine o posibilă vulnerabilitate aşa cum pacienta Sabina Spielrein (Keira Knightley) contribuie prin propriile observaţii de fineţe la deschiderea unui nou orizont teoretic. Frontiera dintre medic şi pacient este una subţire, propunerea lui Jung adresată pacientei sale de a îmbrăţişa o carieră medicală, propunere puţin reliabilă date fiind prejudecăţile unei societăţi patriarhale, face parte deopotrivă din tratament, dar şi dintr-o nouă abordare a relaţiei medicului cu pacientul sub raport psihanalitic.
Cronenberg încearcă să creeze oameni în carne şi oase şi nu teorii pe două picioare. Riscul care survine numaidecât este acela ca anecdota să coboare în derizoriu un impresionant orizont de reflecţie şi expertiză medicală să creeze doar un efect precum cel al broşurilor de popularizare a ştiinţelor. Însă regizorul canadian defineşte bine câmpul de tensiuni sociale, demonul sexualităţii bântuie pretutindeni, caracterul i se opune, îi limitează ravagiile atunci când nu îl poate înfrânge. Diferenţa din Freud şi Jung stă în aceea că ultimul face experienţa transgresiunii, îşi acceptă vulnerabilitatea, intră mai mult decât este permis în intimitatea pacientului, mai mult, se acceptă pe sine ca obiect al investigaţiei realizând că o doză de nevroză reprezintă o articulaţie dezirabilă pentru un intelect superior. Jung este plasat la jumătatea distanţei dintre un alt pacient remarcabil, Otto Gross (Vincent Cassel), care nu poate controla demonul cu pricina, şi Freud, deja cu aere de patriarh, care încearcă să se păstreze dincolo de bine şi de rău într-un univers aseptic. Confruntarea dintre cei doi depăşeşte însă nivelul unei polemici şi Cronenberg reface un context polemic ceva mai complicat. Pe acelaşi vapor care-i duce spre America, Jung stă la clasa I, soţia sa, Emma Jung (Sarah Gadon), fiind extrem de bogată pentru a-i oferi standardul maxim medicului, în timp ce Freud trebuie să constate diferenţa de clasă. Rasa joacă şi ea un rol, nu atât „rasist” cât mai degrabă un rol de poziţionare socială, dar şi psihologică. Freud îl corectează pe Jung vorbind despre „psihanaliză” şi nu despre „psihoanaliză”, iar înregistrarea conceptului în nomenclatorul disciplinelor se vădeşte a fi o chestiune de politică instituţională. Pentru Freud deja psihanaliza reprezintă o instituţie în sine care trebuie să-şi consolideze poziţia, în timp ce Jung reclamă o libertate mai mare pentru câmpul de observaţie clinică, fiind împotriva fixării terminologice. În acest context, libertatea maximă este asociată unei puteri creatoare de noi concepte şi abordări, către care se îndreaptă atenţia lui Jung. Nu doar amanta şi muza sa Sabina, ci şi Otto Gross constituie experienţe definitorii pentru psihanalistul Jung. În plus, Sabina dezvoltă o dimensiune masochistă pe care Jung reuşeşte să o scoată de sub incidenţa nevrozei, să o stabilizeze într-un comportament sexual firesc. Vindecarea, sugerează Jung, presupune o schimbare de poziţionare a medicului, de la statutul de pater familias pe care-l reclamă atitudinea lui Freud la unul de prieten. Jung încearcă să regleze propria sensibilitate într-un joc periculos al afectelor, este vulnerabil, dar vulnerabilitatea sa îi permite să exploreze mai adânc teritoriul pe care-l administrează cu răceală clinică Freud. În termenii furnizaţi chiar de Jung, Freud ar fi cel introvertit, iar el cel extravertit, însă regizorul merge mai departe sugerând că intuiţia raportului dintre anima şi animus i-ar fi livrată de o discuţie cu Sabina. Nimic demitologizant în acest fapt, aceşti creatori de epistemă se comportă ca nişte relee care adună informaţia, o sintetizează şi o transformă în concept. Cronenberg nu merge în sensul construirii unor statui, dar nici în cel invers al dinamitării soclului pe care se află în mod meritat aceste două personalităţi. Fimul său îmi evocă nu doar ca viziune, ci şi instrumental un joc de poziţie. Într-una dintre scenele iniţiale, Jung plasează două scaune astfel încât el să se afle în spatele pacientei căreia îi pune întrebări. Nu îi poate vedea astfel grimasele, chiar dacă le intuieşte, dar nici ea nu-i aude decât vocea şi nu-i poate vedea privirea. Scaunele se mută în raport cu Freud unde frontalitatea este privilegiată, deşi există şi o situare pe lateral care sugerează rolul de discipol pe care savantul i-l acordă lui Jung. Din acest punct de vedere ne aflăm aproape într-o piesă de teatru, accentul cade pe replică şi pe controlul permanent al poziţionării atât în spaţiu cât şi în cadrul discuţiei. Din acest punct de vedere, Freud aproape că nu lasă nicio deschidere, asemeni unei citadele, fiecare gest este reţinut, este închis şi, asemeni unui contrafort, scoate în afară doar ceea ce serveşte atacului. Regizorul a făcut economie de personaje, decupajul său este auster, societatea elveţiană nu apare panoramată decât în câteva scene. Microsocietatea familiei apare şi ea aliniată după tipic la masa unde Jung este invitat de către Freud. În această geometrizare a relaţiilor sociale, intimitatea cu Sabina sau cea cu Gross sunt numaidecât sesizabile de la nuditate la actul sexual pe care Otto îl consumă cu o asistentă în curtea sanatoriului înainte de a evada. Dezordonaţii Gross şi Sabina reclamă libertatea deplină şi o sexualitate eliberată de constrângerile şi convenţiile rigide ale societăţii. Nimic nou sub soare, romanul victorian e plin de aceste dramatizări. Psihanaliza va deveni pentru Sabina o preocupare profesională, modul ei de a gestiona propriul dezechilibru în beneficiul celor care nu şi-l pot gestiona singuri. În ce-l priveşte pe Jung, acesta trebuie să-şi gestioneze propria dezordine interioară, să-şi recupereze echilibrul şi să redevină stăpân pe sine. Confruntarea dintre sex şi caracter constituie astfel tema fundamentală a filmului lui Cronenberg, o confruntare clasică infuzată cu un romantism cu o nuanţă patologică. Ideile ocupă un loc important în această dramatizare, dar ele nu reprezintă totul. Ele nuanţează substanţa trăitului pe care nicio raţiune nu o poate evacua complet pentru că sexualitatea are inefabilele, sublimările ei care nu ţin cont de recitativul conceptual al disciplinei.
